Treceți la conținutul principal

Tata vs Tati

Pentru că în această secțiune vă vom povesti despre tați celebri, m-am gândit să dedic acest prim material celui mai celebru tată din lume - tatăl meu.

Tata, sau mai degrabă “tati”, pentru că acesta este numele său de cod de aproape 30 de ani, este mândrul posesor a două fete cucuiete care, dacă mă uit cu atenție și un ochi ușor critic la anii care au trecut, i-au, sau mai degrabă i-am dat ceva dureri de cap în procesul nostru de transformare în oameni mari.

De ce vă scriu despre tata? Pentru că este un exemplu foarte bun care dovedește că statutul de părinte, fie că vorbim despre o mamă sau despre un tată, nu este un dat sau un drept pe care îl dobândești implicit pentru că ai dat viață unei ființe, ci se câștiga în timp, cu efort și sacrificii, în timp ce veghezi fiecare pas pe care îl face copilul tău. Așa te transformi dintr-un tată și o mamă în tati și mami.

Am auzit acum ceva timp expresia “lucrurile gratuite tind să pară fără valoare”. În contextul a ceea ce vă spuneam mai devreme, aceste cuvinte au căpătat pentru mine o greutate mare în momentul în care în viața mea au intrat persoane venite din familii destrămate, unde de cele mai multe ori mama a jucat rolul ambilor părinți și am conștientizat cât de norocoasă sunt  pentru că l-am avut și încă îl am în viața mea pe tati.

Amintirile mele despre el se întrepătrund constant cu poveștile altora, construind o imagine pe care cu cât trece timpul pe atât o prețuiesc mai mult deoarece realizez că, la un moment dat, el se va transforma doar într-o amintire. 
Astfel, știu că atunci când m-am născut, tati i-a umplut camera de spital mamei cu flori și a început să plângă ca un copil atunci când m-a văzut. Mai știu că multe din amintirile mele de copil i le datorez lui și fotografiilor minunate pe care mi le-a făcut. Nu în ultimul rând, știu că mulțumită lui i-am descoperit pe cireșari și pe cei trei muschetari și am învățat că cel mai important lucru pe care îl poți dobândi în viață este ceea ce ai, așa cum îmi spunea când eram copil, în “căpșor”.

Așa că îi mulțumesc cu această ocazie celui mai important bărbat din viața mea care, fără a cere ceva în schimb, a făcut toate eforturile posibile pentru ca eu și sora mea să avem în viața noastră mai mult decât un tată, să îl avem pe tati

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.