Treceți la conținutul principal

Paduchioasele de selfie-uri

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand iau “smartfeonul” si imi trantesc singura o poza si vad cum iese, ma lipesc de groaza de faianta din baie si incerc sa-mi inabus un urlet ca sa nu sperii pisica. 

Ma spal, ma pieptan, imi pun funda rosie, ma uit in oglinda si mi se pare ca arat ok, ca sunt draguta, dar cumva ceea ce capteaza camera telefonului este din alt film, un film horror cu buget redus in care iese la iveala alter ego-ul meu cel urat. 

Ma gandesc ca poate nu sunt draguta, ci doar m-am obisnuit eu cu mutra mea, iar telefonul reflecta realitatea dura sau sufletul meu cel negru in cerul gurii. Sau poate tehnica mea de selfie nu este suficient exersata si de asta ies ca un peste-ciocan cu ochii departati, nasul mare si cearcane (ok, pestii nu au cearcane, but you get the point).

Chiar si cand am beneficiat de un machiaj profesionist si mi-am facut selfie-uri ca sa retin momentul, tot am realizat ca ar fi bine sa pastrez numai pentru mine acele poze, in caz ca in viitor voi deveni persoana publica si predispusa santajului.

Azi, insa, mi-au disparut sentimentele de inferioritate cand am citit acest articol, din care reiese ca in America a izbucnit o epidemie de paduchi printre adolescenti. Iar motivul, ei bine, motivul sta pitit in selfie-urile de grup (numite si usies, daca nu stiati), in care fetele isi lipesc gratios capsoarele si buclele pentru a incapea in poza si astfel isi transfera unele de la altele mai mult decat idei si emotii comune.

Zau asa, prea selfie, prea ca la tara!

imagine de aici

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.