Treceți la conținutul principal

Cui ne lasi 'oaie ?

Despartirile de cei dragi dor. Te doare sufletul atunci cand realizezi ca nu va mai fi ca inainte. Si asta este sigur si ireversibil. De fiecare data intr-un astfel de moment imi aduc aminte de vorbele Gildei, citez din memorie: 'odata cu plecarea unui bunic, pierdem o epoca intrega.'
Orice om, nu neaparat bunic, ia cu el un intreg univers.
Asa am simtit si eu astazi cand ne-am despartit de colegul nostru pe care il alintam "'oaie".

El a plecat dintre noi, noi colegii lui, pentru ca se duce la un alt serviciu.
Numai ca lasa un gol pe care nu stiu cu ce o sa-l umplem. Si cand ma gandesc ca totul nu este decat un caz fericit. Fericit pentru ca de obicei te coplesesc astfel de sentimente cand pierzi pe cineva drag, de tot, de pe lumea asta. Dar el va exista in continuare, va bucura alti colegi, il vom cauta sa ne povesteasca ce a mai facut, il vom putea revedea cateodata, cand se vor alinia astrele.
Si ce poate fi mai frumos decat sa inveti ... de placere.
Pentru ca asta simt eu ca trebuie sa fac. Sa invat sa fiu ca el, deschis, bun, sa privesc oamenii in ochi pana in adancul sufletului. Atunci cand altii se indreptau spre 'scarbici', pentru mine era o bucurie sa ajung la birou. Si asta, in mare parte, i s-a datorat si lui.
Abia acum imi dau seama ca aceasta calitate ar putea fi cea mai importanta la un manager. Sa ii faca pe colegi / subalterni sa vina de placere la serviciu. Pentru ca serviciul insemna o jumatate din viata noastra, in afara celei pe care o dormim.
Cum? Nu este o reteta. Pe scurt, felul lui de a fi scoatea ce era mai bun in ceialalti. Nu stiu daca aceasta calitate se dobandeste sau se mosteneste. Sa-i traiasca mamica si taticul care l-au facut asa!

Chiar daca nu reusim, ar fi bine ca macar sa tindem catre un astfel de a fi. Sper ca banii care vor veni odata cu functia sa nu-l schimbe. Pentru ca am vazut pe multi, cu bani, care desi incearca, nu mai pot fi liberi.
Poate ca au uitat, sa nu mai pot sa inteleaga ca nu destinatia conteaza, ci drumul parcurs.

Un om frumos, asa cum toti am vrea sa fim.

Ni se spun zilnic bancuri si povesti. Ale lui o sa ne lipseasca.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.