Treceți la conținutul principal

Vorbe goale

V-ati lovit vreodata de sentimentul de a ezita sa spui ceva despre cineva, mustrandu-va ca poate “nu-l cunosc suficient de bine, incat sa-mi permit sa vorbesc despre el”? Cand m-am gandit la acest aspect pe mine m-a intrigat intrebarea: oare cat de bine trebuie sa cunosti o persoana, pana sa iti dai seama ca nu ai nimic in comun, nu atat in sensul de activitati sau dorinte, ci mai degraba in sensul de coabitare in cadrul unei relatii de cuplu?

Exact invers fata de proverbul in care drumul propriu-zis este mai important decat destinatia in sine, in acest caz, in urma unui drum in care iti descoperi partenerul cu bune si cu rele, poti ajunge, dupa o perioada poate prea lunga de timp la destinatie, iar aceasta ar fi reprezentata de concluzia “suntem 2 straini”!...si astfel destinatia devine mai importanta si mai decisiva, decat tot drumul pe care l-ai parcurs pana in acel moment, in care ai incercat sa il/o cunosti cat mai bine.

Pana la urma pentru a putea sa-ti traiesti viata astfel incat sa te bucuri cat mai mult de ea, chiar trebuie sa traiesti clipa, de fapt clipele, una cate una, iar ca sa te poti bucura de drumul acela in care iti descopri partenerul, este ideal sa pastrezi o urma de mister care sa te poata face dezirabil pe termen lung, intrigant in a fi descoperit si imposibil de deslusit in totalitate. Astfel ai toate sansele sa eviti concluzia la care ar putea sa ajunga partenerul - “Acum te cunosc ca pe o carte deschisa, dar imi dau seama ca suntem 2 straini”...

Bineinteles ca in urma unui astfel de drum al cunoasterii poti ajunge la concluzia ca “te cunosc atat de bine, incat imi dau seama ca suntem la fel”, dar paradoxal, acest lucru poate fi chiar mai grav, pentru ca puteti deveni atat de previzibili unul pentru celalalt, incat veti induce o stare de plictiseala si rutina asupra perceptiei unuia despre celalalt, care poate distruge relatia.

Mentinerea unui "val de mister" asupra propriei persoane poate fi un ingredient necesar (bineinteles insuficient) pentru o armonie longeviva. Cat de mare este valul respectiv de mister, depinde de fiecare dintre noi, de exemplu, daca vrem sa facem “plaja” sau “surf” in relatie. Insa daca mentii un “tsunami de mister” e posibil sa faci si victime colaterale...

Imaginea de aici


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.