Treceți la conținutul principal

Filmul unei iubiri

Era singura in kioskul de la marginea padurii. De la departare nu avea cum sa stie ce ochi albastri are. Insa felul in care isi misca picioarele in papucii-sandale minusculi, ca si inexistenti, il fascina. S-a apropiat de ea si au intrat in vorba.
Nu isi mai aminteste ce i-a spus dar cu siguranta a fost o intrebare dintr-aceea banala la care nici nu astepti un raspuns. La inceput s-a speriat putin de felul ei direct de a fi, de zambetul ce nu ii parasea nici o clipa chipul, de modul in care il privea cu ochii ei mari si albastri.
Timpul a demarat din urmatoarea clipa dupa ce au facut cunostinta. Muzica din mintea si trupurile fiecaruia, si al lor in acelasi timp, a facut sa nu se mai auda zgomotul autostrazii din apropiere. De partea celalata a padurii el stia ca este lacul. Ea a acceptat ca el sa i-l arate. Pe carare a apucat-o de mana ca sa pluteasca mai usor prin vegetatia ce parca deschidea un drum fermecat catre un loc numai de el stiut.
La capatul lui era o mica poiana pe malul lacului.
Era ca si cum el i-a aratat secretul lui. Iar ei ii placea.
-Iata lacul.
-Wow!Ce frumos e!
Linistea padurii era deranjata doar de zgomotul facut de pasari si vocile unor oameni ce se desluseau ca venind de undeva de foarte departe.
S-au asezat pe un trunchi de copac cazut parca special in chip de banca pentru doi indragostiti. Ca sa fie siguri ca nu viseaza, din cand in cand alungau  tantarii care, daca ar fi fost doar o poveste de iubire, ar fi lipstit chiar si dintr-o padure pe malul lacului.
El a atins-o pe picior. Ea purta niste pantaloni scurti albastri care ii veneau atat de bine asa miniona cum era, cu parul rosu carliontat, cu ochi albastri, cu o gura un pic cam mare dar atat de frumoasa pentru ca ii lumina tot chipul cu un zambet de fericire.
Apoi a sarutat-o pe umar. Ea nu s-a impotrivit. A ramas nemiscata. O fierbinteala paralizanta i-a strabatut tot corpul. Timpul alerga cu viteza luminii ca si sangele prin vinele lor. Nu stie daca a fost o secunda sau o vesnicie pana ce s-a intors catre el si l-a sarutat si ea. S-au sarutat minute in sir. Din cand in cand se mai opreau pentru a alunga tantarii sau sa asculte daca nu s-a apropiat cineva de locul lor secret. O data el a observat un tantar chiar pe nasucul ei mic. L-a alungat cu tandrete si apoi s-au sarutat din nou. Modul in care ea isi arcuia intreg trupul atunci cand si-l apropia de al lui, felul in care isi intindea picioarele ca o balerina, il fascinau.
Apoi s-au asezat pe iarba chiar pe malul lacului si au privit cerul. La un moment dat, cand ii mangaia parul, lui i-a cazut o lacrima pe obrazul ei. Apoi o alta lacrima chiar in ochii ei mari si albastri ca cerul pe care tocmai il privea. Ea a ras si a inchis ochii. El a luat-o de mana si fara sa deschida ochii au pasit amandoi in lac. Au inaintat putin si s-au oprit. Apa urcase mai sus de glezne. Ea s-a aplecat si a dat drumul lacrimilor lui in apa cu care s-a spalat pe fata. Acum radea si mai frumos. Ochii ii straluceau a iubire.

Imaginea de aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Serendipity, what a pity!

Pe terasa Serendipity concertul se terminase. Pana a venit nota de plata am asistat cum si-au strans artistii sculele: pian electric, stativ, mixer, boxa, cabluri, microfon, simpatici cum au fost toata seara. Apoi s-au asezat la o masa de unde clientii deja plecasera, pentru o tigara si alte detalii organizatorice. I-am salutat, le-am multumit si am iesit de pe terasa.

Afara, langa locul unde ne legasem bicicletele se mai aflau doua mese. Pe scaune, cum fac fetele, stateau cuibarite cu genunchii la gura doua tinere cu ochii mari atintiti la baiatul din fata lor. Brunet, barbos, el statea in picioare si le explica condescendent:
- Trebuie sa aveti grija cu astia ca nu stii cand te trezesti cu vreun control. Nu dai bon si ajungi naibii la puscarie.
Una dintre fete ii raspunde:
- Dar aia a zis ca erau doar doua degete de ... (ceai sau vin, nu am auzit bine)... Pai ce am gradatie pe pahar sa pun la fix?
- Nu stiu. Trebuie ca intotdeauna sa fii acoperita. Ca te intalnesti cu una d'…

Ce ar fi fost daca...(II)

- Iti pare rau ca nu mi-ai dat mai mult de jumatate de ora?
- Da. Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa fiu mai egoista. Dar stii de ce nu am putut mai mult.
- Da, stiu. Dar tot imi pare rau.

Intre ei erau o masuta mica si doua cesti de cafea. Nu mai aveau mare, valuri, luna, apa argintata si miros de sare. Un decor opus celui in care se cunoscusera. Il privea cum vorbeste despre job-ul si pasiunea lui. Era clar ca iubeste ceea ce face. Toata fiinta lui zambea in timp ce incerca sa o initieze in arta lui, explicandu-i ce este tempoul.

Acelasi om, alte circumstante. Acceptase sa il vada din curiozitate amestecata cu dor. Timp de aproape un an, jumatatea aia de ora insistase sa revina perioadic in visele si gandurile ei. Vroia sa stie daca a fost el sau decorul. Acum, cand gheata din jur stersese orice urma a soarelui din trecut, cu cafeaua intre ei, nu mai avea nicio umbra de indoiala. Da, fusese el.

Intr-un fel si-ar fi dorit sa ajunga la alta concluzie. Sa poata da vina pe mare si pe valu…

Marelbo, pantofii romanesti care mi-au rupt picioarele ca pe vremuri

Penultima zi de concediu in Bucovina. Manastiri, locuri frumoase, liniste si pace. Drumul de la Putna catre Gura Humorului trece si prin Vicovul de sus. Aici se afla fabrica de pantofi romanesti Marelbo. Cateva indicatoare te anuntau ca este aproape si are un magazin cu 'preturi de fabrica'. Vazusem pe net o campanie destul de insistenta axata pe ideea de Marelbo - pantofi romanesti. Se pare ca bannerele si-au facut treaba deoarece mai de mult, intr-un magazin de pantofi am recunoscut marca si chiar am vrut sa probez o pereche. Din pacate acel model avea o talpa atat de rigida incat nu a mai fost nevoie sa o probez. Am adaugat la inregistrarea mentala lasata de campania online inca un atribut descoperit offline: rigizi.