Treceți la conținutul principal

Un "R" de 60.000 de euro

De Craciunul care tocmai a trecut, am primit un cadou de la un furnizor. Un gadget care nu functiona. Bonus, avea numele meu inscriptionat pe el - gresit. Asta mi-a adus aminte de o intamplare mai veche despre o gafa, umana si de marketing, care mi-a provocat ceva chicoteli la momentul respectiv.

Se stie ca toata lumea este sensibila la auzul si citirea propriului nume. Tehnicile de vanzari recomanda sa repeti numele clientului in cursul prezentarii ca sa-i dai senzatia de familiaritate; s-au inventat softuri de personalizare a e-mailurilor si scrisorilor cu numele destinatarului; pana si la luarile de ostatici negociatorul incearca, printre primele lucruri, sa afle cum il cheama pe terorist ca sa stabileasca o comunicare mai apropiata cu el.

Ei bine, un amic de-al meu, director general la o firma, are un nume care se termina in “escu”. Sa-i zicem Mihai Vasilescu (conteaza doar terminatia numelui). Omul nostru s-a dus pe la niste seminarii de branding unde a facut schimb de carti de vizita cu numerosi directori si manageri de la tot felul de companii, printre care si o duduie care era brand manager la o companie de autoturisme de lux.

Am uitat sa precizez ca amicul era in cautarea unei noi masini “mai de director, asa” si era dispus sa cheltuiasca vreo 60.000 de euro.

Intr-o buna zi, respectivul primeste prin curier de la sus-mentionata firma un pachetel pe care, la numele destinatarului, scria Dan Vasilescur (da, cu “r” la sfarsit)! Inauntru, un breloc ieftin meid in ceaina (o adevarata oroare pentru un marketer pasionat ca el) si un voucher cu o scrisoare de vanzare care incepea tot cu “Stimate domnule Dan Vasilescur”.

Vazand plicul si scrisoarea, amicul meu s-a simtit: 1. indignat; 2. jignit; 3. rusinat. “Cand eram mic, eu si prietenii mei ne poceam numele in toate felurile, dar nimeni nu mi-a zis vreodata VasilesCUR!” mi s-a confesat el si a continuat: “Am aruncat scrisoarea, n-am suportat nici s-o pastrez ca mostra de tampenie. N-am povestit asta decat la vreo 2-3 persoane de incredere pentru ca mi-e teama ca daca se afla prin firma o sa ma pomenesc strigat cu porecla VasilesCUR”.

Iar la final a adaugat “Culmea e ca eu chiar ma aflam in targetul acestei marci de masini, dar de cand am primit scrisoarea, antipatia mea s-a transferat, de la persoana care mi-a gresit numele, asupra marcii!”.

Si uite-asa, o simpla litera tiparita gresit poate sa insemne daca ai vandut sau nu o masina de 60.000 de euro. Pana la urma, omul este manat de niste mecanisme emotionale simple si primare, oricat de sofisticat, bogat si specialist in marketing ar fi. Deci, atentie pe ce tasta puneti deshtu'!

Imagine de aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.