Treceți la conținutul principal

Atemporal


Eu stiu doar sa iubesc atemporal. Daca nu poti intelege asta, lasa-ma, nu ma iubi.
Nu intra in viata mea, nu imi oferi jumatati de masura si nu imi critica alegerile. Nu incerca sa vezi dupa zambetul meu calculat. Nu incerca sa intelegi daca mint atunci cand iti spun ca imi e bine astazi. Ca ma simt completa, ca nu duc lipsa pluralului, ca doar vreau sa invat sa iubesc. Crede-ma cand iti spun ca trebuie sa invat sa iubesc.

Pana acum am stiut sa iubesc doar iubirea. O notiune pe care, intr-o forma inchipuita de mine, din dorinta febrila de normalitate, am aruncat-o catre cineva. Am inzestrat o statuie cu o viata care nu ii apartinea, pe care nu o intelegea si nu o putea accepta iar asta m-a condamnat la o lupta cu propria-mi persoana.

Fara sa imi dau seama ca nu o iubeam pe ea ci idealul a ceea ce eu stiam ca e iubirea, am trait constant in viitor, dorind o faptura care nu si-a gasit niciodata locul in acelasi spatiu si timp cu mine. Am iubit-o intotdeauna pentru ieri si maine dar niciodata pentru astazi.

Am cantat imnul iubirii dezinteresate pentru ca stiam ca voi putea urma pana la capatul lumii acea faptura. O bucata de marmura pe care ochii mei o inzestrau cu o frumusete uimitoare iar mintea cu o profunzime tulburatoare. M-am simtit norocoasa pentru ca puteam sa admir duritatea amorfa care pentru mine avea un milion de chipuri si intruchipa un milion de visuri.

L-am cantat pana cand am reusit sa prind viitorul din urma - ori m-a prins el pe mine - si am cazut in capcana propriei plasmuiri. Cand statuia mea a inceput sa isi arate figura nu mai avea nici una din formele pe care le cunosteam. Nu am mai recunoscut-o si nu am mai stiut sa o iubesc. Timpul a sters din ea proiectiile mele iar viata m-a obligat sa ii privesc chipul si sa ii accept simplitatea si conditia. A ramas doar o bucata de marmura, pe structura careia am incercat zadarnic sa imi recioplesc dorinta.

Astazi incerc sa invat sa iubesc altfel, temporal. Asa cum se face, pamanteste, simplu, fara proiectii, inchipuiri sau dorinte ascunse. Astazi incerc sa invat sa nu mai iubesc ideea si sa imi aleg un om.

Daca nu stii sa iubesti asa, nu imi intrerupe lectia. Nu imi spune punctul tau de vedere. Nu ti l-am cerut, nu ma intereseaza. Nu ma compara cu tine, cu pierderile si tristetile tale si mai ales nu ma condamna.

Lasa-ma sa invat sa fiu libera, sa inteleg iubirea, sa imi accept sinele si daca te simti in stare lasa-ma sa te iubesc. Dar doar daca stii sa iubesti pana la capatul lumii si ma poti invata si pe mine.


Imaginea de aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.