Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2015

Cu gandul la un tren...

Cand l-am zarit prima data stomacul mi s-a strans intr-o contractura placuta si familiara. Zambea. Ne-am salutat si mi-am imaginat ca imi zambeste doar mie. M-am surprins gandindu-ma cat de bine ar fi fost daca eram doar noi doi in camera.

M-a intrebat politicos ce fac. I-am raspuns precipitat, o replica banala pentru care m-am condamnat inca din timp ce o rosteam. Cum de nu am fost in stare sa ii spun ceva mai interesant. La dracu. Prima impresie conteaza iar eu am fost banala. Propriul sentiment de fastaceala m-a facut sa zambesc si sa ma bucur in sinea mea pentru asta. Imi place sa fiu fastacita, sa simt fluturi in stomac, sa rosesc si sa ma bucur se toate senzatiile unui nou inceput.

Vorbeste rapid si pe un ton usor ridicat, parca vrea sa se asigure ca toti cei din jur il sesizeaza si ii valideaza prezenta. Nu imi dau seama daca o face natural, pentru ca asa este el sau joaca un rol.
Oare si-a dat seama de efectul pe care l-a avut asupra mea? Imi da senzatia ca face tot posibilul sa …

Ce vrei cand nu stii ce vrei

Ati avut vreodata senzatia ca parca cu cat va imaginati mai mult cum ar trebui sa va fie viata, cu atat realitatea difera de scenariu atunci cand se intampla? Eu da.  Si ma intreb constant daca teoriile alea cu "vizualizatul lucrurilor pe care ti le doresti pentru a le ajuta sa se intample" la mine functioneaza pe dos.        Cand vreau poezie, primesc pe tava o portie mare de proza.        Cand zic ca m-am saturat si ma hotarasc ca vreau proza, surpriza – ma trezesc cu poezii de imi fuge pamantul de sub picioare.        Cand vreau sa iubesc, parca nu se aliniaza planetele sa imi iasa in fata un suflet care sa ma faca sa tresar.        Cand nu mai vreau nici dragoste, nici fluturi in stomac, nici orice alta variatiune de sentiment ce macar se aproprie de iubire, ghinion – din dreapta apare Fat Frumosul blond cu ochi albastri si zambet strengaresc iar din stanga varinata bruneta cu privire patrunzatoare si un vino-ncoa de ti se taie genunchii.        Si tin’te atunci!  …

Ce ar fi fost daca...

Din cand in cand isi intorcea privirea de la ochii ce parca ii sapau in cele mai ascunse cotloane ale sufletului si asculta marea. Jumatatea asta de ora nu era ceea ce se asteptase. Zgomotul valurilor ii aducea aminte unde este, cu cine si de ce. Si-ar fi dorit sa poata da timpul inapoi si sa spuna Nu.  Timpul o invatase sa fuga de situatiile care urmau sa se termine invariabil cu un „ce ar fi fost daca”.
Luna iesise dintre nori si desena pe luciul apei o poteca argintata iar mirosul de sare....mirosul de sare o facea sa isi doreasca sa ii poata spune ce ii trecea prin minte in momentul ala. Sa riste si sa se arunce in „povestea ce nu avea sa fie” asa cum se aruncase cu cateva ore mai devreme in valurile marii - libera, fara restrictii si bucurandu-se de fiecare moment.   Erau deja de ceva vreme in coltul acela de plaja si, desi era clar o situatie de „ce-ar fi fost daca”, ii parea rau acum ca ii spusese ca nu ii poate da mai mult timp.
- Simt ca trebuie sa te vad. Nu stiu sa iti expl…