Treceți la conținutul principal

A mai trecut un an, s-a (mai) schimbat ceva?


Domnului (pe atunci) Ministru al culturii, Theodor Paleologu (nascut in 1973)


Buna seara domnule ministru,
in cele ce urmeaza nu va voi scrie un comentariu la unul din articolele blogului dumneavoastra care, apropos, este cam neactualizat ci va voi relata o intamplare personala. Nu am gasit o modalitate mai simpla de a ajunge la dumneavoastra.
V-am ascultat la emisiunea Vorba de cultura a radioului national, canalul Cultural, v-am vazut pe scena la festivalul Enescu. Va admir pentru normalitate domnule Theodor Paleologu, o calitate din ce in ce mai greu de gasit printre semeni, cu atat mai mult printre persoanele publice, o raritate la politicieni.
Am sa las deoparte aprecierile si, pentru ca atat timpul meu cat si al dumneavoastra este foarte limitat, am sa trec direct la subiect.
Am fost in doua muzee din bucuresti: MNAC si Muzeul taranului roman care au cate un bar/retaurant in incinta. Stiu ca sunteti o persoana atenta la detalii, atenta la ce vin se servea la ambasada inainte sa interveniti. Stiti ca la MNAC cei de la bar nu servesc ceai sau vin? Bauturile promovate sunt Red Bull si berea? Stiti ca servirea la Muzeul taranului roman este mai proasta (sau indivizii care deservesc acest local) decat intr-un local de la tara? Este pacat ca in astfel de locuri nu se incearca cel putin un exercitiu de noblete daca nativ ea nu exista. Tinerii din ziua de astazi asculta manele si se comporta ignar pentru ca la televizor acestea sunt modelele promovate. De ce sa cadem in aceeasi capcana, bineinteles pastrand proportiile, si in institutiile culturale? Noi nu preparam ceai, limonade, sucuri naturale sau cocteiluri pentru ca in primul rand ne este mai usor sa le desfacem o bere (la care nu le dam si pahar!) sau un red bull cu un pai infipt direct in cutie. Maine ei vor veni si ne vor cere o bere …dar sa nu ne mai miram ca suntem o tara a festivalurilor berii si a micilor la gratar.
Ati observat ca nu contest existenta unor astfel de localuri in incinta muzeelor, este bine ca exista si nu am sa analizez acum aceasta afirmatie. Dar haideti sa o facem ca la Bruxelles, Berlin adica cu staif, nu sa fim serviti de niste smecheri care au pus mana pe o locatie excelenta iar acum ne servesc asa cum stiu (sau cred ei ca) ca ne place noua.
Cu speranta ca veti avea timp si de niste amanunte de acest gen, minore, dar care in timp creeaza devieri majore, va doresc sanatate si numai bine!


Acum omul a plecat de la minister fara sa-mi raspunda.
La MTR parca s-a mai dres atmosfera.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.