Treceți la conținutul principal

Sectorul 1

Ei stau in sectorul 1 intr-o casa cu chirie simbolica de la stat. Sunt amarati. El este olog si sufera de dureri de zeci de ani de zile. Ea nu lucreaza. Traiesc din pensii si alte ajutoare de la stat. In weekend-uri cersesc la poarta cimitirului, el in scaun cu rotile, ea langa el.
De cateva ori pe an participa la petrecerile facute cu vecinii din curtea comuna: manele la maxim peste care se disting niste strigaturi-latraturi, despre care, eu care nu ii vad, mi-i inchipui ca pe niste urangutani sarind in jurul unui foc in jungla.
In rest, timpul trece impasibil. La disperare ea mai sta in halat in fata portii, parca ar astepta pe cineva. Acel cineva in general nu vine dar orice trecator si mai ales trecatoare mai bine imbracata este rugata sa dea un banut pentru medicamente, pentru sotul care nu mai poate de durere.

Aseara mai intai am simtit un miros de ars. O putoare ca de iarna pentru ca ei, vecinii mei, se incalzesc arzand lemne. Numai ca lemnele sunt adunate de pe strazi. Lemne care au fost mobile cu tot cu carpele putrezite ce erau o data paturi, tocuri de geamuri vopsite de zeci de ori, mese care au vazut sange si carne.
Nu era gratar, era mirosul iernii din mahalaua sectorului 1.
Au fost o zi si o seara racoroase dar este si iunie in acelasi timp.
Apoi pe la ora 1.00 au inceput strigaturile. Aoleu, sariti, vai!
Dubios, dar nu neaparat neobisnuit.
Venind dinspre ei poti merge linistit sa vezi daca e vreun film bun la TV.
Rumoare pe strada la 1.30. Claxon. Trebuie sa vad ce naiba se mai intampla.
Trei indivizi priveau ca la spectacol. Fetele le erau luminate ritmic de o lumina albastra. Ies in curte sa inteleg. Aud o voce treaza care incerca sa comunice cu una mahmura.
Dar dumneata ai baut, nu?
Omul nu a recunoscut direct dar a spus ca a fost suparat. Pentru ca el era imobilizat in pat si ea nu era acasa sa aiba grija de el. Si da, a baut. Pe urma a luat foc cearceaful. Dar ea, ea unde era?
Acum o aud si pe ea: a baut amaratul si si-a dat foc ca sa-l ia Dumnezeu o data, ca nu mai poateeee.... Numai de l-ar lua, dar uite ca nu e asa de usor.
Apare un Duster rosu SMURD cu sirena din dotare, urmat de o masina grea de pompieri. Se aud din ce in ce mai multe voci. Sirena se opreste dar huruitul masinii de pompieri face ca dialogul sa nu mai fie inteligibil. Se aud multe voci care comenteaza.
A mai venit o masina de pompieri. Tot 112-ul e aici. Multi vecini care prin halate si capoate isi dau cu parerea in discoteca rosu (pompieri)-albastru(politia) din mijlocul strazii. Masinile pompierilor gafaie ca niste elefanti obositi. Nu se scoate niciun furtun. Deci trompele lor nu s-au vazut.
E ora 2.00. Nu mai e fum demult. In vacarmul de pe strada incep sa se auda rasete pe alocuri si slapi tarsaiti indepartandu-se. Pompierii se intorc la elefantii lor huruind.
Mai intai a dispartut lumina albastra. Apoi huruitul s-a injumatatit ca intensitate.
Apoi a disparut si licuriciul rosu. S-au mai auzit cateva comentarii, toate incheiate cu rasete sau ton optimist. Ultimii pompieri s-au suit in masina care a mai ramas si au plecat cu huruitul greoi dupa ei.
Ora 2.38 - liniste deplina. Spectacolul s-a terminat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

The diary of a teenage girl

Remarcabili Alexander Skarsgard si Bel Powley in rolul principal, pe care nu o cunosteam dar de care cu siguranta vom mai auzi.
Alexander Skarsgard cu mustata arata a taran, american ce-i drept, dar la fel de 'vrajitor' chiar daca nu vampir. Bel e genul acela de actrita care nu arata extraordinar, stilul american, ea fiind nascuta la Londra, dar a carei frumusete vine din interior, o forta extraordinara de a face un rol interesant.

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.