Treceți la conținutul principal

Frustrare


Se facea ca Redactia moment.ro murea de foame. Era ora 5 dupa-amiaza in biroul supraincalzit si cu totii sapam prin genti, buzunare si sertare dupa ceva de mancare. Pana si o pastila de supt pentru gat parea un snack acceptabil, iar un baton proteic de la Plafar ne evoca ospaturi pantagruelice.


La un moment dat, o colega isi aduce aminte ca este ziua cuiva din alt departament si ca a vazut la el pe birou PRA-JI-TURI. Prajituri!!! Imediat incepem sa ne croim planuri diabolice de a ne duce neinvitati la sarbatorit sa-i uram "La multi ani" si sa punem mana pe prada, dar, fiind noi niste fricosi sensibili, ne indemnam unul pe altul: "Du-te tu", "Ba du-te tu"... pana cand observam ca din birou lipseste colega noastra.

Si numai iat-o ca mi ti se intoarce victorioasa cu un platou pe care tronau, mandre si glazurate, un numar de 4 (patru) amandine. Ochii tuturor s-au umezit, picioarele s-au arcuit, fundurile s-au ridicat singure de pe scaune, iar glasurile noastre au intonat la unison un "Ooooo!" care semana cu o mantra.

Colega, mandra si constienta ca ne-a salvat de la inanitie, s-a indreptat victorioasa spre mijlocul biroului, cu platoul  pe palme, ca o ofranda adusa zeilor blogging-ului.

...Moment in care prajiturile au alunecat de pe platou, in slow motion, si s-au prabusit pe podea, intr-o cacofonie de crema, glazura si aluat.

:|

Reactiile au fost variate si diversificate: lui mine i-a dat o lacrima, Dasaev a insfacat o lingura si a incercat sa manance prajiturile de pe jos, invocand regula celor 5 secunde, iar Gilda si foxinsocks s-au prabusit la loc in scaune, in hohote de ras intrerupte de sughituri de foame.

Colega care aproape ne-a salvat a ramas deznadajduita in picioare, cu platoul gol in maini, ca o statuie a disperarii, si a rostit hotarata:
- Voi repara asta!
- Ne aduci alte prajituri? am intrebat noi in cor, plini de o noua speranta.
- Nu, o sa sterg pe jos!

:|

In urma acestui incident am ramas cu un ras nervos. Pe drumul spre casa imi venea sa rad atat de tare, incat a trebuit sa scot telefonul si sa sun pe cineva sa-i povestesc, ca sa pot rade fara sa se uite oamenii dubios la mine. Am ras in metrou, am ras in magazinul unde am intrat sa-mi iau de-ale gurii, am ras acasa pana mi-a iesit pe nas mamaliga cu branza si smantana pe care am incercat sa o mananc, am ras sub dus. Am sperat ca daca voi scrie acest articol imi va trece. Degeaba. Frustrarea din acel moment a ramas intiparita in mintea mea pe vecie. Si rasul nervos.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

The diary of a teenage girl

Remarcabili Alexander Skarsgard si Bel Powley in rolul principal, pe care nu o cunosteam dar de care cu siguranta vom mai auzi.
Alexander Skarsgard cu mustata arata a taran, american ce-i drept, dar la fel de 'vrajitor' chiar daca nu vampir. Bel e genul acela de actrita care nu arata extraordinar, stilul american, ea fiind nascuta la Londra, dar a carei frumusete vine din interior, o forta extraordinara de a face un rol interesant.

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.