Treceți la conținutul principal

Filmul bate viata


O iubea de cand isi aducea aminte. A fost prima lui mare iubire. Au mai fost si altele inainte dar nu asa. Uneori incearca sa isi aduca aminte de ce o iubeste. Nu a fost capabil niciodata sa isi explice dragostea astaaia mare pentru ea dar nici nu si-a facut probleme, simtea ca dragostea nu trebuie explicata. Iubesti si gata. Si asa era si el. O iubea…si gata.

Iubirea lor a fost mereu vie. A crescut, a scazut, s-a modificat dar a ramas in acelasi timp o constanta, acolo, intre ei, legandu-i.

In zilele bune asta era de ajuns. Nu cauta explicatii si solutii. Se multumea doar sa o simta langa el si sa o iubeasca. Ii placea sa faca “lucruri” pentru ea insa ura cand i le cerea. Se simtea constrans.

In zilele mai putin bune nu reusea sa isi blocheze mintea. Nu vroia sa isi puna intrebari pentru ca ii era teama de ce ar putea sa isi raspunda singur. Ii era teama ca o sa isi dea seama ca nu mai era de ajuns.

De multi ani tot juca piesa asta. Ciclic, isi imagina ce ar vrea sa se intample in scena urmatoare si facea tot ce putea sa directioneze jocul acolo. Dupa ce juca scena isi dadea insa seama ca in mintea lui lucrurile intotdeauna se intamplau altfel. Filmul batea viata. Sentimentul ca incearca sa prinda adierile de vant intr-un borcan nu ii dadea pace.


Asa era cand l-am cunoscut. Trist. Foarte trist, precum un actor nepriceput ce nu reuseste sa joace piesa conform scenariului si care se intreaba daca de vina este el sau piesa…poate ar trebui sa joace in comedii nu in tragedii.


Imaginea de aici






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

The diary of a teenage girl

Remarcabili Alexander Skarsgard si Bel Powley in rolul principal, pe care nu o cunosteam dar de care cu siguranta vom mai auzi.
Alexander Skarsgard cu mustata arata a taran, american ce-i drept, dar la fel de 'vrajitor' chiar daca nu vampir. Bel e genul acela de actrita care nu arata extraordinar, stilul american, ea fiind nascuta la Londra, dar a carei frumusete vine din interior, o forta extraordinara de a face un rol interesant.

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.