sâmbătă, decembrie 28, 2013

Irvine Welsh's Ecstasy - de la mine pentru tine

Ati auzit de Irvine Welsh? Ati citit vreo carte scrisa de el? Daca nu ati facut-o sunt sigur ca multi dintre voi ati vazut cel putin filmul: Trainspotting.
Irvine Welsh este genul de scriitor care are publicul lui bine conturat: ori iti place, ori nu iti place cum scrie omu'. 'Asa si asa' nu incape.
Pana sa apara Trainspotting pe la noi nu prea auzise nimeni de el. Dupa Trainspotting au inceput sa curga traducerile si fanii.
Am cunoscut o tipa care avea tatuat pe gat la spate "Choose life", evident din extazul generat de Trainspotting. Daca ar fi continuat cu toata poezia lui John Hodge, probabil ca spatele tipei ar fi aratat asa:
(americanofonii o sa ma adore, restul va rog sa ma iertati, gasiti traducerea la inceputul filmului)

"Choose Life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on a Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pishing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourself.
Choose your future.
Choose life."


Iar citatul i s-ar fi terminat fix in ... Acum nu stiu daca ea are pe gat doar inceputul sau poate chiar finalul?
Ma rog, e o tipa misto si lucreaza in publicitate. La batranete o sa fie chiar haios tatuajul.

Vroiam sa va spun ca am vazut un alt film dupa o carte a lui, intitulat chiar asa: Irvine Welsh's Ecstasy

De la inceput va avertizez ca filmul nu are geniul lui Trainspotting. E mai 'light', povestea e mai simpla deci mai plauzibila.
Doamnele si domnisoarele se pot delecta cu Adam Sinclair in rolul principal. Pot spune ca ii statea mai bine blond in serialul Mile high, un serial pe care vi-l recomand, dar acolo era in acelasi timp si gay. Chiar eram curios sa il vad si in alt rol. Se descurca binisor.

Baietii au de vazut doua piese, ambele importate din Canada. Una dintre ele este actrita din rolul principal feminin, Kristin Kreuk, care mi-a adus aminte de Sana Constantinescu in tinerete, adica atunci cand Emil Constantinescu nu ii era inca tata socru dar era Emil Constantinescu.

Cealalta este new entry: Olivia Andrup.
Tipa asta trage o scena de sex de toata frumusetea in prima parte a filmului. Si cam atat.
Interesant este ca ea a debutat in cinematografie chiar cu acest rol ;)
Pe imdb.com este, deocamdata, si ultimul ei rol sau poate nu m-am uitat eu pe site-ul care trebuie.

In interviul acesta reportera face cum face si tot la scena de sex ajunge. Raspunsul Oliviei este simpatic si parca il recunosc de la toate manechinele si fetele care se dezbraca pentru noi: 'era primul meu angajament, nu puteam sa spun nu. Amandoi eram intr-o situatie jenanta dar am trecut peste asta si am facut-o.' intr-o traducere aproximativa. Si as mai adauga eu: echipa era draguta, partenerul intelegator, atmosfera calda, m-au facut sa trec peste inhibitii si sa o fac de placere.

joi, decembrie 26, 2013

De Craciun: sinceritate si coincidenta

Desi imaginea de mai sus arata a super-party NYE, iar pregatirile sunt in toi, eu vroiam sa scriu despre cum ar trebui sa scriu. Adica unde as vrea sa ajung. Stiam adresa blogului, dar nu mai gaseam articolul. In cautarea asta mi-a atras atentia un alt titlu: Gravity (no rainbow, dar coapsele lui Sandra Bullock, iar George Clooney moare rîzînd)…
M-a bucurat sa descopar ca domnul Dan Alexa, ale carui scrieri vroiam sa vi le prezint in continuare, a spus-o inaintea mea, mult mai elevat: nu e 'grav' daca va lipsiti de Gravity.

Acum, cand pe fundal se deruleaza Vocea Romaniei in direct, vreau sa vi-l prezint pe acest domn care scrie asa cum mi-as dori si eu sa scriu, dar nu am puterea sa-l ajung vreodata, parcurgand acelasi drum al eruditiei: carti, scoli, calatorii, experiente, intalniri.
Intalnirea mea cu scrisul dumnealui s-a intamplat cu acest articol: Karma de trei parale (sau cum, în tren, poţi deveni esenţa rãului, deşi ai coapse elegante)…
Recunosc ca primul impuls a fost sa ii copiez textul la noi pe blog. Doar un impuls firesc al generatiei Ponta.

Dar sa revin la titlu: sinceritate este tot ceea ce cititi in aceste randuri. Coincidenta este ca imi place cum scrie Dan Alexa si descopar ca a vazut Gravity si a ramas cu acelasi gust ca si mine.
Coincidenta este ca in titlul primului articol pe care i l-am citit aparea cuvantul 'coapse', in cel despre Gravity de asemenea. O fi o obsesie comuna?

Lasand gluma deoparte, va invit sa il descoperiti singuri. In lumea aceasta a Facebook-ului in care ne pierdem atentia dupa maxim 160 de caractere (Tweeter, SMS) va las cu un adevarat 'roman' de dragoste: Chomsky la sciapozi, în cartierul rosu… (versiune completă) 

Poate va vin idei, intrevedeti directii.
Urmariti linkurile! Asta va doresc eu voua.

Gravity - cocalari in spatiu

Scena si decorul: seara de Craciun. Dupa vizite si alte ghiftuieli specifice ne aflam in fata televizorului.
Hai sa vedem un film. "Trei culori: rosu" pe Film cafe, prea complicat si nici nu l-am prins de la inceput. Oricum, s-a notat, trebuie vazut.
Dar ce vedem in seara aceasta? Aici intra Facebook in actiune de unde am descoperit share-uita pagina: Cele mai bune filme din 2013. Topurile criticilor romani. Pana aici totul este in regula si scenariul pare credibil, nu?
Aleg locul 6 al primului 'critic'. Totusi, sunt cele mai bune filme din 2013.
American, SF, chiar si locul 6 este unul onorant: Gravity (SUA, 2013), de Alfonso Cuarón.
Download, subtitrare, play!

O scurta introducere ca sa intelegem de ce actiunea se petrece in spatiu pe orbita unor sateliti artificiali ai pamantului. Se da un hint care ne va folosi mai tarziu: in spatiu poate fi ingrozitor de frig sau ingrozitor de cald, stari care se succed destul de repede. Ahaaa!
Imponderabilitate la greu, niiice!

Incep dialogurile. Moment in care filmul mi s-a parut demn de locul 1 in topul celor mai imbecile filme americane. El, astronaut smecher se plimba, de fapt dadea rotocoale cu costumul sau spatial cu propulsie in jurul unei statii in exteriorul careia lucrau un el si o ea. El vorbea cu baza ascultand radio si povestind niste glume idioate cum nevasta-sa a fugit cu unul. Retineti: consuma combustibil plimbandu-se inutil in jurul acelei statii orbitale, consuma comunicatiile cu pamantul pentru niste idiotenii, ba chiar asculta muzica sau un post de radio. Toate astea cu aerul unui super-smecher. Cat de smecher? Cam cat poate incape in George Clooney.

Dar cine este ea? Ea este doctor (probabil in stiinte), ea trebuie sa repare nu stiu ce scula pe acolo, ea trebuie sa-i asculte imbecilitatile aluia care o freca in jurul lor, ea facea glume la randul ei cu privire la culoarea ochilor ei, dand curs avansurilor 'subtile' ale smecherului.
Ghiciti cine este ea fara sa va fi uitat la trailer? Nu va tin in suspans: Sandra Bullock! Eeeee!

Mai are vreun sens sa va povestesc ce urmeaza? Doar putin ca sa intelegeti de ce trebuie sa (nu) va uitati la acest film.
Lucrurile se nasolesc rau. Smecherul presimtise asta. Normal! Al treilea fraier care mai era pe acolo crapa si astfel nu veti sti niciodata cum naiba arata actorul asta.
De aici in colo tot filmul este cu George si Sandra. Nu, nu glumesc: tot filmul acesta este cu doi actori si se petrece 100% in spatiu. Nu tu o amintire, un flashback de pe pamant, nimic. E si asta o realizare!

La final chiar am vrut sa vad cum arata un generic cu doi actori. Ei nu, erau vreo 7 pentru ca se pare ca nu s-au zgarcit si cadavrele care au aparut 2-3 secunde au fost interpretate de cineva. Plus vocile de la comunicatiile radio. Plus cascadorii.
Credeti ca e cu happy end? Sau v-am insultat (destul) inteligenta?

Eu cred ca acest film s-a nascut astfel: a venit un baiat tanar care a zis ca a descoperit o tehnica prin care poate sa simuleze imponderabilitate pe ecran cat vrei. Niiice!
Si cat costa?
Mult.
OK, gasim pe cineva dispus sa investeasca in asta. La urma urmei asa ceva nu s-a mai facut: 90 de minute exclusiv in imponderabilitate e o treaba. Au aparut banii si OK-ul pentru proiect. Dar precum bugetul era limitat, de aici in colo este matematica pura: atat costa efectele speciale, atat promovarea, din ce ramane trebuie sa facem filmul.
OK! Bagam doi actori mari. Cat de mari? Mari am spus!
Ne mai trebuie scenariul si regizorul: luati un mexican sa le faca pe amandoua, gaseste el o poveste banala acolo. Si dialogurile? Hai frate, trebuie eu sa va invat? Luati un debutant, un student care vrea sa apara si el pe generic si gata. Ma doare-n nava spatiala daca vor suna a MASH sau a orice altceva. E in spatiu, e imponderabilitate, e zero gravitatie. Ati inteles?
Iar in rest ... nu ne da cu rest deci ne oprim aici.

Si ca sa fie rotund nici ca se putea un titlu mai 'ingenios': Gravity.
Adica... zero!


duminică, decembrie 22, 2013

Gustul acrisor al insuccesului

O faci din pasiune. Iti place ceea ce faci. Ai vrea ca aceasta stare sa nu se sfarseasca.
La un moment dat ai facut-o putin si pentru ca ai observat ca acest foc al pasiunii trebuie intretinut. Si ti-a iesit foarte bine. Ai fost laudat, pupat, admirat.

La inceput ai fost surprins pentru ca reactia starnita nu coincidea cu asteptarile tale. Pe urma a inceput sa iti placa. Noua postura iti dadea incredere si siguranta. Tu stiai ca esti bun, insa acum o spuneau si ceilalati. Viitorul arata bine.

A sosit si momentul in care a trebuit sa o faci din nou. Nu ai depus niciun efort. De data aceasta chiar si tu erai mandru de cum a iesit. Mai rafinat. Credeai ca esti pe drumul cel bun. Saga continua.
Numai ca de data aceasta nu a mai fost nicio reactie.

Caderea in interior s-a produs de la inaltimea unde singur te-ai urcat. Bineinteles, ajutat de ceilalti.
Iar ei sunt cei mai buni critici acum. Tacand.

Imaginea cu acordul autorului.

vineri, decembrie 20, 2013

Zona de confort

Ea era tanara, zglobie, desteapta, frumoasa si foarte ambitioasa.
El era tanar, frumos, descurcaret.
Le-ar fi stat bine impreuna.
Astrele s-au aliniat si asa s-au cunoscut.


S-au intalnit, s-au placut.
Era o tensiune, o presiune in preajma lor cand ieseau impreuna.
Energia ei facea ca lucrurile sa fie inedite. El se prindea in joc si ceea ce pana mai ieri parea incredibil devenea realitate.
Dupa numai cateva iesiri in oras el si-a dat seama ca relatia asta este imposibila.
O fata ca ea este imprevizibila, nu poti avea incredere in ea, nu va fi cuminte. Viata lor va fi pasionala, tumultoasa, plina de necunoscut, poate si de necunoscuti.
Cateva intalniri si deja se vede in viitor epuizat, stors.
Atunci ratiunea a invins.
Exemplul cel mai bun a venit chiar din familie. Mama lui nu a iesit niciodata din cuvantul sotului sau si uite ce bine s-au aranjat toate.
Si a facut un pas inapoi.
Ea a simtit aceasta retragere. Toti ii spusesera ca el nu e de nasul ei, dar nu i-a luat in seama.
Pasul acesta inapoi a lasat loc indoielii: si daca aveau dreptate? Era clar ca s-a indragostit de el si poate de aceea nu observase adevarul.

Dupa doi ani.
Ea este in Statele Unite casatorita cu un coleg pe care l-a cunoscut la master. Sotul este grasut si cu o usoara chelie, dar este un baiat nemaipomenit care o iubeste foarte mult.
El urmeaza sa se casatoreasca cu o fata linistita, gospodina care este intotdeauna acolo cand are nevoie de ea.

joi, decembrie 19, 2013

Harti de dimineata

Trecuse deja destul de mult timp de cand se mutasera in noul apartament. Credeam ca nu ne vor mai invita sa il vedem. Apoi am aflat ca sotia lui era foarte preocupata de curatenie si in general de perfectiune domestica. Adica nu a putut sa ne invite pana ce nu erau toate achizitionate si la locul lor.


Am fost cateva perechi si inaugurarea s-a transformat intr-o petrecere in toata regula. Eu m-am simtit foarte bine in casuta lor cea noua, pesemne ca avea feng-shuiul la locul lui. Cand am deschis sampania am scapat putin si pe covorul alb-crem, flocos pe care ne coborasem cu totii de voie buna.

Se facuse tarziu, a doua zi nu mergeam la serviciu, ni s-a propus sa dormim acolo. Acum aveau camere si pentru invitati. De obicei nu imi place sa raman pe la prieteni peste noapte sau cat a mai ramas din ea, ca sa dorm. Sotia prietenului meu a insistat. Ma simteam atat de bine, incat mi-a suras ideea micului dejun impreuna cu ei.

Cearceafuri noi impecabile. Calut de lemn pe noptiera, ceas, dulapuri, oriunde intorceai privirea era ordine si curatenie. Numai tabloul de deasupra patului cu un nud straniu strica simetria pe care o banuiai in tot ceea ce ne inconjura. O dama cu niste maini anatomic imposibil de lungi isi etala un pubis demn de o revista sexy ungureasca mai degraba decat de ochiul unui artist. Si rapirea din serai ar fi emanat mai mult bun gust si decenta, decat 'creatia' ce atarna in nuante predominat albastre deasupra patului imitatie de nuc.
Atat eu, cat si prietena mea am concluzionat ca alegerea acesta trebuie ca ii apartine gospodinei din sotia prietenului meu. Cu siguranta el nu ar fi ales asa ceva. Lui ii plac femeile, iar aratarea de pe perete era intr-o interpretare cam dubioasa.

Acum nu stiu daca de la sampanie, de la feng-shui sau poate chiar din cauza tabloului care ni s-a instalat in subconstient, dar in noaptea aceea am facut dragoste cu iubita mea in patul lor. Si a fost vorba de pasiune fara sa ne gandim la altceva decat la noi doi.

Iesitul la baie in timpul noptii in linistea apartamentului, usile care parca scartaiau la volum maxim au fost nimic pe langa surpriza oferita de soarele diminetii. Niste harti pe cearceaf.Cum am incercat sa scapam de ele, de ce am intarziat la micul dejun, acestea sunt detalii neinteresante.
Interesant este ca de atunci nu am mai fost pe la ei.

miercuri, decembrie 18, 2013

Integrarea in Absolut - partea a doua

Alergam impreuna cu bicicletele prin oras de la o galerie la alta. Era noapte, era vara, era noaptea galeriilor de arta. Ne-am intalnit cu o prietena, am stat de vorba. Ne-am dat intalnire cu o alta prietena la o alta galerie. Nu ne-am intalnit.
Cele mai de neinteles 'opere' mi-au ramas si acum in minte. Inchipuiti-va o camera in mijlocul careia se afla o rezistenta imensa probabil luata de la un tramvai, care conectata fiind la o priza se incinsese si emana caldura. Toata treaba asta era intr-o cusca de sarma ca nu cumva sa te prajesti sau electrocutezi de la atata arta. Pe cei patru pereti ai incaperii se aflau din 30 in 30 de centimetri niste rame mici de tablou in centrul carora se aflau cate o sticla de termometru dintr-acelea ieftine cu alcool albastru.
De aici in colo e arta pura. Probabil autorul s-a oprit, intrerupand astfel orice legatura dintre obiect si privitor. Filmul continua in mintea fiecaruia dintre cei care au fost prezenti in acea incapere. Termometrele, in functie de distanta pana la sursa de caldura aratau temperaturi diferite. Daca zaboveai un pic mai mult in preajma unui termometru, chiar tu prin prezenta si suflu puteai influenta opera de arta. Modern, interesant, iti da de gandit si pentru acasa. Pe celelalte le-am uitat.

Dupa aceasta experienta am ales galerii mai de pe Kiseleff si intuitia nu ne-a inselat. Gazduite in cladiri vechi, de patrimoniu, puteai admira tablouri cu niste mazgaleli ce pareau, am spus 'pareau', infantile sau ca a pus cineva degetul pe obiectiv in tablou. Abscons, nu?
De preturi nu am intrebat pentru ca nu as mai fi putut sa le privesc de cat de valoroase ar fi devenit. Ne-am facut poze cu galerista, bineinteles si acesta fiind un viitor proiect al ei.

A fost o seara cu multi hipsteri pe metrul patrat. Mi-a placut dar mi se facuse si somn. Am aranjat in asa fel incat in drumul spre casa sa mai bifam doua galerii. Prima, adica penultima din acea seara nu s-a aratat. Adica nu am gasit-o, desi si alti noctambuli cu harti in mana misunau in cautarea ei ca si noi pe stradutele vechi, intortocheate de la sosea.

Cand deja luam viteza am dat peste ultima galerie de arta care ne aparea pe traseu. O casa veche, boiereasca, renovata ce arata mai degraba a sediu de firma. Inauntru, in holul de la intrare, ca intr-o firma care se respecta era un ghiseu de primire. O receptie in care statea o tanara si privea aiurea la cei care se plimbau prin incaperi. Lumini discrete de neon, muzica chill-out la un volum ambiental. Pe la ferestre sticle goale de Absolut creau diverse forme ingenioase cu sau fara lumanare pastila in ele.
In camera din stanga un baiat la un pupitru facea cocteiluri cu vodka Absolut. Am luat unul verde si unul rosu sotiei. Bune amandoua si mai ales free si fara inghesuiala. Sotia mi-a marturisit ca ea ar fi vrut galben, de ananas asa cum si-au luat fetele de dupa noi, asa ca l-am baut eu si pe al ei si i-am luat unul galben. De fapt am cerut si mi s-a dat.
Cu paharele in mana am colindat si restul camerelor pline cu...nimic. Am prins curaj si am urcat la etaj unde era un alt bar de cocteiluri. Pe acesta scria mare: Absolut.
Asta vroiam sa spun si eu. Intreaga atmosfera te conducea catre acest cuvant, spirit, concluzie.
Aici barmanul se intretinea cu doua zane. De fapt doua fete tinere superbe imbracate in niste costume sclipitoare din anumite unghiuri mai mult dezbracate. Una m-a zarit si a venit la mine cu o tableta si un text: daca ghicesc cum se numesc trei dintre cocteilurile care apar pe tableta voi castiga un cocteil. Ingenios!
Nu am ghicit niciunul. A spus ca ii pare rau si zana s-a asezat pe un fotoliu. Eram la mansarda eu, sotia mea si zana. Barmanul si cealalta zana se evaporasera afara intr-un foisor circular ca din poveste.
Eu m-am dus jos si am mai cerut un cocteil verde. Jos nici vorba de vreo cazna la care sa fi fost supus pentru a obtine licoarea dorita. Niste tineri vizitatori care cascau gura la interior au prins si ei curaj si au cerut cate un cocteil ca sa nu o mai arda pe uscat.

Am revenit la etaj unde am iesit si noi in foisor. Pe jos niste saci dintr-aceia de sky umpluti cu bobite de polietilena. Ne-am trantit si eu si sotia langa zana care se descaltase si fuma impreuna cu zanul de la bar. Noi ne-am baut cocteilurile ascultandu-i. Se cunoscusera in acea seara. El castiga bine ca barman de evenimente. Ea povestea ce frumos a fost vara trecuta la mare ca hostessa.

Numai asa se putea incheia o seara cu hipsteri. Cu povesti spuse de zani si zane urbane. Sau cum spunea un prieten de-al meu filozof economist care scrie articole despre hipsteri si pe care il voi cita aici desi ii voi cere acordul ulterior: [bautura -n.a.] "una dintre cele mai bune feluri de arta, dupa mintea mea. fara pretentii, dar foarte adanca. si mai e si democratica."

Absolut!

Va urma!

Imaginea de aici

marți, decembrie 17, 2013

Ghidul facatorului de cadouri

It's beginning to look a lot like Christmas şi e momentul acela din an în care toți trebuie să fim mai buni...Ne manifestăm bunătatea în principal făcând cadouri celor apropiați....dar....ce cadou să faci, astfel încât să îţi atingi scopul, care teoretic este acela de a aduce un strop de fericire? Da, da, știu. Intenția contează! Însă câți dintre voi nu aţi primit cadouri care să fie doar "meh" sau chiar "bleh"? A sosit momentul să aplicăm Ghidul Cadourilor (în cuplu)!

1. Pentru un bărbat, dacă eşti femeie - poţi să iei orice, că bărbaţii nu sunt pretenţioşi şi se bucură de orice, dar încearcă să nu cumperi haine sau un ceas care nu îi place, ciorapi ori un pulovăr. Ai grijă şi la tradiţii şi nu cumpără ace, cuţite sau foarfece, că strică feng-shui-ul. De asemenea, evită cosmeticele ca să nu transmiţi mesaje subliminale de genul: "Eşti un nespălat împuţit, aşa că ţi-am luat un săpun şi un parfum". Electrocasnicele sunt scoase de pe lista, deoarece evident nu prezintă interes pentru Domnul. Best bet: orice gadget pe care şi l-a dorit tot anul...Dar fix ăla, că dacă specificaţiile tehnice nu sunt exact cele pe care le avea el în minte, o să fie dezamăgit. Normal că nu îţi va spune şi va mima fericirea şi entuziasmul, cu mai mult sau mai puţin succes, dar îşi va suna cel mai bun prieten "Da mă, am primit telefonul ăla de care i-am spus tot anul, dar e versiunea cu doar 16 giga de memorie şi nu am ce face cu el, că e prea puţin...Îl pun acu pe site la vânzare şi îmi iau eu exact de care vreau pe urmă"

2. Pentru femeie, dacă eşti bărbat - ascultă cu atenţie tot anul, deoarece sigur îţi va spune lista de dorinţe şi acţionează în consecinţă. Dacă nu ai ascultat din timp, mergi pe varianta sigură şi ia un parfum sau orice chestie care ţie ţi se pare complet inutilă, dar care la ultima vizită în mall a fost aşa "frumoooooasăăăăă". Evident, la primire fericirea va fi maximă, dar aşteaptă-te să predai şi bonul pentru a satisface curiozitatea femeii ("Doar să văd cât de mult mă iubeşti") şi nu fi surprins când o vezi cu altă poşetă şi îţi spune că i-ai cumpărat-o tu, de Crăciun (dacă am fost prea subtil, bonul a fost folosit pentru a returna cadoul şi din fondurile astfel rezultate s-a luat noua poşetă), iar prietenele ei vor afla că tu nu asculţi şi că ai luat special mizeria aia de la magazinul de briz brizuri care în vitrină era lângă poşetuţa aia frumoasă...

Pentru că nu facem discriminări, bazate pe sex, religie, vederi politice sau orientare sexuală, voi continua cu sfaturi care nu se dau de obicei:

3. Pentru bărbat, dacă eşti bărbat - o cravată.
4. Pentru femeie dacă eşti femeie - o cravată.

Dacă aveţi şi alte idei de cupluri care ar merita amintite, please insert below. Aşa ca primă strigare, mă gândesc la Ponta - Antonescu, care în momentul acesta au disperată nevoie de un psiholog şi de consiliere în cuplu.

Încercaţi să savuraţi sărbătorile şi nu mai luaţi cadouri! E cea mai sigură variantă! Evident dacă primiţi cadou şi nu aveţi unul pregătit la schimb, nu e de bine...

luni, decembrie 16, 2013

De ce crezi ca m-am gandit ca tocmai tu sa afli primul?

El: - Alo!
Ea: - Buna George!
El: - Buna Alina! Ce mai faci?
Ea: - Uau, m-ai recunoscut desi a trecut ceva vreme de cand nu am mai vorbit.
El: - O voce ca a ta este inconfundabila, cum sa nu te recunosc.
Ea: - Hi, hi.
El: - ...si trebuie sa iti marturisesc ca am si numarul tau in telefon. Ha, ha. Ce mai faci, cand mai vii pe la noi in emisiune?
Ea: - Pai tocmai de asta te-am si sunat. Si sa stii ca tu esti primul pe care l-am sunat.
El: - Dar ce, s-a intamplat ceva?
Ea: - S-au intamplat multe de cand nu ne-am mai vazut. Dar uite ca la tine m-am gandit sa apelez. Pe scurt, acum chiar am un motiv sa vin la tine in emisiune.
El: - Sper ca nu s-a intamplat ceva nasol, aaa ma scuzi, chiar ma faci curios.
Ea: - Nasol, ne-nasol chestii d'astea se intampla in viata. Important este cum treci peste ele.
El: - ... [liniste]
Ea: - Ce-ai ramas asa? Stai linistit, nu am nimic grav. Unde esti?
El: - In birou. Tocmai ieseam la o cafea cu niste colegi.
Ea: - Incearca sa nu te exteriorizezi sa auda aia pe acolo sau te sun mai tarziu?
El: - Nu, stai ca ies acum pe hol. Gata!
Ea: - Ei bine: divortez!
El: - M-ai lasat mut. Ce sa zic ... nici nu stiu ce se zice in cazuri dintr-astea desi am avut cateva si in direct. Dar sa aud asta de la tine...imi pare rau!
Ea: - Ei, stii cum e, hai sa vedem acum cum o intoarcem in favoarea noastra.
El: - Sincer imi pare rau. Cum pot sa te ajut?
Ea: - Nu-ti trece prin cap? De ce crezi ca m-am gandit ca tocmai tu sa afli primul?
El: - Iti multumesc, Alina, dar niciodata nu mi-am inchipuit ca tu...
Ea: - Dar ce eu traiesc cu aer? In plus intentionez sa incep o noua viata si asta necesita un start bun. Pe scurt, vezi cum vorbesti cu sefii tai daca ii intereseaza subiectul si in plus sa fiti primii care anunta asta.
El: - Stii ca noi suntem intotdeauna interesati.
Ea: - Stiu. De aceea te-am si sunat pe tine. Ideea este sa nu se rasufle pana devine public. In tine am incredere.
El: - Eu cred ca vor. De fapt cu siguranta vor. Vroiam sa iti spun ca ma bucur ca m-ai sunat, dar avand in vedere circumstantele...
Ea: - Lasa ca n-am murit! Putem face asta in premiera si exclusivitate sau doar in premiera cu voi, asta depinde cum ne intelegem.
El: - Desigur! Treci pe aici?
Ea: - Eu nu pot. Dar o sa treaca Alin, stii ca el s-a ocupat dintotdeauna de contracte si chestii financiare.
El: - Alin? Pai nu ai zis ca divortati?
Ea: - Ba da, si ce? Stii ca eu nu am incurcat niciodata viata privata cu business-ul. Eu fac ceea ce stiu eu sa fac bine, el face ceea ce stie el sa faca mai bine.
El: - Ma rog, nu ma bag, voi stiti mai bine.
Ea: - Sa stii ca nu ne este usor.
El: - Stiu. Si copilul? Aveti un baietel atat de frumos.
Ea: - Multumesc, dar sa stii ca este mult mai scump daca il aducem si pe el.
El: - Nu. Nu la asta ma refeream, ci la ce face Ionut, el cu cine ramane?
Ea: - Hai, mai George, ma iei cu d-astea. Totul este stabilit. Ionut are mama si tata si asa va ramane pentru totdeauna. Atunci astept telefonul tau. Daca e OK, te suna Alin. Bine?
El: - Maine cel tarziu ai raspunsul, dar eu pot sa iti spun inca de pe acum ca nouazeci si noua la suta e sigur.
Ea: - Foarte bine!... si altfel tu cu Irina ce mai faceti, bine, sanatosi?

vineri, decembrie 13, 2013

Inconfortabil

 
Iesi din zona de confort! Nu poti sa cresti decat daca esti dispus sa te simti ciudat si inconfortabil incercand ceva nou. (Brian Tracy)

El nu vrea sa se insoare. Nici acum, niciodata! Ok, poate o sa vrea vreodata, dar nu a venit nici macar momentul sa se gandeasca la asta.
Desi are tot treizeci si ceva de ani, arata ca de 28 si spune ca e nascut in 86' (in fiecare an). Desi aproape toti prietenii lui s-au insurat deja. Pana si Robin. 3 dintre cei 4 Robini pe care i-a avut el, supranumit Batman, in ultimii 10 ani. Si nu, nu s-a saturat sa fie singur. Pentru ca atunci cand este singur, numai singur nu este. Tocmai pentru ca simte nevoia si el sa fie mangaiat si rasfatat, vrea sa ramana singur pentru ca este mai mangaiat si mai rasfatat decat oricine.

Este simpatic, aratos, merge la sala, trage de fiare, are apartament, masina si bani. 
Astfel nu are nevoie de un job stabil. Oricum cartea de munca ii merge la o firma al carei domeniu de activitate doar il banuieste.

Chiar si atunci cand vreo 3 zile la rand stilul sau propriu de viata isi uita atributiile fata de el insusi, el nu isi uita stilul de viata, da cateva telefoane si cu o incomensurabila rata de raspuns in urmatoarele 2-3 seri re-devine ocupat. Intr-atat de ocupat, incat sa spuna NU la auto-invitatiile prietenilor sai de a juca “hold’em” la el acasa.

Din experientele sale anterioare stie clar care sunt conditiile minime de calificare a pretendentelor: “Sa fie inalta” – nu stie cat, de fapt doar sa para inalta, sa dea bine pe langa fizicul sau cand ies in public, "Culoare ochi" - nu conteaza, insa ochelarii sunt un plus, dar nu poate spune motivul (prietenii stiu de ce). "Scop in viata": oricare, dar sa nu isi doreasca sa se casatoreasca. Ma rog, sa-si doreasca, dar nu cu el. De fapt, poate sa-si doreasca inclusiv cu el, dar sa stie sa accepte infrangerea garantata: NU se va casatori cu el! Chiar daca ea va fi convinsa, la fel ca celelalte sute (ordin de marime ne-exagerat) din ultimii 10-15 ani, ca ea, fiind speciala il va pune cu “botul pe labe”. Probabil va fi invers. La propriu! Sa fie deschisa. Inclusiv in sensul de “open-minded”. De fapt poate sa nu indeplineasca niciuna dintre cerintele de mai sus, insa cu cat indeplineste mai putine, cu atat el trebuie sa consume mai mult alcool in seara respectiva.

Sa faca (in pat si in viata) ce zice si mai ales ce sugereaza ca face Sana Nicolau.
Doar atat!

Si mereu gaseste pe cineva.

Nu distribuiti prietenilor necasatoriti, ca nu cumva sa-si faca iluzii ca ar putea ajunge ca el, pentru ca atunci ele nu-si vor mai gasi perechea potrivita! Nici celor casatoriti, pentru ca vor gandi “Wow!”, dar vor spune cu voce tare “E mic copil, sa ma fi vazut pe mine cum eram candva!”...si vor iesi de sub pat, intreband “Pot sa beau si eu o bere diseara cu baietii, te rog?”


Drept la replica pentru Anuntul Umanitar
sau feedback-ul Decaderii libertine fata de Anuntul umanitar al Caderilor deliberate

Sursa poza: flickr (M. Gruber)

joi, decembrie 12, 2013

La shopping de neveste


De cand esti suficient de mare ca sa incepi sa-ti iei Cosmo (revista, nu cocktailul), printre primele sfaturi pe care le primesti, ca fata, este sa nu vorbesti la prima intalnire, never ever, despre cum visezi sa arate rochia ta de mireasa sau cati copii vrei sa ai. Si nici sa le marturisesti tipilor cu care te vezi ca ai un feeling de deja vu sau ca tu crezi in dragostea la prima vedere. Nu! O sa apari drept DIS-PE-RA-TA iar ei or sa DIS-PA-RA ca Vin Diesel in “Furios si iute”. Si daca iti asumi public si onest ca scopul tau in viata este sa te casatoresti, in cea mai buna varianta vei fi catalogata drept caz social. :)

Dar va rog, va rog!, sa nu cadeti prada stereotipului conform caruia numai femeile sunt cuprinse brusc de un virus Ebola al casatoriei si cauta orbeste partener de convietuire, calcand hotarat prin transee urbane, lansand bombe emotionale si lasand in urma victime colaterale. Nu!

La un moment dat in viata, cand si-au rezolvat diverse obiective financiare, profesionale si sociale, barbatii decid ca e momentul sa se mute in cuibusorul lor - unul serios, nu de nebunii. Si atunci ies la shopping de neveste. Asta nu este deloc rau, dar unii depasesc un pic granita firescului si devin cetateni de onoare in Psychoville.

Eu am intalnit 3 astfel de barbati, iar in randurile urmatoare voi evoca aceste intalniri din cosul de gunoi al memoriei.

Dubla 1
La prima intalnire, ma scoate in parc la o plimbare, dupa ploaie. Dupa un timp, observ ca parca ma duce intentionat pe aleile cu cele mai multe balti. Zic ca mi se pare si continui, pana cand ajungem in fata unei balti imense, dupa traversarea careia constat ca mi-am udat pantofii.
- Nu-i nimic, zice el. Asta a fost un test. Sa vad cat de suparacioasa esti. Nu pot sa ma insor cu o femeie suparacioasa.
Eu iau asta ca pe o gluma si ma concentrez pe evitarea baltilor ulterioare, iar el incepe sa povesteasca nu stiu ce despre sora-sa. O intamplare care ii declanseaza emotii domestice puternice, pentru ca se opreste, se intoarce spre mine si zice:
- Sa stii ca la mine casa e casa si masa e masa! In familia noastra ne asezam toti la masa fara comentarii si mancam impreuna!!!
La intoarcere am traversat baltile fara sa-mi mai pese daca ma ud si dusa am fost. Nu puteam risca sa-mi iau o palma peste ochi in caz ca nu aveam chef sa mananc.

Dubla 2
La prima intalnire, el imi declara ca este un om pe care te poti baza, cu intentii serioase, si ca are obiceiul sa se implice foarte tare in relatii, de la bun inceput. Eu zic "Doamne ajuta!" in mintea mea si stabilim ca a doua zi sa mergem la teatru. Ne despartim cu un "Iti dau sms!".
Seara, sms de la el: "Noapte buna si vise placute!"
La 12 noaptea, sms de la el: "Dormi?"
A doua zi, la prima ora a diminetii, sms de la el: "Buna dimineata, ce faci?"
La ora 10, sms de la el: "Eu acum sunt la piata, tu unde esti?"
La ora 12, sms de la el: "Eu ma duc la pranz la ai mei, tu ce papi bun?"
Pana dupa-amiaza, sms-urile au continuat sa vina peste mine ca pietricelele aruncate dintr-o prastie de un pusti de gradinita cu ADHD. La inceput i-am raspuns, dar apoi am inceput sa fac atacuri de panica de cate ori auzeam bip-ul de sms.
Pe la ora 16 nu am mai rezistat si i-am scris: "Te rog frumos sa o lasi mai moale. Ma sperii!!"
"Ah, scuze.", a venit rapid raspunsul lui. Dupa care nu m-a mai cautat. Cred ca era pe strada, a vazut alta catindata pentru hartuire telefonica relatie si m-a uitat instantaneu. M-am simtit abandonata (NOT!).

Dubla 3 (castigatoare)
La prima intalnire, eram la restaurant, la o cina romantica. El imi ia mainile intr-ale lui, peste masa, se uita gales si profund in ochii mei (sunet de viori in fundal) si imi zice:
- Vad ca arati foarte sanatoasa, asa, ai maini cu pielea fina si elastica, cred ca esti potrivita sa fac un copil cu tine! (sunet de frane cu scrasnete pe asfalt).
- Ah, zic, si eu care credeam ca m-ai ales pentru inteligenta si pentru firea mea incantatoare!

Nu stiu altii (altele) cum sunt, dar la genul asta de intalniri m-am simtit ca si cum eram la o ferma cu animale de reproducere, iar el venise sa-si aleaga cea mai buna Joiana. Fara macar sa o intrebe pe Joiana daca si ea il place sau daca are intentii serioase cu el. Cumva, asta era de la sine inteles. Doar toate femeile sunt disperate sa se casatoreasca, nu?

Imagine de aici

marți, decembrie 10, 2013

Anunt umanitar

Ea vrea sa se marite. Acum!
Pentru ca are deja treizeci si ceva de ani, dar arata ca de douazeci si noua. Pentru ca toate prietenele ei au facut-o. Pana si verisoara aceea de nu-si gasea pe nimeni e maritata acum. Pentru ca s-a saturat sa fie singura. Pentru ca si rudele au inceput sa se intrebe care e problema. Pentru ca vrea si ea sa fie mangaiata si rasfatata.

 Este simpatica, frumoasa, harnica, are apartament si serviciu bun.

El trebuie sa nu fie handicapat si sa o iubeasca.
Din experientele anterioare ea stie ca si el trebuie sa aiba un serviciu bun sau sa aiba un venit decent. Sa fie inalt pentru ca si ea este inalta. Neaparat sa aiba ochi verzi sau albastri. Sa fie serios si cu intentii serioase. Adica sa vrea sa se casatoreasca cu ea. Sa fie atent, sa o asculte, sa o inteleaga. Sa nu se uite dupa alte fete. Trebuie sa fie doar un pic mai in varsta decat ea si sa nu mai fi fost casatorit. Sa aiba experienta. Sa fie romantic si sigur pe el. Sa fie ingaduitor, dar ferm. Trebuie sa fie destept, dar discret. O figura atletica ar fi de preferat, dar poate sa aiba si un fizic ca Brad Pitt. Sa aiba umor si sa fie de familie buna.
Sa faca ce zice Radu F Constantinescu, nu ce face Radu F. Constantinescu.
Doar atat!

Si totusi nu gaseste pe nimeni.
Recent a fost la un bioenergoterapeut care i-a destainuit cauza: i-au fost legate cununiile. Clar!
In acest moment intreg universul conspira ca sa i se indeplineasca dorinta. De aceea daca cumva detineti taina dezlegarii cununiilor sau daca cunoasteti pe cineva cu o poza mai inspirata la profilul de Facebook va asteptam comentariile mai jos.
Distribuiti si prietenilor!

 Uitasem un amanunt: are sanii mari, dar nu exagerat de mari. Caz real.

Imaginea de aici.

sâmbătă, decembrie 07, 2013

Integrarea in Absolut - partea intai

Lucram la radio in perioada in care emailul se raspandea rapid. Faxul era inca la putere. Asa ca redactia avea un numar de fax unde se primeau comunicate de presa, invitatii si altele.
Astazi fiecare dintre noi stim ce inseamna spam. O corespondenta nedorita. Inchipuiti-va ca si la FAX se intampla acelasi lucru, cu diferenta ca rolele de hartie care se consumau degeaba erau platite de cineva. De catre cine, nu ne interesa pe noi la vremea aceea.
Asa ca langa fax era un cos de gunoi. Tot ce sosea pe fax si nu se incheia cu o receptie, o degustare, un eveniment, o tombola la care eram invitati, ajungea invariabil la gunoi. In fiecare seara reporterii esuau pe la vreo receptie.

Intr-una din seri am hotarat sa dam curs toti invitatiei de participare la lansarea vodcii Absolut la Teatrul National.
Era clar ca o se ne simtim bine. Am plecat vreo cinci persoane la eveniment. O sala mare alba luminoasa, lume multa, organizare buna: mese nesfarsite cu bunatati de-ale gurii, munti de sticle de vodca Absolut. In fata meselor la vreo doi metri un cordon elegant ca o franghie groasa din plus rosu sprijinita de stalpi de aceeasi grandoare, asa cam cum vezi la hotelurile cu multe stele. Nicio mana din multime nu putea fi atat de lunga incat sa ajunga la mese.
Barmanii nu serveau vodca, doar apa plata. Arata la fel dar nervozitatea era in crestere.

A inceput evenimentul. Un scurt spici ca sa intelegem de ce eram acolo nu a interesat pe nimeni. Lumea incepuse sa se agite discret. Privirea tuturor era distribuita in trei directii: barmani, scena, mese. Cordonul ce ne tinea departe de bunatati parca se apropia de mese. De fapt chiar se apropia impins 'din greseala' de multimea care mima decenta.
A urcat unul cu o vioara pentru un moment de inaltare spirituala. Asta era prea de tot. Lumea a inceput sa si asculte in trei directii: vioara pe care nu aveai cum sa o ignori cu sunetele-i ascutite care te faceau sa nu intelegi ce zic colegii sau prietenii cu care ai venit sau te-ai intalnit acolo si vedetele care puteau fi zarite sau auzite pe ici colo. Aplauzele au intrat furtunos un pic inainte de ultima nota.
Barmanii incepusera sa umple paharele cu vodca si le stivuiau, nu serveau. Franghia ajunsese la o lungime de brat de mese. Deja se puteau observa brate lungi ciupind cate un senvisel cu somon de pe margine. Oamenii vorbeau unii cu altii dar atentia era la scena. Urcase actorul Dorel Visan care parea ca a avut acces la muntii de Absolut inaintea noastra. Pe omul asta il stiam din filme unde toata viata a jucat acelasi rol. Acum constatam ca isi jucase rolul vietii lui.
A inceput sa recite un monolog. Nedumerire. Nu acesta era numele monologului ci starea care se raspandise in sala: lumea privea in toate directiile nedumerita. La asa ceva nu se asteptasera. Agitatia interioara ajunsese la paroxism. Simturile erau intinse la maxim in trei directii. Cu coada ochiului puteai observa ca unii mai curajosi au saltat un pahar din muntele de pahare unde barmanii inca goleau sticle de Absolut. Privirea acestora din urma era un amestec de mila, ura, lehamite si, la final, zambet smecher complice. O parte a firului rosu era lipit de masa. Acum si oameni mai scunzi, deci cu brate si degete mici dar cu initiativa, bagau in ei cate doua trei sendvisele deodata. Dorel Visan s-a incurcat in monolog. Lumea a inteles: supliciul luase sfarsit. Unii au aplaudat marcand astfel finalul unei chestii pe care nu o ascultase nimeni. Omul a incheiat natural: acum sa bem o vodca!

Nu sunt sigur daca aici a fost climaxul, cand toti s-au napustit pe pahare si mancare sau ulterior cand au realizat ca acestea, ca intr-un vis frumos, nu se epuizeaza: se face 'refill by default' atat la papa cat si la vodca.

Tensiunea a inceput sa scada. Bunul simt atras de burtile pline si indestulare deschisese usile si privea tacut inauntru de undeva de afara unde fusese trimis ceva timp mai inainte. Barmanii umpleau sondele de apa cu vodca, oamenii le luau se inclinau si multumeau respectuos, apoi se intorceau la grupul lor de discutii, plasand pe drum zambete in stanga si dreapta. Pe mese, la mancare, nu se mai uita decat o doamna in varsta care cu o farfurie in mana se uita pretentios ce sa aleaga pentru dieta dumneaei.
Lumina se contopea cu peretii albi intr-o caldura placuta. Imprejur pluteau prezente afabile. Eram prieteni cu totii. Dorel Visan devenise unul de-al nostru sau el ne primise calduros in lumea lui. Absolut!

Imaginea de aici.

Va urma!

vineri, decembrie 06, 2013

Cum l-am cunoscut pe Mosu'


Cred ca aveam in jur de 5 ani si credeam cu tot sufletul in Mos Craciun. Invatasem o poezie frumoasa pentru El si imi aduc aminte ca emotia intalnirii cu Mosu’ era dublata de frica ca nu cumva sa uit versurile.

Cuconita, stii ceva?
Nu mai stau la dumneata.
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
Ma duc acasa, ma urc pe masa.
Scutur cosul, bat cucosul,
Fac cafea,
Sunt cucoana-n casa mea!

Nu avea legatura cu Mos Craciun, dar eram tare mandra ca stiam o poezie noua cu care aveam sa imi castig sacul cu cadouri.

Cu cat ma uit mai mult la fotografia ingalbenita de vreme, cu atat memoria mea incepe sa reconstruiasca acel moment. Era destul de rece in casa si mirosea a brad. Aveam un brad frumos pe care il impodobisem cu grija cu beteala argintie, vata si o multime de globuri colorate, special pentru marele eveniment. Nu aveam pe vremea aia instalatie cu lumini, dar nu conta, pentru mine bradul era perfect.
Stiu ca l-am rugat special pe tati sa mute fotoliul mare, care in mod normal isi avea locul langa usa, aproape de brad – sa aiba mosul unde sa se aseze. Nu imi mai aduc aminte exact ce am primit cadou in acel an, insa mi-a ramas vie in minte prima intalnire cu El. Il asteptam cuminte pe fotoliu de ceva timp – probabil ca pe vremea aia timpul curgea altfel pentru ca imi parea ca stau pe fotoliul inalt de o eternitate, cu sufletul la gura, batand usor din picioare. Cand s-au auzit bataile in usa am tresarit si mi-am tinut respiratia sa aud mai bine cine intra.

Da, era El, cu un sac mare in spate. L-a intrebat pe tata daca am fost cuminte si daca merit sa primesc cadouri anul acesta. Asteptam raspunsul lui cu sufletul la gura. Stomacul mi se facuse ghem de emotie, imi era din ce in ce mai cald si parca nu mai auzeam ce se vorbeste in jurul meu. Ma uitam la fata tatei si incercam sa imi dau seama ce ii raspunde, daca am fost cuminte sau nu. Si acum, dupa 25 de ani patesc acelasi lucru cand sunt foarte emotionata. 

Nu am reusit sa aud ce i-a spus tata, dar presupun ca raspunsul a fost pozitiv pentru ca s-a apropiat de mine, m-a luat in brate si s-a asezat pe fotoliu in locul meu. M-a intrebat si pe mine daca am fost cuminte si daca stiu sa ii spun o poezie. Acu’ era momentul pentru care ma pregatisem…poezia.

Cuconita, stii ceva?
……………
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
…………...
Sunt cucoana-n casa mea!


Doat atat am putut sa ii mai spun si am fost tare bucuroasa ca nu si-a dat seama ca am gresit poezia si am uitat versurile. M-a felicitat si mi-a spus ca, daca sunt cuminte, o sa vina si la anu’. Si a venit si anul urmator, si anii ce au urmat. Nu imi mai aduc aminte cand s-a oprit din a fi Mos Craciun si s-a transformat doar in cadouri sub brad si nici nu mai conteaza. Emotia primei intalniri a ramas vie in sufletul meu si sper ca, atunci cand va veni momentul, sa le pot oferi si copiilor mei o astfel de experienta.

joi, decembrie 05, 2013

Senzatie, sentiment sau “just a feeling”?

Plecand de la celebra fraza - “Te iert, dar nu te uit!” -  pe care sunt sigur ca multi dintre voi ati intalnit-o, pe cale verbala sau poate, mai grav, emisa din priviri cel putin o data, am ajuns la o mini-contradictie cu o alta fraza, probabil mai putin celebra, care incepe cu "Oamenii uita ceea ce le spui..."

Cu ce se continua voi detalia mai jos, insa deocamdata nu pot decat sa concluzionez ca daca gresesti si dupa diferite tehnici, mai mult sau mai putin traditionale, de obtinere a clementei, reusesti sa fii iertat, clar nu o sa te uite, ci in timp o sa uite doar ceea ce ai spus.



Ok. Asta e bine nu, pentru ca devii de neuitat printr-o conjunctura, de genul “any publicity is good publicity” sau “scopul scuza mijloacele”? Deci, cum “erare humanum est”, dupa ce ai gresit o data, adica ceva la indemana oricarui om, trebuie doar sa obtii iertarea, deoarece oricum ranitul va uita ce i-ai spus, fara sa te poata scoate din memorie, vei deveni “de neuitat”.

Continuarea frazei “oamenii uita ceea ce le spui...” este “dar nu vor uita niciodata cum i-ai facut sa se simta”. Astfel, daca la concluzia rece si matematica de mai sus adaugam ca dupa ce ai gresit si te-a iertat devii de neuitat si asociat (in memoria “ranitului/jignitului/victimei”, sau cum vreti sa-i spuneti persoanei fata de care ati gresit) cu senzatia sau sentimentul pe care l-ai provocat respectivei persoane, nu-ti ramane decat sa inchei procedura de iertare cu o serie de senzatii din cele mai placute pentru cel care le recepteaza.

Daca in cuplu este pare extrem de simplu, sub forma de “sex de impacare” si de asemenea este la indemana celor din interior, este foarte interesant cum aplici aceasta teorie in orice alt context.
Ce alegi sa gadili - notiunea de senzatie sau cea de sentiment si cum reusesti sa o aplici cu randament pozitiv, imediat dupa ce ai dat gres fata de aceeasi persoana? Cred ca pe considerente de genul sex, grupa de varsta, grad de atractie si cu siguranta sunt si altele, pe care le-as numi variabile reziduale in acest context, ai putea sa alegi senzatiile la care te duce cu gandul  fotografia de mai sus sau sentimentul pe care il ai cand te imaginezi in momente placute cu persoana respectiva.

marți, decembrie 03, 2013

Pe trecere, in trecere


Eu eram noua si el era nou. Aproape in fiecare dimineata, cand ieseam de la metrou, ma intalneam cu el la trecerea de pietoni, ne zambeam si ne salutam.

In timp, am inceput sa parcurgem impreuna drumul pana la birou si sa schimbam cate o vorba, apoi mai multe. Inevitabil (duh!), am ajuns sa ne imprietenim si pe net.

Vorbeam uneori destul de mult si conversatiile curgeau tare natural. Nu trebuia sa fac vreun efort ca sa duc discutia mai departe, si exact la fel se intampla si cand mergeam impreuna la serviciu. Energia circula libera.
Intr-o dimineata, energia s-a dat cu capul de un perete. Am iesit de la metrou si m-am surprins dorindu-mi mult - prea mult! - ca el sa fie acolo. Am inceput sa ma simt ciudat. Cred ca m-am speriat. Adica sigur m-am speriat. De mine, de el, de posibil si mai ales de improbabil.

Am iesit de la metrou si l-am vazut, ca de obicei, la trecerea de pietoni. Am pasit pana in spatele lui, dar am ezitat sa-i spun "buna". Am mers mai incet, avand grija ca el sa nu ma vada si sa nu-l ajung din urma.

Intr-o alta dimineata, am iesit inaintea lui de la metrou si l-am observat cu coada ochiului venind din spatele meu. Am asteptat sa-mi spuna "buna", dar nu mi-a zis. Am traversat trecerea de pietoni, cu inima mai grea decat o ancora ruginita, si am continuat sa merg. La un moment dat am intors capul si l-am vazut. Mergea mai incet, avand grija ca eu sa nu-l vad si sa nu ma ajunga din urma.

A fost un moment suprarealist, incredibil de comic si de dureros. Un moment in care m-am intrebat de ce m-am comportat asa, de ce s-a comportat asa. Intre noi se tesuse ceva, dar nu fusese un covor magic, ci doar o panza de paianjen.

Imaginea de aici

luni, decembrie 02, 2013

Artistul

Un film din tripleta mea preferata: comedy / drama / romance. Dar nu despre acest film vreau sa va povestesc. Puteti gasi singuri cate premii a castigat sau cine joaca in rolurile principale. Am vazut acest film pe ProTV, orele de difuzare fiind undeva intre 1 si 3 noaptea. Si nu era in reluare.
Ca sa intelegeti: ProTV-ul astazi a difuzat un promo pentru filmul de maine de la ora 22.00: Singur acasa. Adica Home alone, primul din serie, cel cu Macaulay Culkin din 1990. Am crezut ca este o gluma. Nu era. ProTV difuzeaza la ore de maxima audienta filme reluate a 100-a oara din 1990 si la 2 noaptea filme din 2011 cu Oscaruri si Globuri de aur.'The artist' este un pic altfel, aproape mut si complet alb-negru. Asta dauneaza grav mediocritatii.

ProTV ar trebui sa primeasca premiul de excelenta intru servirea de non-valoare la cote de audienta maxima. Lupta se duce intre Antene si Pro pentru a imbuiba saracul privitor roman cu prostie reciclata. In intrecerea aceasta combatantii au pornit din directii opuse: in coltul vestic ProoooooTV-ul cu stereotipuri americane si staruri nemuritoare ca Andreea Escaaaaa. In coltul opus din banii securitatii o taranie neaosa si plina de saliva: Antenele. In 2013 cele doua subculturi isi disputa locul intai de la egal la egal. Pe campul de lupta prima victima notabila s-a stins din viata anul trecut. Se numea TVR Cultural. Devenise periculos saracu'. Multi 'intelectuali' privitori de ProTV incepusera sa aiba reactii adverse de la filmele in reluare si calupurile de reclame nesfarsite. Scapasera cu coada ochiului la Discovery, NatGeo sau TVR Cultural.
Tocmai cand gasise un format ieftin de emisiuni care aveau din ce in ce mai putin legatura cu stiinta, Discovery a intrat in coma de lichiditate din cauza de RDS. Si surpriza! Se poate trai si fara Discovery. Pe Cultural nu l-au plans multi. Cred ca incapeau la sala palatului toti cei care au auzit de el.
Importante sunt emisiuni gen Dansez pentru tine, Vocea Romaniei, cu bucatari, cu vedete, cu manelisti.
Dar sa revenim la filme.

Nu va luati dupa trailer! Uitati-va la trailer dupa ce ati vazut filmul. Altfel este ca si cum de la un tort mai intai ati lins frisca de pe deasupra. Va place si va asteptati ca tot tortul sa fie o feerie. Si nu este pentru ca inauntru era doar umplutura ieftina. Mai rar conceptul functioneaza si in sens invers (exemplu des intalnit in trainingurile de 'customer relations'): daca gustati frisca, care e un pic cam veche, nu o sa mai incercati tortul de dedesubt care, in acest caz, era o minunatie.

Nu va luati dupa rating! decat daca vreti sa fiti unul din multime. La fel ca toti ceilalti.
Daca alegeti filmele de la ProTV cu bataie, cu monstrii sacri ai momentului, de mare recunostere internationala, puteti fi siguri ca veti avea un subiect comun de discutie cu colegii in pauza la o tigara, la coltul cladirii, ca inauntru nu e voie.
Insa nu va ganditi ca o sa impresionati vreo fetita noua, frumoasa la cantina. Are si ea televizor si i-ar placea ce spuneti daca ati arata cel putin ca Brad Pitt.
Cu filmele de la 2 noaptea aveti o sansa dintr-o mie sa o lasati cu gura deschisa pentru ca nu le-a vazut. Dupa Wow Biz ea se culca. Cu cine vrea ea.

Nu cautati sa vedeti filme americane, blockbustere, daramatoare de recorduri de incasari in prima saptamana dupa lansare. Pentru ca nu pierdeti nimic. Acestea cu siguranta vor veni peste doi ani la TV iar in urmatorii douazeci de ani in reluari sistematice la ProTV.
E drept ca in loc de mirosul de ciorapi nespalati de la mall, comentariile idioate ale celorlalti spectatori si imbuibarea cu floricele sarate si scumpe, plus sucuri cu chimicale si zahar sau fara zahar, veti vedea un film presarat cu tampoane, detergenti, sucuri cu chimicale si zahar sau fara zahar si mancaruri nesanatoase, care in general pot fi regasite pe acelasi etaj cu cinematografele de la mall.

Iar la final putina teorie.
Filmul trebuie descarcat in perioada lui de glorie care, pe curba lui Gauss sau pe dintele de fierastrau tocit (depinde ce scoala ati frecventat) se afla in partea superioara, adica 'in focus' pentru cei care lucreaza in agentii de publicitate. Daca te grabesti nu il gasesti in HD sau, daca nu este american, nu vei gasi subtitrare. Daca intarzii si iti aduci aminte dupa un timp 't', variabil in functie de regizor, s-ar putea sa ti se para usor prafuit cand vezi ca nimeni nu are mobil iar 'outfitul' era ca de la un party de hipsteri.
Daca il lasi la maturat vreo 50 de ani problemele de mai sus dispar si te uiti ca la o poveste bine spusa.
Ce te faci insa cu cele de vreo 30 de ani?
Spre exemplu un coleg m-a rugat sa-i aduc E.T. - The extraterrial 1982. Am zis ca fiind o vechitura nu va fi o problema sa-l gasesc. Ei nu-i chiar asa pentru ca nimeni nu isi mai incarca hard-diskul cu kestii d'astea. Acest gen de filme zace prin biblioteci pe DVD-uri sau casete video pentru cei care nu au mai facut curat de mult pe acasa.
Un film cunoscut dar care se gaseste cu greu. In final l-am gasit. Am si vazut cateva secvente cand am verificat subtitrarea. Vai ce film! Copil fiind nu stiu ce emotii iti mai starneste cand te-ai dezlipit de tableta ca sa vezi asa ceva. Are sens mai mult pentru copilul din noi, cei care l-am vazut dupa 2 ore pe zi cu nea Nicu'.

Si acum un sfat de maaare maestru: bucurat-va de fimele in care pe genericul de inceput se regasesc: Cinema+, Eurimages, BBC, The National Lottery.

joi, noiembrie 28, 2013

Black Friday pentru fete


La fete este mult mai simplu: 20% reducere pe loc.
Pe niciun site de 'jucarii' pentru baieti, a se citi 'electronice, nu am intalnit o oferta atat de simpla.
Si da, aveti dreptate, e reclama ascunsa. Pe fata!

marți, noiembrie 19, 2013

Poze sau amintiri?

Cei care au ca hobby domeniul acesta al fotografiei digitale cu aparate mai evoluate decât o săpunieră, știu că există o dispută aparent fără sfârșit între utilizatorii de Nikon și cei de Canon. Nikoniștii au ca și argumente vechimea, experiența, calitatea aparatelor si a obiectivelor, compatibilitatea obiectivelor mai vechi cu cele noi. Canoniștii vorbesc despre dinamicitatea în dezvoltare, culorile mai frumoase, gama mai mare de aparate, numărul mai mare de accesorii compatibile. Deși eu sunt un nikonist nu despre asta vreau să vorbesc astăzi, ci despre numărul prea mare de fotografii care se face acum.

Câte poze aveți până la vârsta de doi-trei ani? Eu am două de la primul Crăciun, vreo două sau trei de la botez, trei de la împlinirea vârstei de un an, alte trei de la doi ani. În concediile părinților se făceau, în aproape două săptămâni de concediu câte 36 de fotografii alb negru, hai, maxim 72 (două role de film). Datorită costului mare al unei fotografii și al procesului mult mai complicat de obținere, pozele erau mult mai rare și mai prețuite. Nu se făcea poză la fiecare lingurită de mâncare băgată sub nas, la fiecare pas ezitant sau la fiecare fir de păr al unui bebeluș. se marcau momentele speciale: primul Crăciun, primul pas, prima băiță iar în concedii pozele erau toate de tipul ”IOLA” ca să certifice că ai fost acolo și că te-ai simțit bine. 


Revenind în zilele noastre, toată lumea face poze cu orice: cu telefonul, cu atât de disprețuitele săpuniere, cu aparate bridge sau DSLR entry level, mirorless, sau pentru cei cu dare de mână chiar și full frame (setate de obicei pe AUTO). Zeci de fotografii cu prima masă, sute de fotografii cu prima băiță, mii de fotografii în perioada primilor pași, alte mii de fotografii la zilele de naștere, cu pisica, cu cățelul, cu purcelul. Arta a avut de câștigat datorită principiului hazardului (un infinit de maimuțe batând aleatoriu la mașini de scris o perioadă de timp infinită vor scoate  în cele din urmă toate operele umanității) însă datorită cantității mari de gunoi, deoarece majoritatea acestor poze vor eșua pe un CD, DVD sau hard disk, ori și mai rău, doar într-un album online, nu vom reuși să găsim acele geme pentru care am început să facem acest lucru. Păcătuiesc și eu cu abundența de fotografii, și în zilele trecute, când căutam o poză să ilustrez un articol nu mai știam unde o găsesc.

Cu alte cuvinte, avem poze, dar ele nu au aceeași importanță. Îți marchezi amintirile, dar nu le mai regăsești. Supraabundența de imagini este dăunătoare. Mă gândesc că dacă eu mă uit cu drag în sertarul cu fotografii alb negru și mai recent color, în care sunt stocate decenii de amintiri, fiul meu nu o să mai aibă aceeași plăcere, ba chiar mai mult, o să îi fie greu să se identifice cu mulțimea de instantanee care îi documentează viața zi cu zi, minut cu minut.

În concluzie, pot să vă las doar cu vorbele unui mare om, nu mai știu cine :-): ”Faceți amintiri, nu poze!”.
Tema zilei de astăzi: Dacă aveți copii, selectați din toate pozele care le aveți cu ei doar una singură din fiecare lună, scoateți-le pe hârtie și puneți-le într-un sertar!

luni, noiembrie 18, 2013

Corporate cultura-vura

Interiorul unei case vechi, unde camera inalta este despartita de hall prin niste usi largi cu geamuri de cristal. Mobila veche, lumina slaba de la un lampadar. Haine si lucruri dezodonate peste tot. Doua fete tinere. Ioana sta turceste pe pat. Cealalta, Rodica, se aseaza si ea in timp ce isi aprinde o tigara.
I- Da, stiu ca e tarziu dar mi-ai promis.
R- La ora asta?
I- Nu-mi spune ca mori de somn. Am fost cu tine in centrul vechi poate, poate apare apare Petru.
Am stat acolo doua ore degeaba. Ti-am spus ca trebuie sa repet. Mi-ai promis.
R- Ma lasi? Ti-am promis, ne sculam maine cu o jumatate de ora mai devreme si gata. Oricum nu se prinde nimeni.
I- Nu se prinde nimeni! Nu intelegi ca a fost o sansa pentru mine sa joc in piesa asta. Chiar nu ma prind cum de m-a ales pe mine. A venit asa direct, eram in bar, asteptam sa intru la repetitii: ca ce faci, ca de unde esti, ca ea e regizoare...
Auzisem de ea dar nu ii vazusem nicio piesa. Mi se parea increzuta. Chiar nu ma interesa personajul, are ea pe cineva de a ajuns sa puna in scena atatea piese.
R-...din care tu n-ai vazut niciuna. Ca sa nu mai vorbim ca toate sunt independente. Ma rog, si cum ti-a propus?
I- Da si mie o tigara d'aia nasoala de-a ta ca eu nu mai am.
R- Parca nu fumai Kent.
I- Nici nu fumez dar n-am acuma.
Ioana isi aprinde si ea o tigara si se reaseaza turceste pe pat.
I-M-a intrebat cum ma cheama, am facut cunostinta. Apoi a spus ca ar vrea sa ma invite la un casting. Deja ma luase valul cand imi zice direct: hai ca s-a terminat castingul si tu ai rolul principal. In gandul meu imi ziceam: vai ce pontoasa esti, cine naiba te crezi?
Nu. Ca pe bune, sa vin maine la ea la atelier... restul il stii.
Acum, ca visul meu cel mai indepartat a devenit realitate...
R-Independent! Teatru independent: doua personaje. Se joaca prin cafenele. Stiu ca e important pentru tine dar stai cu noi, aici pe pamant.
I- ... si tu nu vrei sa ma ajuti. Te-am rugat doar sa imi dai replica la niste scene in care nu reusesc sa patrund. Hai mai, chiar e important pentru mine.
R- Dar cine a scris piesa asta tampita?
I- Ea. Sau, ma rog, ea le-a pus cap la cap, a pus firul care le leaga. Pasajele sunt adunate de pe ici colo. Sunt povesti reale.
R- Reale pe dracu'! Cum poti sa crezi ca pot fi reale asemenea tampenii?
Rodica isi stinge tigara fumata pana la filtru intr-o scrumiera plina pe jumatate si se uita dupa ceva.
R-Unde-i dosarul?
I-Ce dosar?
R-Scenariul fata! Ioana dadu patura la o parte si dupa doua miscari il gasi si i-l intinse.
R-Ai innebunit? Ai ajuns sa dormi cu el acum. Il lua si il deschise la intamplare. Arunca o privire pe deasupra dosarului la Ioana care astepta incantata. Atat de incantata incat scrumul de la tigara ii cazu pe patura.
R- Vrei o scena anume sau iti citesc de oriunde?
I- Orice! Se ridica in genunchi, se intinse pana la masa si stinse si ea tigara in aceeasi scrumiera.
Rodica rasfoi scenariul si se opri la inceputul unei pagini.
R- Cum iti spuneam, o prostie fara margini. Cine ar putea crede ca acest dialog ar putea fi real. Mi-e teama pentru tine ca te bagi in ceva din care o sa iesi sifonata. Sau cum zicea Cristi: nici n-ai inceput sa joci si ai deja o reputatie proasta.
I-Citesti?
R- mmm, asa, a, uite: tu intri pe usa biroului si ma intrebi pe mine ce mai fac, ai auzit ca am fost in spital.
I-Da, gata stiu.
R- Buna Ana, cum sa fie ca la spital. Trecuse un an de cand nu am mai fost pe acolo si m-am gandit sa sarbatoresc.Dar mai bine  spune-mi tu cum a fost la Roma.
De cum incepu Rodica sa citeasca, Ioana sari din pat si isi desfacu parul ce pana atunci era prins cu un elastic. Isi lua doua suvite pe care si le dadu peste urechi. In descrierea personajelor Ana avea urechi clapauge pe care incerca sa si le mascheze prin coafura. Inca nu stia cum ar trebui sa interpreteze acest detaliu.
I- Care Roma? Am stat langa Roma in niste vile mai ieftine. Era bine ca acolo eram cazati, masa, cursurile, toate la un loc. Timpul naspa, cursurile au durat pana la unsprezece si jumatate seara. La ora aia nu mai aveai chef de nimic.
R- Aha!
I- Sa vezi, erau acolo majoritatea din Spania si America de sud. 'Boyfrendu' unei colege era spaniol. Cand m-a vazut ala ca vorbesc asa de bine spaniola nu i-a venit sa creada: "qwyoqo oqwuyq yerorqrye ouqoyyr, ola!" (n.a. ceva care suna a spaniola) adica: nu-mi vine sa cred, de cand ai invatat spaniola? Ei habar nu au unde-i Romania sau cine suntem noi. Dar noi avem sange latin, invatam repede limbile astea. Cand i-am spus ca am invatat in ultimele trei luni a ramas uimit. La fel a zis si Joao: "ueropqwurpe uruorureu oeuyre, ola!" (n.a. altceva care suna a spaniola) adica: cum asa? Asta era unu' la vreo 55 de ani. I-am zis ca de la antrenorul meu care e cubanez.
Rodica stramba din nas ca si cum nu intelege sensul acestui monolog. Ioana ii schita o incruntare plina de inteles fara a se opri.
I-Sa-i vezi pe astia, toti usor maslinii, drepti, frumosi si cu niste dinti albi, perfecti. Asa au genele ei. Noi europenii...
Rodica ii arata toti dintii intr-un zambet larg mai mult grimasa dar nu o intrerupse.
American smile! Asta vreau si eu. Mi-am gasit o dentista care s-a intors din State. Mi-a facut un dosar de investitie, project plan. Cand, ce, cum trebuie sa imi faca si cat costa. Asta mi-am dorit de cand ma stiu: american smile! Pai eu cand reprezint compania si apar acolo in poze trebuie sa am dinti impecabili si albi, foarte albi. Ca la americani. Pai aia incep de mici. La noi nu se intampla asta. Si nu la noi aici. In toata Europa. Nu avem cultul asta al dintilor impecabili. Ca am fost si in Germania, la preturi de Germania...
Aici Ioana se opri si se uita la Rodica care o privea fascinata. Ii facu semn tot din ochi catre caietul pe care aceasta il lasase inchis pe pat, insa cu mana dreapta tinea in continuare semn la pagina de unde citise mai devreme.
Ah, da, scuze! Si mai incet, in timp ce il deschidea spuse mai mult pentru ea:
R- Stiu, te duci ca la pomul laudat...
I- Da si aia de acolo.. dadu trei ghionturi la masa.. bata! pamant! mai rau ca astia de aici.
Acum Ioana se opri emotionata si incurcata. Parea ca s-a incheiat scena sau nu isi amintea textul mai departe.
Rodica in loc sa redeschida dosarul isi scoase degetul de la pagina respectiva si il lasa inchis pe pat. Ioana capitula dezamagita.
I-A fost prost?
R-Textul? cu siguranta, de tine mi-a placut. Esti sigura ca vrei sa joci in chestia asta? Si acum pe bune, ce este: o drama, comedie, parodie, teatru absurd?

sâmbătă, noiembrie 16, 2013

Scop versus Mijloc

Îmi place să cred despre mine că sunt o femeie preocupată “de carieră”. Am un job bun și am fost întotdeauna interesată de dezvoltarea mea profesională. Dar, în aceeași măsură, cred despre mine că sunt o persoană echilibrată și reușesc să nu îmi neglijez familia în drumul meu spre o carieră de succes.
Acum ceva timp am purtat o discuție despre acest topic cu un bun prieten care îmi spunea că pentru o femeie foarte rar există echilibru între o carieră de succes și o familie reușită; ori una, ori cealaltă - amândouă nu se poate. Imediat a urmat întrebarea:
            - Auzi, dar tu ce îți dorești de fapt, care e scopul tău, să îți faci o familie sau să îți faci o carieră?

Fiecare dintre noi ne-am gândit la un anume moment dat, fie din proprie inițiativă, fie că am fost întrebați, care este scopul nostru... în viață, într-un anume moment sau într-un anume context. Pe cât de simplă întrebarea, pe atât de complex și înșelător răspunsul.
Întrebarea prietenului meu m-a făcut să mă gândesc la diferența dintre scop și mijloc și la situațiile în care ajungem să inversăm rolurile fără să ne dăm seama și să considerăm mijloacele scopuri și invers.


Dar hai să facem doi păși înapoi și să pornim cu un pic de teorie. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune așa:
- SCOP, scopuri, - Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel.
- MIJLOC, mijloace, - Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; cale, metodă, procedeu. Chip, fel, posibilitate, putința.

La prima vedere lucrurile sunt foarte clare, însă dacă ieșim din sfera teoretică și încercam să creionăm diferența dintre cele două concepte aplicându-le unor situații reale, lucrurile devin un pic mai complicate - o “acțiune” poate fi în același timp mijloc și scop, depinde de contextul în care este analizată. La fel, mijloacele se pot transforma în scopuri iar scopurile în mijloace, acest scenariu depinzând de persoana din perspectiva căreia facem analiza.

Câteva exemple:
Banii: scop, mijloc sau amândouă?
Mi-aș permite să răspund amândouă. Dacă punem noțiunea de bani în legătură cu ideea de serviciu sau muncă putem considera că banii sunt un scop: muncim pentru a câștiga bani. Dar, dacă punem noțiunea de bani în legătură cu noțiunile de “bunăstare, fericire, prosperitate”? În această variantă banii se transformă într-un mijloc care duc la scopul final al bunăstării/fericirii.
Cariera?
Este clar că pentru prietenul meu este un scop. Eu am realizat însă că pentru mine este un mijloc către …..fericire. Așa cum este și familia. Îmi doresc o carieră pentru că am nevoie de satisfacții profesionale pentru a mă simți împlinită și fericită și în același timp îmi doresc o familie pentru că știu că simpla carieră nu va fi de ajuns pentru a-mi atinge scopul. Așa că, pentru mine ambele sunt mijloace care se țin reciproc în echilibru și mă țin pe mine pe drumul drept către fericire.


De ce această analiză?
Pentru că este foarte important să înțelegem că viața nu este scrisă în alb și negru și că, indiferent ce scop ne propunem în viață într-un anume moment sau context, este normal ca după un timp sau în alte împrejurări focusul să se schimbe, scopul să se transforme în mijloc și să lase loc altor scopuri. Indiferent dacă o acțiune sau un lucru poate fi mijloc sau scop în funcție de context, ce mi se pare foarte important și motivul principal pentru care m-am hotărât să scriu acest material, este capacitatea fiecăruia de a identifica diferența dintre cele două și de a plasa o anumită acțiune și pe sine pe locul potrivit în momentul potrivit.

Și pentru a finaliza într-o notă filozofică va las cu gândurile lui Friedrich Nietzsche care spunea:
“Călătorind, uităm în general scopul deplasării. Așa cum orice meserie e aleasă și practicată ca mijloc pentru atingerea unui scop, dar continuată ca și cum și-ar fi sieși scopul suprem. Uitarea intențiilor este cea mai frecventă prostie din câte există”.

joi, noiembrie 14, 2013

IT-istul si sensul vietii

Nu știu alții cum sunt, dar eu în viața mea am avut parte de suficiente întâmplări absurde ca să mă întreb serios dacă nu cumva trăiesc într-o emisiune tip “camera ascunsă”.

De exemplu, o dată am fost cât p-aici să fac copii dacă filosofia nu ar fi stricat totul… Da, filosofia.

El era IT-ist corporatist și doctorand. O persoană deosebită, cu care m-am certat și m-am împăcat de atâtea ori încât, ca dovadă, acum nu mai sunt în stare să precizez numărul. Într-o zi frumoasă, când frunzele semnalizau elegant sosirea toamnei, iar eu nu-l mai văzusem de luni bune și aproape uitasem cum îl cheamă, primesc un telefon de la el. Dumnealui nu obișnuia să comunice cu mine decât prin sms-uri, deci am știut că este ceva important dacă alesese să-și consume minutele cu mine. M-a invitat la o cafea și a venit să mă ia de acasă.

De cum m-am urcat în mașină, a izbucnit:
- Să știi că io m-am săturat de toate proastele! Tu ești deșteaptă, ești cea mai deșteaptă! Vreau să fac un copil cu tine!
Era atât de hotărât că m-am temut că vrea să treacă la treabă chiar atunci. 
- Hooo, prrr, hold your horses! l-am temperat eu. Ne-am despărțit de o sută de ori, ce te face să crezi că dacă vom avea un copil ne vom înțelege mai bine?

Până la urmă am negociat să încercăm întâi să reluăm relația, să vedem dacă merge, și în faza doi să decidem dacă merită să ne combinăm genele.

Peste câteva zile, ne ducem la mall. Intrăm în parcarea subterană, el parchează și apoi îl văd că rămâne așa, absent, cu mâinile pe volan și ochii pierduți în zare (mă rog, câtă “zare” se putea în parcarea subterană).

- Auzi, care e sensul vieții? zice el deodată. Adică, trăiești, te reproduci, și după aia?!
Am meditat câteva secunde (de fapt m-am gândit serios să-l ucid cu o bazooka)  și i-am dat un răspuns care m-a plasat instantaneu printre mari personalități ale gândirii precum Socrate, Camus sau Paulo Coelho:
 - Dragă, viața este un scop în sine, adică e datoria noastră să avem grijă de ea, să o menținem și să ne-o facem cât mai frumoasă, fiecare cum îl taie capul. Asta poate sau nu să includă reproducerea. Noi alegem ce vrem să facem!

caricatura de aici

A mormăit ceva, ne-am dus la mall și apoi ne-am despărțit. A doua zi m-a șters de pe Facebook.

Poate a fost de vină peisajul nihilist și existențialist din parcarea subterană. Sau poate sunt eu prea deșteaptă și trebuia doar să izbucnesc în plâns, ca o femeie normală, mult sub nivelul lui.

Dar e mai bine așa. Din doi oameni excesiv de intelectuali nu putea să iasă decât un mic filosof nefericit. 

miercuri, noiembrie 13, 2013

Infranata

Am citit aici despre barbatul yo-yo si o etimologie bilingva a cuvantului fall. Hmm, chestii serioase la care nu pot sa nu reactionez. 
Despre barbatul yo-yo recunosc ca nu auzisem pana acum dar l-am recunoscut imediat. Totusi acolo e o mica eroare in text: yo-yo-ul nu funtioneaza cu elastic, ar fi prea moale. Yo-yo ul are sfoara (ata) si se bazeaza pe o lege simpla a fizicii: la un moment dat se face tare de tot. Asta ii da puterea sa se retraga in viteza mai apoi.

Daca pe tipul acesta de barbat il cunosteam dar nu stiam cum il cheama, cel putin din literatura, daca din viata reala, si apropos: TV-ul nu e viata reala!, nu am avut norocul sau ghinionul, am aflat despre femei desfranate. Aici intelesul asupra termenului este unanim recunoscut, nu are rost sa insist. Dar sa-l intoarcem putin pe toate fetele ca sa avem si o alta perspectiva: de exemplu o femeie infranata?

Ea stie ce vor ei de la ea, si ea ar vrea, dar nu se cade. Ce-o sa zica apoi lumea? Ce o sa zica el? Mai bine mai asteapta. E tarziu dar inca mai spera. Toti sunt niste porci. Iar aia care nu sunt porci e ceva neinregula cu ei pentru ca nu incearca. Sau sunt deja luati.
Si asa ajung la niste termeni pentru care sa ma ierte Dumnezeu! Preacuvioasa nu pare o exagerare care trece cumva pe partea cealalta? Adica una e sa fii cuvioasa, dar prea cuvioasa? Prea ca la tara.
Cum nu mi-e clar si cu porunca a 7-a: Sa nu preacurvesti! Sau sa nu prea curvesti? Cred ca aici invatatura e clara iar cheia sta chiar in aceasta prepozitie sau ce o fi ea: prea.
Infranata ar spune ca daca esti o femeie usoara risti sa ramai grea.

Iar la final un pic de romance:
Ce te-as, ce te-as,
Pana n-as mai.
Sapte nu te-ar cat te-as eu.
Tu te-ai mai de cand nu ne-am?
Nu m-am mai dar mai ca m-as.
Hai sa ne!
Ne vede lumea.
Pan' ne vede, noi ne-am si.

luni, noiembrie 11, 2013

Raspberry Pi si varsta potrivita

Raspberry Pi
Nu toţi avem pasiunea gadgeturilor, tot aşa cum nu toţi avem microbul fotbalului, însă majoritatea suntem pasionaţi într-o formă sau alta de tehnică. O mare parte dintre optzecişti, mai ales între cunoscuţii mei cunosc componentele unui calculator şi îşi amintesc cu plăcere de primul calculator cumpărat pe componente şi asamblat pe genunchi...
Pentru toți aceia dintre noi, care avem această pasiune, a apărut relativ recent Raspberry Pi, un computer basic, care îți permite să faci aproape orice vrei. Faptul că este foarte mic, cât un pachet de țigări, înseamnă că poate fi inclus în aproape orice ți-ai putea dori să aibă mai multă inteligență. Eu îl folosesc pe post de add-on de Smart TV intr-un televizor cam Dumb TV. Toate cele de până aici erau doar introducere pentru o speranță și o dilemă: ce îți dorești de la copilul tău și cât de devreme e cazul să începi?

Visul meu secret, este să reușesc să îl atrag pe Maximilian de partea întunecată a utilizării calculatorului, adică înspre programare...Dar pentru asta cred că cel mai bine ar fi să înceapă să vorbească, deoarece are doar un an și opt luni. Și cu asta vreau să introduc un subiect care la noi în casă cel puțin, provoacă discuții aprinse. La ce vârstă e bine să lași copilul la tabletă, smartphone, calculator? În condițiile în care te vede cu device-ul în mână este normal să și-l dorească, așa că ai două variante: renunți și tu, ca părinte, să folosești tableta/smartphone-ul în prezența lui și pui mâna pe ele doar la nevoie și pe cât posibil doar când nu te vede piticul sau cedezi și începi să îți împarți device-urile cu copilul, încercând în acelși timp să impui niște limite. Evident, ambele abordări au puncte negative: în primul caz poate să fie destul de greu să renunți, ceea ce oricum ar trebui să îți ridice niște semne de întrebare și, mai ales dacă vrei să faci asta după ce copilul și-a format deja obișnuința, s-ar putea să o faci degeaba din moment ce nevoia deja a apărut. Impunerea de limite, pentru al doilea caz, este un concept foarte bun, dar copiii sunt mult mai focusați pe ce vor și pot să te învingă cu un plânset și cu niște suspine, de parcă viața lor ar depinde de iPad (mici șantajiști emoționali). Oricum, cât timp copiii sunt foarte mici poți să le distragi atenția cu altă jucărie...Așa că, dragi tați/părinți, lăsați rabletele din mână și treceți la joacă cu copiii. 

Jucăria zilei, cuburi de construit, nu tabletă!

duminică, noiembrie 10, 2013

Cadere Deliberata vs. Decadere Libertina

Găsesc fascinantă multitudinea de sensuri ale cuvintelor și mai ales ale expresiilor din limba română. Însă, în mod special, m-aș opri asupra unui cuvânt aflat oarecum în contradicție cu afirmația precedentă. Un cuvânt care în limba engleză are atât de multe sensuri, încât își eclipsează corespondentul din limba română, sensurile sale nefiind doar diferite, ci chiar contradictorii: cuvântul ”fall”, echivalentul lui ”a cădea” din limba română, în principiu cu o conotație negativă - căderea fizică provenită din/prin împiedicare sau cea spirituală, decăderea de pe un piedestal imaginar al unei scări mai mult sau mai puțin sociale. Însă, de exemplu, întorcându-l la 360 de grade, în limba engleză, într-o locuțiune cu ”for you" își schimbă conotația și capătă un accent de romantism, fără nicio legătură cu împiedicarea. Cum se spune că încercarea moarte n-are, cel puțin în teorie și în filmele americane, voi încerca să evidențiez linia fină și sensibilă, care diferențiază sensul negativ - cel de cădere - de sensul aparent pozitiv de ”falling for somebody". Deja cuvântul ”aparent” probabil va face cititorul (sau cititorii, într-un optimism exagerat) să vadă legătura de care spuneam, însă pe scurt, "îndrăgosteala" nu are un neapărat un sens pozitiv, dacă aceasta nu este concretizată prin reciprocitate sau este una imposibilă.


De asemenea, dacă vă amintiți bancul cu găina - care având o dilemă dacă să se oprească sau să fugă mai departe, atunci când este alergată de cocoș - preferă să se împiedice intenționat, sunt sigur că puteți sesiza și legătura dintre o cădere prin împiedicare și romantismul consumat în preludiul actului de împerechere inevitabilă dintre cocoș și găina. În cazul în care ulterior acestui fapt, găina va deveni ... "furnizor eligibil" de omletă în meniul posesorului ei, implicit cocoșul va deveni tată, însă unul denaturat și în niciun caz vreun model de urmat pentru om.

Bineînțeles că este îndreptățită întrebarea ipotetică - de ce aș fi vrut să prelungesc viața amuzantă a cocoșului în afara bancului din care provine, printr-o tehnică de tip ... Seinfield (serialul despre nimic, pe care îl apreciez foarte mult), scriind un scurt articol, aparent neancorat în realitate. Răspunsul suficient de evaziv, ar fi pentru că omul-cocoș a descoperit prezervativul și își permite luxul să fugărească o altă ”găină”, la scurt timp după căderea deliberată de mai sus sau să participe la diferite forme de lupte cu alți cocoși, pe care noi, oamenii, le numim sport.

În ciuda faptului că acest ”fall” din limba engleză poate fi abordat din diferite alte unghiuri decât cel de 360 de grade, nu voi insista asupra celorlalte sensuri ale sale, probabil pentru că aș putea să găsesc o explicație sau justificare în astenia de toamnă pentru legătura (probabil) cauzală, dintre căderea deliberată a găinii din ziua de astăzi și decăderea libertină a cocoșului actual.

sâmbătă, noiembrie 09, 2013

Barbatul yo-yo

În zilele lui de glorie, Dr. John Gray (cel care a descoperit că femeile și bărbații provin de pe planete diferite) zicea că bărbatul este ca elasticul: periodic are nevoie să se îndepărteze (de femeie) pentru ca apoi să revină la poziția inițială, cu și mai mare forță. Și că dacă încerci să împiedici acest proces natural, se rupe naibii elasticul sau nu-și mai revine la forma care trebuie.

Nimic mai adevărat. Însă, în completarea Dr. Gray, aș dori să supun atenției descoperirea unei subspecii a bărbatului elastic, un bărbat cu care n-o să fac niciodată copii, și anume bărbatul yo-yo.

Principala diferență dintre bărbatul elastic și bărbatul yo-yo este că, la acesta din urmă, comportamentul ciclic de depărtare și apropiere ia forme complet imprevizibile și ilogice. Mai precis, bărbatul yo-yo nu iubește vreodată cu adevărat o femeie. El este îndrăgostit de ideea de dragoste, nu este niciodată hotărât dacă vrea sau nu să fie pe bune cu cineva și are un slogan format din două cuvinte: “io! io!”. Îi place o tipă, se repede la ea ca Wile E. Coyote la Road Runner. După ce o cucerește, se îndepărtează cu viteza particulelor din acceleratorul LHC, revenind doar când are chef și dacă traiectoria elasticului favorizează ocazional interacțiunea. 


Rezistența bărbatului de la capătul elasticului este direct proporțională cu încercările femeii de a-l trage către sine. Dimpotrivă, când femeia spune stop joc, bărbatul yo-yo intră înapoi pe traiectoria ascendentă, tot direct proporțional cu gradul de respingere aplicat. Iar când femeia îi mai dă o șansă și îl trage iar către ea, bărbatul yo-yo își aduce brusc aminte că traiectoria lui naturală este de fapt în direcția opusă.

De aceea, cercetătorii britanici de la Institutul Anti-Bulshit În Cuplu vă recomandă ca, în cazul în care aveți de-a face cu un bărbat de tip yo-yo, să dați drumul elasticului din mână, preferabil când dumnealui este în faza de retragere și rezistență, pentru a obține un efect de separare cumulat și eficient, intitulat științific “Ducă-se!”. 

Imaginea conteaza

Astăzi a trebuit să termin decorarea unui perete al unui centru de imagistică medicală. De fapt vreo doi. Am propus o grafică fo...