Treceți la conținutul principal

Cum l-am cunoscut pe Mosu'


Cred ca aveam in jur de 5 ani si credeam cu tot sufletul in Mos Craciun. Invatasem o poezie frumoasa pentru El si imi aduc aminte ca emotia intalnirii cu Mosu’ era dublata de frica ca nu cumva sa uit versurile.

Cuconita, stii ceva?
Nu mai stau la dumneata.
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
Ma duc acasa, ma urc pe masa.
Scutur cosul, bat cucosul,
Fac cafea,
Sunt cucoana-n casa mea!

Nu avea legatura cu Mos Craciun, dar eram tare mandra ca stiam o poezie noua cu care aveam sa imi castig sacul cu cadouri.

Cu cat ma uit mai mult la fotografia ingalbenita de vreme, cu atat memoria mea incepe sa reconstruiasca acel moment. Era destul de rece in casa si mirosea a brad. Aveam un brad frumos pe care il impodobisem cu grija cu beteala argintie, vata si o multime de globuri colorate, special pentru marele eveniment. Nu aveam pe vremea aia instalatie cu lumini, dar nu conta, pentru mine bradul era perfect.
Stiu ca l-am rugat special pe tati sa mute fotoliul mare, care in mod normal isi avea locul langa usa, aproape de brad – sa aiba mosul unde sa se aseze. Nu imi mai aduc aminte exact ce am primit cadou in acel an, insa mi-a ramas vie in minte prima intalnire cu El. Il asteptam cuminte pe fotoliu de ceva timp – probabil ca pe vremea aia timpul curgea altfel pentru ca imi parea ca stau pe fotoliul inalt de o eternitate, cu sufletul la gura, batand usor din picioare. Cand s-au auzit bataile in usa am tresarit si mi-am tinut respiratia sa aud mai bine cine intra.

Da, era El, cu un sac mare in spate. L-a intrebat pe tata daca am fost cuminte si daca merit sa primesc cadouri anul acesta. Asteptam raspunsul lui cu sufletul la gura. Stomacul mi se facuse ghem de emotie, imi era din ce in ce mai cald si parca nu mai auzeam ce se vorbeste in jurul meu. Ma uitam la fata tatei si incercam sa imi dau seama ce ii raspunde, daca am fost cuminte sau nu. Si acum, dupa 25 de ani patesc acelasi lucru cand sunt foarte emotionata. 

Nu am reusit sa aud ce i-a spus tata, dar presupun ca raspunsul a fost pozitiv pentru ca s-a apropiat de mine, m-a luat in brate si s-a asezat pe fotoliu in locul meu. M-a intrebat si pe mine daca am fost cuminte si daca stiu sa ii spun o poezie. Acu’ era momentul pentru care ma pregatisem…poezia.

Cuconita, stii ceva?
……………
Pentr-un ciob de farfurie,
Faci atata galagie!
…………...
Sunt cucoana-n casa mea!


Doat atat am putut sa ii mai spun si am fost tare bucuroasa ca nu si-a dat seama ca am gresit poezia si am uitat versurile. M-a felicitat si mi-a spus ca, daca sunt cuminte, o sa vina si la anu’. Si a venit si anul urmator, si anii ce au urmat. Nu imi mai aduc aminte cand s-a oprit din a fi Mos Craciun si s-a transformat doar in cadouri sub brad si nici nu mai conteaza. Emotia primei intalniri a ramas vie in sufletul meu si sper ca, atunci cand va veni momentul, sa le pot oferi si copiilor mei o astfel de experienta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.