Treceți la conținutul principal

Integrarea in Absolut - partea a doua

Alergam impreuna cu bicicletele prin oras de la o galerie la alta. Era noapte, era vara, era noaptea galeriilor de arta. Ne-am intalnit cu o prietena, am stat de vorba. Ne-am dat intalnire cu o alta prietena la o alta galerie. Nu ne-am intalnit.
Cele mai de neinteles 'opere' mi-au ramas si acum in minte. Inchipuiti-va o camera in mijlocul careia se afla o rezistenta imensa probabil luata de la un tramvai, care conectata fiind la o priza se incinsese si emana caldura. Toata treaba asta era intr-o cusca de sarma ca nu cumva sa te prajesti sau electrocutezi de la atata arta. Pe cei patru pereti ai incaperii se aflau din 30 in 30 de centimetri niste rame mici de tablou in centrul carora se aflau cate o sticla de termometru dintr-acelea ieftine cu alcool albastru.
De aici in colo e arta pura. Probabil autorul s-a oprit, intrerupand astfel orice legatura dintre obiect si privitor. Filmul continua in mintea fiecaruia dintre cei care au fost prezenti in acea incapere. Termometrele, in functie de distanta pana la sursa de caldura aratau temperaturi diferite. Daca zaboveai un pic mai mult in preajma unui termometru, chiar tu prin prezenta si suflu puteai influenta opera de arta. Modern, interesant, iti da de gandit si pentru acasa. Pe celelalte le-am uitat.

Dupa aceasta experienta am ales galerii mai de pe Kiseleff si intuitia nu ne-a inselat. Gazduite in cladiri vechi, de patrimoniu, puteai admira tablouri cu niste mazgaleli ce pareau, am spus 'pareau', infantile sau ca a pus cineva degetul pe obiectiv in tablou. Abscons, nu?
De preturi nu am intrebat pentru ca nu as mai fi putut sa le privesc de cat de valoroase ar fi devenit. Ne-am facut poze cu galerista, bineinteles si acesta fiind un viitor proiect al ei.

A fost o seara cu multi hipsteri pe metrul patrat. Mi-a placut dar mi se facuse si somn. Am aranjat in asa fel incat in drumul spre casa sa mai bifam doua galerii. Prima, adica penultima din acea seara nu s-a aratat. Adica nu am gasit-o, desi si alti noctambuli cu harti in mana misunau in cautarea ei ca si noi pe stradutele vechi, intortocheate de la sosea.

Cand deja luam viteza am dat peste ultima galerie de arta care ne aparea pe traseu. O casa veche, boiereasca, renovata ce arata mai degraba a sediu de firma. Inauntru, in holul de la intrare, ca intr-o firma care se respecta era un ghiseu de primire. O receptie in care statea o tanara si privea aiurea la cei care se plimbau prin incaperi. Lumini discrete de neon, muzica chill-out la un volum ambiental. Pe la ferestre sticle goale de Absolut creau diverse forme ingenioase cu sau fara lumanare pastila in ele.
In camera din stanga un baiat la un pupitru facea cocteiluri cu vodka Absolut. Am luat unul verde si unul rosu sotiei. Bune amandoua si mai ales free si fara inghesuiala. Sotia mi-a marturisit ca ea ar fi vrut galben, de ananas asa cum si-au luat fetele de dupa noi, asa ca l-am baut eu si pe al ei si i-am luat unul galben. De fapt am cerut si mi s-a dat.
Cu paharele in mana am colindat si restul camerelor pline cu...nimic. Am prins curaj si am urcat la etaj unde era un alt bar de cocteiluri. Pe acesta scria mare: Absolut.
Asta vroiam sa spun si eu. Intreaga atmosfera te conducea catre acest cuvant, spirit, concluzie.
Aici barmanul se intretinea cu doua zane. De fapt doua fete tinere superbe imbracate in niste costume sclipitoare din anumite unghiuri mai mult dezbracate. Una m-a zarit si a venit la mine cu o tableta si un text: daca ghicesc cum se numesc trei dintre cocteilurile care apar pe tableta voi castiga un cocteil. Ingenios!
Nu am ghicit niciunul. A spus ca ii pare rau si zana s-a asezat pe un fotoliu. Eram la mansarda eu, sotia mea si zana. Barmanul si cealalta zana se evaporasera afara intr-un foisor circular ca din poveste.
Eu m-am dus jos si am mai cerut un cocteil verde. Jos nici vorba de vreo cazna la care sa fi fost supus pentru a obtine licoarea dorita. Niste tineri vizitatori care cascau gura la interior au prins si ei curaj si au cerut cate un cocteil ca sa nu o mai arda pe uscat.

Am revenit la etaj unde am iesit si noi in foisor. Pe jos niste saci dintr-aceia de sky umpluti cu bobite de polietilena. Ne-am trantit si eu si sotia langa zana care se descaltase si fuma impreuna cu zanul de la bar. Noi ne-am baut cocteilurile ascultandu-i. Se cunoscusera in acea seara. El castiga bine ca barman de evenimente. Ea povestea ce frumos a fost vara trecuta la mare ca hostessa.

Numai asa se putea incheia o seara cu hipsteri. Cu povesti spuse de zani si zane urbane. Sau cum spunea un prieten de-al meu filozof economist care scrie articole despre hipsteri si pe care il voi cita aici desi ii voi cere acordul ulterior: [bautura -n.a.] "una dintre cele mai bune feluri de arta, dupa mintea mea. fara pretentii, dar foarte adanca. si mai e si democratica."

Absolut!

Va urma!

Imaginea de aici

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.