Treceți la conținutul principal

Poze sau amintiri?

Cei care au ca hobby domeniul acesta al fotografiei digitale cu aparate mai evoluate decât o săpunieră, știu că există o dispută aparent fără sfârșit între utilizatorii de Nikon și cei de Canon. Nikoniștii au ca și argumente vechimea, experiența, calitatea aparatelor si a obiectivelor, compatibilitatea obiectivelor mai vechi cu cele noi. Canoniștii vorbesc despre dinamicitatea în dezvoltare, culorile mai frumoase, gama mai mare de aparate, numărul mai mare de accesorii compatibile. Deși eu sunt un nikonist nu despre asta vreau să vorbesc astăzi, ci despre numărul prea mare de fotografii care se face acum.

Câte poze aveți până la vârsta de doi-trei ani? Eu am două de la primul Crăciun, vreo două sau trei de la botez, trei de la împlinirea vârstei de un an, alte trei de la doi ani. În concediile părinților se făceau, în aproape două săptămâni de concediu câte 36 de fotografii alb negru, hai, maxim 72 (două role de film). Datorită costului mare al unei fotografii și al procesului mult mai complicat de obținere, pozele erau mult mai rare și mai prețuite. Nu se făcea poză la fiecare lingurită de mâncare băgată sub nas, la fiecare pas ezitant sau la fiecare fir de păr al unui bebeluș. se marcau momentele speciale: primul Crăciun, primul pas, prima băiță iar în concedii pozele erau toate de tipul ”IOLA” ca să certifice că ai fost acolo și că te-ai simțit bine. 


Revenind în zilele noastre, toată lumea face poze cu orice: cu telefonul, cu atât de disprețuitele săpuniere, cu aparate bridge sau DSLR entry level, mirorless, sau pentru cei cu dare de mână chiar și full frame (setate de obicei pe AUTO). Zeci de fotografii cu prima masă, sute de fotografii cu prima băiță, mii de fotografii în perioada primilor pași, alte mii de fotografii la zilele de naștere, cu pisica, cu cățelul, cu purcelul. Arta a avut de câștigat datorită principiului hazardului (un infinit de maimuțe batând aleatoriu la mașini de scris o perioadă de timp infinită vor scoate  în cele din urmă toate operele umanității) însă datorită cantității mari de gunoi, deoarece majoritatea acestor poze vor eșua pe un CD, DVD sau hard disk, ori și mai rău, doar într-un album online, nu vom reuși să găsim acele geme pentru care am început să facem acest lucru. Păcătuiesc și eu cu abundența de fotografii, și în zilele trecute, când căutam o poză să ilustrez un articol nu mai știam unde o găsesc.

Cu alte cuvinte, avem poze, dar ele nu au aceeași importanță. Îți marchezi amintirile, dar nu le mai regăsești. Supraabundența de imagini este dăunătoare. Mă gândesc că dacă eu mă uit cu drag în sertarul cu fotografii alb negru și mai recent color, în care sunt stocate decenii de amintiri, fiul meu nu o să mai aibă aceeași plăcere, ba chiar mai mult, o să îi fie greu să se identifice cu mulțimea de instantanee care îi documentează viața zi cu zi, minut cu minut.

În concluzie, pot să vă las doar cu vorbele unui mare om, nu mai știu cine :-): ”Faceți amintiri, nu poze!”.
Tema zilei de astăzi: Dacă aveți copii, selectați din toate pozele care le aveți cu ei doar una singură din fiecare lună, scoateți-le pe hârtie și puneți-le într-un sertar!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.