Mergeam pe stradă și la un moment dat am văzut că cineva se juca cu o macara. Adică de cârligul macaralei era prinsă o platforma de sârmă groasă iar de plasa aceasta stătea agățată de mâini o fată. Cel care mânuia macaraua o trăgea în sus și în jos cu viteză. Fata se ținea bine și părea că se distrează. O distracție periculoasă. Era evident că cel de la comanda macaralei nu era un tip responsabil.
În incinta șantierului de pe partea cealaltă a străzii se petrecea acest sus-jos mortal. Apoi a adus-o peste bulevard chiar deasupra trotuarului de unde priveam acest spectacol. Aproape că a lipit platforma de fiare de care era agățată fata de fațada unui magazin. Am crezut că va găsi o soluție să coboare dar tot erau unul-două etaje înălțime. Nu a coborât, nici nu ar fi avut cum fără să se rănească. Înălțimea era prea mare. Apoi a ridicat-o din nou și a dus-o înapoi în șantier. Acolo a lăsat-o deasupra unei structuri în construcție și am văzut cum fata și-a dat drumul la mâini și a sărit de la câțiva metri buni. A aterizat fără probleme. Slavă Domnului! Din cabina de comandă a macaralei a sărit un individ care a luat-o la fugă. Macaraua aceasta, deși era foarte înalta, nu avea cabina montată sus, ci undeva jos, la câțiva metri de sol. L-am urmărit cu privirea. A ieșit din șantier, a traversat strada și s-a apropiat foarte mult de locul de unde eu priveam acest spectacol. A intrat pe o străduță și s-a făcut nevăzut într-un magazin mic. Cred că era o frizerie sau un coafor. Era un tânăr care, în interior, după ce și-a aruncat geaca de pe el ca să nu fie recunoscut, a mai scos o dată capul pe ușa magazinului ca să se asigure că nu îl urmărește nimeni. Apoi a intrat la loc. Am simțit că trebuie să anunț poliția. Să-l prindă. Era un pericol pentru societate, un drogat probabil, deși arăta foarte decent. Am dat să sun la 112 dar telefonul meu iPhone îmi arăta alte ecrane din care nu puteam să ies. O prostie de telefon care se dovedea inutil în situații de urgență ca aceasta. În final am reușit să sun și să povestesc celui de la celălalt capăt al firului povestea de mai sus. M-a întrebat pe unde sunt, unde este situat magazinul în care a intrat tânărul. Pe la Piața Crângași. Aha, deci lângă secția 12 de Poliție spune el, așteptați că va fac legătura. Am realizat și eu că magazinul în care a intrat tânărul era în apropierea unei secții de poliție. Va fi simplu mi-am închipuit. La telefon am auzit cum a preluat apelul cineva de la secția de poliție: Da, ce s-a întâmplat? Oh, nu! Ar fi trebuit să reiau toată povestea spusă primului operator. Mi s-a părut inutil și am închis. Deja nu mai recunoșteam strada, nu mai identificăm frizeria. L-am scăpat.
Apoi l-am văzut pe Ike. Ike se ducea la niște prieteni care locuiau la parterul unui bloc. Erau mulți, mâncau pe balcon și priveau forfota din piață. Mâncau pui prăjit. Nu am stat cu ei la masă deși m-au invitat. Păreau că efectiv fac parte din forfota pieței. M-am gândit că uite ce gen de locuire, în comunitate cu toți oamenii ăștia pestriți care mișună prin piață, pe lângă geamul tău. Pestriți e mult spus, oameni normali într-un peisaj cenușiu pe asfaltul mizer al unei piețe. Am vrut să merg la un WC public unde intrase și Ike să facă pipi. Un domn cu mustață mi-a dat un fel de oliță din aluminiu turnat, cu două mânere și m-a anunțat că toaleta s-a umplut. Am intrat în toaletă iar din tavanul semitransparent, un policarbonat îngălbenit, murdar, curgeau picături. De apă, de pipi? M-am îndreptat rapid către ieșire. Era condens dar tot nu îmi plăcea să îmi curgă apă în cap într-o toaletă publică despre care primisem informația că 's-a umplut'. Pe trotuar a apărut tatăl lui Ike la volanul unei Dacii 1310 vechi căreia in partea din spate plafonul i se prăbușise de rugină . Acum arata a Dacia 1310 Sport. Însa motorul 'torcea' bine. S-a dat jos sprinten, bronzat, în maieu și mi-a strâns mâna bărbătește. Ei, ce ziceți? Se referea la mașina din care tocmai coborâse. Dap! Să toarcă așa frumos un motor de pe o asemenea relicvă, era ceva. Ike m-a întrebat dacă vreau să o conduc. Plafonul se prăbușise de tot și îl luase vântul. Acum era decapotată. Îndreptându-mă către ea am remarcat detaliile locului: înțesat de oameni, asfaltul decupat că să treacă o țeavă cu apă care ieșea la un spațiu verde neamenajat, praf, gume de mestecat lipite de asfalt, un fel de tranziție către lumea a treia. Nu am vrut să mă sui la volanul hârbului că 'să-i dau cheie'. Și rău am făcut. Pentru că de undeva a apărut un câine vagabond care m-a apucat de mâna. M-a zgâriat puțin, în rest trăgea de mâneca bluzei pe care mi-a cam făcut-o ferfelița. Nu mi-e teamă de câini dar asta nu se oprea deloc. Fioros mă tot trăgea de mânecă. Am vrut să ii dau căciula de blană pe care o țineam în cealaltă mâna. Era vara, nu știu de unde aveam o căciulă de blană în mâna dreapta. Îmi plăcea căciula dar na, că să scap de câine i-aș fi dat-o. Și așa o primisem de undeva. Câinele tot nu dădea drumul mânecii. Începuse să mă enerveze. Atunci a apărut o iubitoare de câini care a început să îl mângâie și să-mi spună că nu îmi face nimic, asta chiar dacă eu încă simțeam mușcătura la mâna retrasă în mâneca de care el trăgea în continuare arătându-și colții. Și atunci l-am apucat de gât cu mâna dreapta și l-am sugrumat în încheietura cotului. L-am ținut așa pana nu a mai mișcat. Când i-am eliberat gâtul din strânsoare mi-a lins mâna și apoi nu a mai respirat. M-am îndepărtat privindu-l cum acum zace mort. Era un alt câine mai mic, mai alb, liniștit. Atât de rău mi-a părut încât m-am trezit și nu am mai putut adormi. Iartă-ma drag cățel imaginar!
