Treceți la conținutul principal

IT-istul si sensul vietii

Nu știu alții cum sunt, dar eu în viața mea am avut parte de suficiente întâmplări absurde ca să mă întreb serios dacă nu cumva trăiesc într-o emisiune tip “camera ascunsă”.

De exemplu, o dată am fost cât p-aici să fac copii dacă filosofia nu ar fi stricat totul… Da, filosofia.

El era IT-ist corporatist și doctorand. O persoană deosebită, cu care m-am certat și m-am împăcat de atâtea ori încât, ca dovadă, acum nu mai sunt în stare să precizez numărul. Într-o zi frumoasă, când frunzele semnalizau elegant sosirea toamnei, iar eu nu-l mai văzusem de luni bune și aproape uitasem cum îl cheamă, primesc un telefon de la el. Dumnealui nu obișnuia să comunice cu mine decât prin sms-uri, deci am știut că este ceva important dacă alesese să-și consume minutele cu mine. M-a invitat la o cafea și a venit să mă ia de acasă.

De cum m-am urcat în mașină, a izbucnit:
- Să știi că io m-am săturat de toate proastele! Tu ești deșteaptă, ești cea mai deșteaptă! Vreau să fac un copil cu tine!
Era atât de hotărât că m-am temut că vrea să treacă la treabă chiar atunci. 
- Hooo, prrr, hold your horses! l-am temperat eu. Ne-am despărțit de o sută de ori, ce te face să crezi că dacă vom avea un copil ne vom înțelege mai bine?

Până la urmă am negociat să încercăm întâi să reluăm relația, să vedem dacă merge, și în faza doi să decidem dacă merită să ne combinăm genele.

Peste câteva zile, ne ducem la mall. Intrăm în parcarea subterană, el parchează și apoi îl văd că rămâne așa, absent, cu mâinile pe volan și ochii pierduți în zare (mă rog, câtă “zare” se putea în parcarea subterană).

- Auzi, care e sensul vieții? zice el deodată. Adică, trăiești, te reproduci, și după aia?!
Am meditat câteva secunde (de fapt m-am gândit serios să-l ucid cu o bazooka)  și i-am dat un răspuns care m-a plasat instantaneu printre mari personalități ale gândirii precum Socrate, Camus sau Paulo Coelho:
 - Dragă, viața este un scop în sine, adică e datoria noastră să avem grijă de ea, să o menținem și să ne-o facem cât mai frumoasă, fiecare cum îl taie capul. Asta poate sau nu să includă reproducerea. Noi alegem ce vrem să facem!

caricatura de aici

A mormăit ceva, ne-am dus la mall și apoi ne-am despărțit. A doua zi m-a șters de pe Facebook.

Poate a fost de vină peisajul nihilist și existențialist din parcarea subterană. Sau poate sunt eu prea deșteaptă și trebuia doar să izbucnesc în plâns, ca o femeie normală, mult sub nivelul lui.

Dar e mai bine așa. Din doi oameni excesiv de intelectuali nu putea să iasă decât un mic filosof nefericit. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.