Carte/Necarte

Cat de greu poate sa fie sa scrii o carte? M-am gandit si eu sa scriu una, subiect si intriga am, insa imi lipseste verva, nu am tehnica de construire a suspansului. Am cautat si o reteta pe care daca o aplici o sa ai succes ca scriitor, nu exista. Dar... nu despre asta vroiam sa va povestesc. In ultima vreme, am renuntat sa mai cumpar carti de hartie, deoarece, desi imi place mirosul de carte noua in biblioteca (si cand spun carte noua ma refer si la cele de anticariat - pentru mine sunt tot noi), incepe sa imi displaca aglomerarea cu lucruri (poate imbatranesc).
Asa ca am ales sa caut si sa pastrez cat mai mult cartile in format digital epub, mobi, pdf sau chiar doc. Stiu ca pirateria este in floare, insa am si carti pe care le-am cumparat astfel, in afara celor care sunt deja in domeniul public (in caz ca nu stiati la un anumit numar de ani dupa disparitia autorului, in functie de modul in care a fost facut testamentul acestuia, cartile pot sa intre in domeniul public, si pot sa fie gasite pe site-uri specializate de tipul Project Gutenberg).
Problema este ca astfel ajungi sa ai foarte multe carti, pe care nu mai ajungi sa le citesti, poate pentru ca nu ai ca si reminder volumele imprasitate prin casa, care sa iti aminteasca sa le iei in mana si sa le termini.
Cati dintre voi cititi carti in format electronic si care este principala piedica in a trece in totalitate la acest format?
Stiati ca Edgar Rice Burroghs, autorul Tarzan, a scris si romane SF - seria Barsoom, despre un regat martian?

P.S. Fac cum fac, si tot despre carti ajung sa scriu. Cartea aceea pe care mi-am propus sa o scriu candva este inca in stadiul de proiect. Trebuie sa invat sa scriu, deoarece se pare ca nu este suficient sa cunosti literele ca sa creezi ceva ce vor sa citeasca si altii.

Imaginea de aici

Ganduri de cod portocaliu

Afara este îngrozitor de frig si viscoleste, dar va mai dura ceva pana va ajunge pe la -30 grade. Deocamdata sunt doar -5 (real feel -10 din cauza vantului), insa in casa este cald si bine.
Zilele de genul acesta sunt cel mai potrivite pentu introspectie. Poate ca ar fi si mai interesant si relaxant daca nu ar fi curent (sic!) si nu ar mai exista distragerile datorate televiziunii si internetului. Stati impreuna cu cei iubiti si bucurati-va ca nu sunteti afara in frig. Winter is coming no more. It has arrived...

No love, no light, no end in sight

Zilele trecute cineva m-a intrebat ce e cu "ata aia rosie" pe care o port la incheietura. I-am raspuns fara sa cuget prea mult: "E un talisman pentru noroc in dragoste. Pana acum n-a functionat".

In clipa cand am zis asta, m-a cuprins un ras homeric. Nu isteric, ci homeric. Am ras aproape 5 minute pentru ca mi-au trecut prin fata ochilor, intr-o singura zbatere de geana, ultimii ani in care dragostea mi-a trantit usa-n nas exact atunci cand as fi avut nevoie de mai multa sustinere.


Si, daca aveti rabdare, o sa va spun si de ce am ras. O sa va spun o poveste despre mine si despre cum am ajuns sa nu-mi mai fie frica de nimic, in afara de Dumnezeu (si de mama). :)

Prin 2009, i-am marturisit tipului cu care ma vedeam ca ma bate un gand sa-mi dau demisia si sa incerc sa fac oaresce activitati pe cont propriu. El s-a uitat la mine cu un aer ingaduitor, asa cum te uiti la un copil care iti zice ca vrea sa se faca astronaut sau... musafir, si mi-a raspuns: "Ei, lasa, ca daca mori de foame iti dau eu un blid cu mancare." Nu stiu, poate ca intentia lui a fost buna, dar exprimarea a lasat de dorit, asa ca eu am tacut si am facut o insemnare in carnetelul mental cu coperte negre (care ulterior i-a fost fatala).

O perioada am renuntat la "iluziile mele care le-am avut", dar apoi m-am apucat sa-mi planific serios evadarea, asa ca am economisit bani, am urmat niste cursuri si, in toamna lui 2011, mi-am anuntat iubitul (da, altul) ca o sa-mi dau demisia. Nu a parut sa se impotriveasca si nici nu a reactionat in mod deosebit cand, intr-o seara, i-am spus ca in sfarsit infaptuisem evenimentul. Dar, in acel weekend, in timp ce stateam pe canapea si ne uitam la un film, mi-a spus din senin: "Cred ca mai ai timp sa te intorci la aia si sa-i rogi sa te primeasca inapoi. Ai innebunit, cum sa-ti dai demisia in vremurile astea?"

Say what?! Ce s-o mai lungim, m-a parasit. Degeaba i-am explicat ca am un plan, ca am bani pusi deoparte, ca sunt deja in negocieri... El era un corporatist pana in maduva oaselor, nu putea avea o iubita freelance si cu asta basta! Daca nu mai eram manager, nu mai eram reliable.

Asa ca in octombrie 2011 am ramas fara iubit si, pentru prima oara, fara un job stabil. Prietenii mi-au zis "Bravo, dar noi n-am avea curaj sa facem asa ceva". Mama a plans. Proprietareasa m-a intrebat daca o sa-mi pot plati chiria. Pisica mea a facut o eczema si eu mi-am spart o masea (asta din categoria "cheltuieli care pica exact cand trebuie").

Mi-am petrecut primele zile de singuratate libertate in parc. Era o vreme excelenta, calda, cu soare, iar eu stateam ore in sir pe o banca, nauca si neobisnuita cu lumina de la ora 11 dimineata sau 3 dupa-masa. Ma plimbam pe malul lacului si ma uitam la apa aia murdara de parca era Oceanul Atlantic. Am dormit, am mancat, am alergat. Nu am plans nici macar o data, caci nu aveam timp.

Dupa 15 zile am semnat primul meu contract pe cont propriu. Am venit cu el acasa si nu am avut cui sa i-l arat, nu m-a strans nimeni in brate si nu m-a felicitat. M-am simtit singura si mi-a venit sa plang, dar nu aveam timp de prostii. Am ciocnit un pahar de lapte cu Missy si m-am pus pe munca.

Timpul a trecut si dragostea mi-a trantit usa in nas in toate modurile posibile, ori de cate ori am incercat sa o invit pe la mine. Insa nu am avut timp sa plang, pentru ca am fost ocupata sa inchei contracte, am atras clienti, am castigat bani, am aparut la televizor, am tradus carti, am vorbit in public si, culmea!, am ajuns sa lucrez si la multinationala, spre entuziasmul ex-iubitului corporatist care s-a declarat dispus, in marinimia lui, sa ma reincadreze la ratingul A++.

Numai ca eu... eu...

Eu acum sunt o alta femeie. O femeie care s-a aruncat cu capul inainte dar care nu a cazut in cap. O femeie care si-a realizat un vis fara ajutorul unui barbat, fara banii unui barbat, fara sustinerea unui barbat, fara siguranta unui camin unde o asteapta un barbat.

Cred ca am facut ceva exceptional sau ca sunt speciala? Nu. Sunt doar mai disciplinata.

As fi preferat sa ma incurajeze cineva in zilele si noptile cand asteptam cu infrigurare sa-mi intre banii de la un proiect? Da.

Ma bucur ca nu am avut cui sa-i iau un cadou dragut cand mi-au intrat banii? Nu.

Am devenit mai detasata si mi-a scazut toleranta la bullshit? O, da!

Imi mai este frica de singuratate sau ca o sa mor de foame intr-un sant daca nu am un sot si un job stabil? HAI, NU MA FACE SA RAD! :))

Cred ca este foarte posibil sa imbatranesc singura si inconjurata de pisici? Da. Si ce daca? Nu e mai rau decat sa imbatranesc langa un barbat care nu are incredere in mine si in visele mele si nu intelege ca intotdeauna imi calculez riscurile.

Deci, dragul meu, fii fanul meu numarul 1 si eu o sa fiu majoreta ta. O sa-ti calc camasile si n-o sa mori de foame daca nu o sa fii gelos aiurea ca ma intalnesc cu un client la 7 seara. In loc sa frec podelele, o sa angajez o femeie de serviciu, iar pe tine o sa te invit in parc si, la intoarcere, o sa-mi pun pantofii cu toc desi nu mai plecam nicaieri. Si nu o sa te bat la cap cu orice prostie, pentru ca m-am obisnuit sa petrec mult timp in tacere si m-am dezobisnuit sa ma plang de toate nimicurile. O sa iti fac viata frumoasa pentru ca asa vreau eu, nu pentru ca am nevoie de tine - si vei vedea ce usurare este sa nu depinda fericirea mea de tine. Si daca o sa ma parasesti pentru ca am lucrat intr-un weekend sau pentru ca mi-am dat demisia dintr-un loc unde mor zilnic cate putin, n-ai inteles nimic.

Poate ca uneori viata este "no love, no light, no end in sight". Dar pentru mine continuarea este intotdeauna: "But I hope, I pray and I will fight". Intotdeauna!

Imagine si versuri din videoclipul Hurts "Miracle".

Celalalt Bucuresti

Era o dimineata de iarna insorita ca o primavara timpurie. Desi era sambata nu il deranja faptul ca trebuia sa mearga la birou si sa termine ceva ce nu putea fi amanat pana luni. Pentru el serviciul era o rutina placuta, se ducea cu placere. De cateva ori se intrebase oare cum este viata celor care numesc aceasta parte a vietii lor de zi cu zi, 'scarbici'.

Alegea un drum serpuit pe stradutele vechi din centrul Bucurestiului cu un popas la o cafenea mica de unde isi lua espresso-ul lung preferat pe care il incepea inca de la volan. Despartirea insemnase si renuntarea la aceasta mica placere matinala. In acea zi a fost nevoit sa descopere 'celalalt Bucuresti', adica locuri unde sansele de a se intalni cu ea erau minime. Initial a fost o reactie naturala. Se temea sa nu o zareasca undeva. Nu stia cum ar fi decurs intalnirea, ce ar fi trebuit sa-i spuna. Nu avea nevoie de asa ceva.

Cu timpul a observat ca 'celalalt Bucuresti' nu este atat de interesant ca cel cu care se obisnuise pana nu demult. Sa fi fost EA cea care il dusese in toate aceste locuri care acum ii placeau?
Apoi a aparut o noua EA in viata lui. Cu locurile ei. Cu despartirea ei, de fapt despartirea de ea. De data aceasta nu mai fusese atat de greu. Simtea ca s-a imunizat la astfel de socuri.

Celalalt Bucuresti se micsorase, iar el renuntase in a-l mai descoperi. Revenise in locurile preferate si a fost (placut) surprins ca se temuse degeaba. Ele nu erau acolo, nu-l asteptau, era liber. Pana in acea dimineata cand a intalnit-o la masa cu scaune galbene. Vorbea din nou cu ea si era in acelasi timp uimit cat de detasat este. Era neschimbata, dar nu mai avea nicio putere asupra lui. A fost un capitol frumos care se incheiase, candva, in trecut.
Cafeaua era excelenta ca de obicei, iar el se simtea minunat.

Imaginea de aici.

Lupul de pe Wall Street - o explozie de somn si plictis

Hollywoodul a fost pe capre mari in 2013. DiCaprio in doua super-productii, Marele Gatsby si Lupul de pe Wall Street, reuseste la capatul a multe ore de plictis, sa nu ne spuna nimic. Genial!


Mesajul care transcede este simplu si simplist: oameni buni nu conteaza cat de idioti sunteti, petreceti, distrati-va, consumati! Viata trece repede!
Fata de Marele Gatsby, Lupul de pe Wall Street vine cu ceva in plus. El adauga la celebra zicala, "din viata ramai cu ce ai bagat in gura si ce ai tras pe sula" un slash nas.

E bine sa vedeti aceste filme la cinematograf pentru ca acolo sansa de a adormi este minima. Pe marele ecran cu sunetul Dolby extraordinar de tare si imaginea impecabil de lata, alaturi de cutia de popcorn mamut si un kilogram de suc, creierul mare se face mic, iar mirosul de ciorapi nespalati te introduc si mai mult in atmosfera filmului.
Cei din jurul tau devin o explozie de adreanalina si umor careia n-ai cum sa-i rezisti. O experienta unica pe care nu o vei uita pana la iesirea din sala.

Je vous trouve tres beau

Poate ca nu se inscrie in lista filmelor recomandate de colegul de blog (aka @mine) si a fost lansat in urma cu ceva vreme, insa Je vous trouve très beau este un film usurel si placut de vazut macar intr-o seara de weekend.

Desi se incadreaza in seria mizeriilor pe care ni le-au facut francezii (argent s'il vous plait), deoarece in 2005 nu mai era la noi asa cum ne descriu (poate cel mult in 1995), merita vazut. Medeea Marinescu joaca bine (cel putin pentru gustul meu), povestea este amuzanta, chiar daca putin trasa de par, si umorul involuntar al personajului jucat de Michel Blanc face toti banii (beware, spoilers below!).

Bref, un fermier francez, cu usoare accente de monomanie agricola isi pierde sotia intr-un accident, si deoarece are nevoie de ajutor, decide sa isi ia o sotie din Romania. Evident, fara sa stie rudele si prietenii. Sotia romanca, intervievata de fermier are un mic secret, asa de vreo sase anisori, care ramane insa in tara. De aici toata seria de incurcaturi la care poti sa te astepti, condimentata cu drama instrainarii mamei de copil si cu confruntarea acesteia cu un mod de viata necunoscut.

Dieta 4x4

Se stie ca de Sarbatori ne redescoperim valorile cele mai inalte - la glicemie, colesterol, transaminaze, trigliceride...

De aceea este foarte important ca, dupa intensele activitati maxilo-faciale cunoscute mai popular drept "porceala", sa intram, macar temporar, la dieta. Dar aici apar dubiile: Ce fel de dieta? Dukan? Disociata? Cu supa de varza?

Ei, aici intervine norocul vostru ca cititi moment.ro!

Pentru ca, in cele ce urmeaza, ta-daaaa! Va voi dezvalui dieta cu 4 reguli si 4 exceptii, brevetata de un coleg de serviciu. De fapt, el a inventat doar exceptiile, pentru ca cele 4 reguli erau:

1. Sa nu mananci dupa ora 20.
2. Sa nu consumi paine.
3. Sa nu bei bauturi carbogazoase.
4. Sa nu mananci dulciuri.

Si acum, sa aflam exceptiile:

1. Sa nu mananci dupa ora 20, decat daca n-ai mancat toata ziua.
2. Sa nu consumi paine, decat cu grasimi (sunca, mici, jumari).
3. Sa nu bei bauturi carbogazoase, in afara de bere.
4. Sa nu mananci dulciuri, decat daca sunt gratis!

Contactat telefonic, colegul in cauza a declarat (sub protectia anonimatului) ca, tinand aceasta dieta, intr-o saptamana a pierdut 7 zile.

Sa nu ziceti ca nu v-am zis! Acu', daca vi se pare grea dieta cu 4 reguli si 4 exceptii, mai am una - dieta lui Miss Piggy, cu o singura regula: "Don't eat more than you can lift."

Hai ca asta e usoara! Sa fiti sanatosi! Si supli!

Poza de aici

Vorbe goale

V-ati lovit vreodata de sentimentul de a ezita sa spui ceva despre cineva, mustrandu-va ca poate “nu-l cunosc suficient de bine, incat sa-mi permit sa vorbesc despre el”? Cand m-am gandit la acest aspect pe mine m-a intrigat intrebarea: oare cat de bine trebuie sa cunosti o persoana, pana sa iti dai seama ca nu ai nimic in comun, nu atat in sensul de activitati sau dorinte, ci mai degraba in sensul de coabitare in cadrul unei relatii de cuplu?

Exact invers fata de proverbul in care drumul propriu-zis este mai important decat destinatia in sine, in acest caz, in urma unui drum in care iti descoperi partenerul cu bune si cu rele, poti ajunge, dupa o perioada poate prea lunga de timp la destinatie, iar aceasta ar fi reprezentata de concluzia “suntem 2 straini”!...si astfel destinatia devine mai importanta si mai decisiva, decat tot drumul pe care l-ai parcurs pana in acel moment, in care ai incercat sa il/o cunosti cat mai bine.

Pana la urma pentru a putea sa-ti traiesti viata astfel incat sa te bucuri cat mai mult de ea, chiar trebuie sa traiesti clipa, de fapt clipele, una cate una, iar ca sa te poti bucura de drumul acela in care iti descopri partenerul, este ideal sa pastrezi o urma de mister care sa te poata face dezirabil pe termen lung, intrigant in a fi descoperit si imposibil de deslusit in totalitate. Astfel ai toate sansele sa eviti concluzia la care ar putea sa ajunga partenerul - “Acum te cunosc ca pe o carte deschisa, dar imi dau seama ca suntem 2 straini”...

Bineinteles ca in urma unui astfel de drum al cunoasterii poti ajunge la concluzia ca “te cunosc atat de bine, incat imi dau seama ca suntem la fel”, dar paradoxal, acest lucru poate fi chiar mai grav, pentru ca puteti deveni atat de previzibili unul pentru celalalt, incat veti induce o stare de plictiseala si rutina asupra perceptiei unuia despre celalalt, care poate distruge relatia.

Mentinerea unui "val de mister" asupra propriei persoane poate fi un ingredient necesar (bineinteles insuficient) pentru o armonie longeviva. Cat de mare este valul respectiv de mister, depinde de fiecare dintre noi, de exemplu, daca vrem sa facem “plaja” sau “surf” in relatie. Insa daca mentii un “tsunami de mister” e posibil sa faci si victime colaterale...

Imaginea de aici

Lumea de dupa

Pentru ca nu recomandam cultura pop, consumerista, propunerea de astazi este un roman SF francez din nebunii ani '70: Malevil, de Robert Merle.

Nu este pentru toata lumea, dar daca ati citit vreodata ceva care sa descrie decaderea totala a societatii si v-a placut, acest roman isi va gasi locul in biblioteca voastra.

Atmosfera extrem de linistitoare de la inceputul cartii, in care lupta ideologica pentru primaria comunei se impleteste cu viata idilica din sudul Frantei, este intrerupta de un "deus ex machina", o deflagratie atomica devastatoare, aparent fara nici un fel de cauze care da totul peste cap. Au ramas doar cativa supravietuitori, protejati de formatiunile geologice din zona (o pestera, un colt de munte) care incearca sa incropeasca un simulacru de normalitate.

Este foarte interesant descrisa ascensiunea la putere a unor parveniti, care "inainte" nu ar fi avut nicio sansa si modul in care oamenii incearca sa se agate de ultimele farame de autoritate din lumea veche. Cartea a fost si ecranizata in '81, dar recunosc ca nu am vazut filmul, iar din descrierile de pe IMDB mai bine raman doar cu imaginea formata in urma lecturii.

Poza de aici

La Grande Bellezza - unghiul subiectiv. De vazut.

Acum este in mainstream. Lumea stie de el. L-a vazut. E misto.
De aceea nu vroiam sa scriu despre el.

In Bucuresti se intampla zilnic fel de fel de kestii care sunt arta contemporana, party-uri, respira-transpira-inspira indivizi, vedete, inchipuiti.
In Roma se intampla acelasi lucru.
Noi tineri, saraci, arta din gunoaie.
Pastram proportiile.
Ei batrani, bogati, arta universala.
Peste toate acestea o elegie cu stil si eleganta. Un fel de MTV burghez.

O analiza minutioasa, ea insasi devenind arta, despre toate si mai presus despre nimic.

Nota pentru cei care asteptau sa vada cel putin un Felini mentionat pana in acest moment: de ce n-ar fi La Grande Bellezza un grande videoclip?

Timna Brauer - adecvata. De ascultat.

Ne intorceam de la mare. Era seara. Peste cateva zile se sfarsea anul. Nu stiu ce asteptam mai repede: sa se incheie anul acesta cu nefericirile lui sau sa vina cel nou investit cu atata speranta? Afara nu era nici zapada, nici ger iar magia sarbatorilor de iarna ar fi fost inadecvata cu Jingle bells sau alte colinde 'de sezon'.
Afara este altfel, noi traim altfel, muzica trebuie sa fie altfel. La radioul masinii se aude un chanson. Piesa veche, interpretarea noua, moderna, ADECVATA. Era un fel de Maria Tanase din zilele noastre, in franceza. Ar fi fost frumos sa fie Maria Tanase, dar nu pot sa o mai ascult fara sa vad videoclipul: corporatistele in ie, aceleasi care incing hore la Loredana Magic si salta printre scaune la Kalashnikov-ul lui Kusturica.

E mai bine asa. Radio Romania Cultural pe care nu-l asculta nimeni. Ceva care suna atat de bine, dar nu e originalul. Este Timna Brauer & Elias Meiri - “Chansons et Violons”.
Adica cum spune poetul (a se citi redactorul): “Jazz-chansonette” pe muzica lui Jacques Brel, Claude Brasseur, Francis Lemarque, Yves Montand…Un crossover de ethno, chanson şi jazz, în care vocea rafinată a Timnei Brauer se ţese în improvizaţiile unui excelent ansamblu instrumental multicultural.

Intre piese text prafuit ca cel de mai sus. Interesant, dar nu relevant. Sunt informat de influente romanesti, etno, chansonete...incepe urmatoarea piesa. Dar stai un pic. Asta-i chiar 'Sanie cu zurgalai', piesa noastra. Astea nu-s influente, e stilul 'ponta'. Imi pare rau! Si o pun repede pe seama numelor lor. Nu ezit sa fac referire la imnul de stat al poporului ales, care si acela seamana izbitor cu folclorul din zona Moldovei.

Moment in care imi aduc aminte si de piesa Johnny...cantata de Vaya Con Dios. Parca si aceea este nota cu nota tot Sania 'noastra' cu zurgalai. Incep sa nu mai fiu sigur ca noi suntem atat de creativi. Intru pe net sa ma luminez.
Lumina! Nu-i asa ca a noastra-i mai frumoasa?

Foto: Stephan Trierenberg

Un "R" de 60.000 de euro

De Craciunul care tocmai a trecut, am primit un cadou de la un furnizor. Un gadget care nu functiona. Bonus, avea numele meu inscriptionat pe el - gresit. Asta mi-a adus aminte de o intamplare mai veche despre o gafa, umana si de marketing, care mi-a provocat ceva chicoteli la momentul respectiv.

Se stie ca toata lumea este sensibila la auzul si citirea propriului nume. Tehnicile de vanzari recomanda sa repeti numele clientului in cursul prezentarii ca sa-i dai senzatia de familiaritate; s-au inventat softuri de personalizare a e-mailurilor si scrisorilor cu numele destinatarului; pana si la luarile de ostatici negociatorul incearca, printre primele lucruri, sa afle cum il cheama pe terorist ca sa stabileasca o comunicare mai apropiata cu el.

Ei bine, un amic de-al meu, director general la o firma, are un nume care se termina in “escu”. Sa-i zicem Mihai Vasilescu (conteaza doar terminatia numelui). Omul nostru s-a dus pe la niste seminarii de branding unde a facut schimb de carti de vizita cu numerosi directori si manageri de la tot felul de companii, printre care si o duduie care era brand manager la o companie de autoturisme de lux.

Am uitat sa precizez ca amicul era in cautarea unei noi masini “mai de director, asa” si era dispus sa cheltuiasca vreo 60.000 de euro.

Intr-o buna zi, respectivul primeste prin curier de la sus-mentionata firma un pachetel pe care, la numele destinatarului, scria Dan Vasilescur (da, cu “r” la sfarsit)! Inauntru, un breloc ieftin meid in ceaina (o adevarata oroare pentru un marketer pasionat ca el) si un voucher cu o scrisoare de vanzare care incepea tot cu “Stimate domnule Dan Vasilescur”.

Vazand plicul si scrisoarea, amicul meu s-a simtit: 1. indignat; 2. jignit; 3. rusinat. “Cand eram mic, eu si prietenii mei ne poceam numele in toate felurile, dar nimeni nu mi-a zis vreodata VasilesCUR!” mi s-a confesat el si a continuat: “Am aruncat scrisoarea, n-am suportat nici s-o pastrez ca mostra de tampenie. N-am povestit asta decat la vreo 2-3 persoane de incredere pentru ca mi-e teama ca daca se afla prin firma o sa ma pomenesc strigat cu porecla VasilesCUR”.

Iar la final a adaugat “Culmea e ca eu chiar ma aflam in targetul acestei marci de masini, dar de cand am primit scrisoarea, antipatia mea s-a transferat, de la persoana care mi-a gresit numele, asupra marcii!”.

Si uite-asa, o simpla litera tiparita gresit poate sa insemne daca ai vandut sau nu o masina de 60.000 de euro. Pana la urma, omul este manat de niste mecanisme emotionale simple si primare, oricat de sofisticat, bogat si specialist in marketing ar fi. Deci, atentie pe ce tasta puneti deshtu'!

Imagine de aici.

Corporatisti si galeristi - digital vs. real

Dimensiunea 'digitala' a ultimelor lucrari ale lui Donald Simionoiu poate fi vazuta si pe Facebook. Si totusi nu v-ati saturat de atata digital? Este cumva ca in bancul acela: "Care este diferenta dintre masturbare si sex?
Cand faci sex mai cunosti oameni."

Pana pe 31 Ianuarie 2014 puteti face o vizita galeriei Anca Poterasu situata intr-un cartier vechi al Bucurestiului pentru a vedea lucrarile pe viu, sa le simtiti, sa le mirositi, sa vorbiti, sa descoperiti.

Poate fi o destinatie de week-end in Bucuresti. Stradutele sunt pline de istorie, destine, picanterii, case frumoase, baruri, localuri si o galerie de arta intr-o curte de pe la 1900.

Anca (Poterasu) a spus ca ei, galeristii, se cunosc toti intre ei. Voi o puteti cunoaste pe ea. Cu un Donald acasa iesi din anonimat si, nu in ultimul rand, poti sa mai cunosti oameni.