Treceți la conținutul principal

Ce vrei cand nu stii ce vrei


       Ati avut vreodata senzatia ca parca cu cat va imaginati mai mult cum ar trebui sa va fie viata, cu atat realitatea difera de scenariu atunci cand se intampla? Eu da. 
Si ma intreb constant daca teoriile alea cu "vizualizatul lucrurilor pe care ti le doresti pentru a le ajuta sa se intample" la mine functioneaza pe dos.
       Cand vreau poezie, primesc pe tava o portie mare de proza.
       Cand zic ca m-am saturat si ma hotarasc ca vreau proza, surpriza – ma trezesc cu poezii de imi fuge pamantul de sub picioare.
       Cand vreau sa iubesc, parca nu se aliniaza planetele sa imi iasa in fata un suflet care sa ma faca sa tresar.
       Cand nu mai vreau nici dragoste, nici fluturi in stomac, nici orice alta variatiune de sentiment ce macar se aproprie de iubire, ghinion – din dreapta apare Fat Frumosul blond cu ochi albastri si zambet strengaresc iar din stanga varinata bruneta cu privire patrunzatoare si un vino-ncoa de ti se taie genunchii.
       Si tin’te atunci! 
       Ce faci? 
       Ca tu nu vrei. 
       Esti in ziua aia in care vrei liniste si pace. 
       Si stai si analizezi. 
       Si te gandesti serios daca undeva in univers, o forta superioara isi petrece zilele plictisindu-se si te-a transformat pe tine in jucaria preferata. 
       Mai tineti minte scenele alea din Matrix cand omuletul din spatele calculatorului modifica realitatea asa cum dorea? Asa iti imaginezi si tu ca se distreaza cineva cu mintea ta.
       Si atunci hotarasti ca nu e bine ce faci, ca trebuie sa vrei. 
       Si stai; si te chinui; si te dai peste cap; si intr-un final glorios, cand aproape pierzi orice urma de speranta ca subconstientul tau va raspunde si va face asa cum iti propui tu, se intampla. 
       Vrei! 
       Iti vine sa sari in sus de fericire. Esti pregatita.
       Te uiti in dreapta si, cand esti aproape gata sa o iei la fuga spre strengarul cu ochi albastri sa ii spui noutatile, stupoare. A disparut. Nici macar in departare nu ii mai zaresti silueta. Al naibii contratimpul asta. 
       Nu-i bai! Iti indrepti tacticos atentia spre stanga. Oricum intotdeauna ti s-au parut mai interesanti brunetii. Il vezi undeva in zare si iti creste inima de bucurie. Te-a asteptat. Te aproprii usor de el si il bati pe umar.

-          Hei, sunt eu. Hai sa o luam de la capat. Imi pare rau ca am fost nesuferita ultima data cand am vorbit. Acum m-am schimbat. Vreau.
-          Imi cer scuze dar nu va cunosc. Cine sunteti si ce vreti sa spuneti prin “vreau”.
-          Aaaaa, imi pare rau. V-am confundat. Am crezut ca sunteti…..de la spate semanati….
-          Nicio problema. Sper sa il gasiti pe cel pe care il cautati.
-          Da, si eu....
       Si uite asa, povestea o ia de la capat. 
       Acu ca vrei poezie, ti-e servita pe masa o portie zdravana de proza. 
       Si te pui pe un ras zgomotos. Razi de tine, de viata, de lume si de astrele care nu se aliniaza cand trebuie.
       Si te intrebi ce ar trebui sa vrei cand nu stii ce vrei. 
       Poate ca ar fi mai bine sa nu mai vrei deloc sau sa vrei si proza si poezie in acelasi timp. 
       Cine stie....

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.