Treceți la conținutul principal

Iubirea bat-o vina



Ce faci cand realizezi ca mintea si sufletul tau sunt in razboi? 
Crezi ca stii cine esti, ce iti place, ce iti doresti si unde vrei sa ajungi. Pana cand apare el. Cu un zambet darama toate caramizile pe care le-ai aranjat sarguincios in jurul tau. Iti aduci brusc aminte de teoriile alea despre iubire, despre tipurile de dragoste si cocktailul de hormoni si neurotransmitatori vinovati pentru capul in nori, fluturii in stomac si noptile nedormite. 

Adrenalina, oxitocina, dopamina, serotonina...Nu mai retii exact care ce sunt si cum se imbina sa dea combinatia fatala si parca nici nu te mai intereseaza. Ba te intereseaza. Vrei sa scapi. Daca e vorba de chimie, biologie, genetica sau ce o fi, sigur poti sa faci o corectie, sa intervii cumva sa rezolvi problema. 

Cauti infrigurat cartea aia in care ai citit despre cocktailul in culpa in speranta ca poate iti spune ceva si de antidot.Ai gasit. 
Asaaa........ "Oxitocina este un hormon care stimuleaza dorinta de mangaiere si activeaza receptorii atingerilor", "....in faza pasionala, sunt declansate mai multe substante chimice puternice la nivelul creierului, ceea ce duce la un sentiment de exaltare. Dopamina da o stare de bine, feniletilamina sporeste nivelul de excitare, serotonina creeaza o mare stabilitate emotionala, iar norepinefrina induce sentimentul ca poti orice". 

Bun, de asta ti-ai dat seama si singura. Ca poti face orice. Sa muti muntii din loc, sa scrii poeme de dragoste si sa urli in gura mare ca ai patit-o si tu.
“.....Numai ca pasiunea este temporara, in medie durand intre 3 si 12 luni, perioada in care in mod gresit oamenii considera ca este vorba de iubire. De fapt, este vorba de un siretlic biologic pentru garantarea imperecherii dintre barbat si femeie suficient timp ca sa se procreeze.”

Si asta stiai. Iubire sau chimie, tie iti trebuie antidotul. Nu vrei sa stai in faza asta de tampeala un an de zile. Trebuie sa existe ceva ce iti poate reechilibra simturile. Esti o femeie matura si inteligenta si refuzi sa accepti ca natura isi face mendrele cu tine de dragul supravietuirii speciei.
Termini de citit in diagonala cartea in cauza. Rezultate zero. Pornesti calculatorul in speranta ca undeva, intr-un colt al internetului vei gasi solutia. Dupa alte cateva ore de cautari frenetice in care descoperi variate teorii despre "chimia creierului" si "hormonii iubirii" iti este clar.

Debusolata accepti ca nu te poti juca cu natura si verifici inca odata statistica - "intre 3 si 12 luni" pana cand iti vei aduce aminte din nou cine esti, ce iti place, ce iti doresti si unde vrei sa ajungi.


Comentarii

Dan a spus…
Chiar, unde vrei sa ajungi? Nu cumva si aceste "aspiratii" sunt si ele parte a unei programari de care inca nu ti-ai dat seama?

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.