vineri, septembrie 18, 2015

Cui ne lasi 'oaie ?

Despartirile de cei dragi dor. Te doare sufletul atunci cand realizezi ca nu va mai fi ca inainte. Si asta este sigur si ireversibil. De fiecare data intr-un astfel de moment imi aduc aminte de vorbele Gildei, citez din memorie: 'odata cu plecarea unui bunic, pierdem o epoca intrega.'
Orice om, nu neaparat bunic, ia cu el un intreg univers.
Asa am simtit si eu astazi cand ne-am despartit de colegul nostru pe care il alintam "'oaie".

Cauciucurile Kenda sucks

Pe la inceputurile internetului, atunci cand Google era mic si majoritatea paginilor erau din Statele Unite, te puteai informa asupra unui produs, ca si astazi, cautand pe Internet numele produsului.
Daca vroiai sa iti completezi imaginea si cu partile negative ale aceluiasi produs, trebuia sa adaugi in cautare si ‘sucks’.

marți, septembrie 15, 2015

Moscheea neamului - parerea unei arhitecte din Bucuresti


Fw: Fwd: Fw: Redir.: Fwd: Fw: Fwd: Parerea unei arhitecte:
"Nu doresc sa mai comentez implicatiile construirii unei moschei in Bucuresti in momentul actual, al expansiunii accentuate a islamizarii in spatiul european si nu numai. O fac mai bine altii mai documentati decat mine, iar exemplele din Europa sunt graitoare. Pot chiar sa cred intentiile generoase ale reprezentantilor Muftiatului Cultului Musulman din Romania si al celor ce sprijina realizarea investitiei.
 Dar doresc sa imi exprim indignarea si consternarea cu privire la atitudinea celor care decid din fruntea unor instututii ale Statului Roman, inca o data, soarta noastra.

duminică, august 23, 2015

Cu gandul la un tren...


Cand l-am zarit prima data stomacul mi s-a strans intr-o contractura placuta si familiara. Zambea. Ne-am salutat si mi-am imaginat ca imi zambeste doar mie. M-am surprins gandindu-ma cat de bine ar fi fost daca eram doar noi doi in camera.

M-a intrebat politicos ce fac. I-am raspuns precipitat, o replica banala pentru care m-am condamnat inca din timp ce o rosteam. Cum de nu am fost in stare sa ii spun ceva mai interesant. La dracu. Prima impresie conteaza iar eu am fost banala. Propriul sentiment de fastaceala m-a facut sa zambesc si sa ma bucur in sinea mea pentru asta. Imi place sa fiu fastacita, sa simt fluturi in stomac, sa rosesc si sa ma bucur se toate senzatiile unui nou inceput. 

Vorbeste rapid si pe un ton usor ridicat, parca vrea sa se asigure ca toti cei din jur il sesizeaza si ii valideaza prezenta. Nu imi dau seama daca o face natural, pentru ca asa este el sau joaca un rol.

Oare si-a dat seama de efectul pe care l-a avut asupra mea? Imi da senzatia ca face tot posibilul sa stea cat mai departe de mine si sa imi ignore prezenta. Cu toate astea si ochii lui si ai mei valseaza pe o melodie pe care o auzim doar noi doi. 
Si pentru prima data de cand l-am zarit ma simt trista. Pentru ca este un tren in care nu pot urca. Imi doresc atat de mult calatoria asta iar el merge in directia opusa. A pornit deja si cu fiecare secunda ce trece prinde din ce in ce mai multa viteza. Iar eu inca nu pot alerga. La dracu, cat de mult mi-as dori acum sa pot alerga!

Oare si-au dat si ceilalti seama de efectul pe care l-a avut asupra mea? Propria-mi intrebare imi rupe monologul si tresar nelinistita. Ma uit in jur, inventariez rapid reactiile si cuvintele pe care le-am spus in ultimele 10 minute si ma linistesc. Am fost banala. Nu si-a dat nimeni seama. De data asta ma bucur ca am fost banala.

Imi continui sarguincios discutia despre vreme profitand de conversatia ce ma tine la adapost si imi indeparteaza pentru moment atentia de la el. Desi nu e in campul meu vizual am senzatia ca ma urmareste. Intorc usor capul si ii surprind privirea. Fir-ar....., cum de am ajuns sa il simt?! Dintre toate persoanele din camera eu ii simt lui privirea! Are un magnetism pe care nu mi-l pot explica. Partenera mea de conversatie ma aduce din nou cu gandul la discutia noastra.

Ma intreb daca oare toti cei din jur duc o viata paralela in mintea lor asa cum o fac eu. Intr-un fel mi-ar placea sa cred ca nu. Sentimentul ca sunt speciala ma ajuta in momentele in care ma satur de mine. Iarasi ii simt privirea. Doamne, e un tren in care nu am cum sa urc. La ce ma gandesc. Nu are sens sa incerc sa il prind. Nu este pentru mine.

Ma priveste detasat, cu un zambet usor amuzat si incerc sa ghicesc la ce se gandeste. Sentimentul ca isi da seama de tot ce e in mintea mea ma nelinisteste si ma face sa tresar. Ma simt expusa si fara sa imi dau seama imi cobor privirea pentru a-i evita interogatoriul.


Toate semnalele de alarma se aprind in creierul meu si urla deznadajduite sa ma opresc. Trebuie sa imi scot din minte seara asta. Nu ma pot gandi la el. Ma uit pierduta in jur si ma rog sa reusesc sa imi canalizez toata atentia spre discutia despre vreme.

Pe drum spre casa incerc sa reiau in minte tot ce am discutat. Ma privesc in oglinda retrovizoare si imi dau seama ca imi lucesc ochii. Zambesc la femeia din oglinda si la ochii albastrii care privesc melancolic in zare. Imi place de ea. Pentru prima data dupa multe timp parca a revenit la viata. Stiu ca probabil nu o sa il mai vad vreodata si nici nu conteaza pentru ca e un tren in care nu pot urca.

Dar ar fi fost o calatorie al naibii de interesanta.......


luni, august 17, 2015

Ce vrei cand nu stii ce vrei


       Ati avut vreodata senzatia ca parca cu cat va imaginati mai mult cum ar trebui sa va fie viata, cu atat realitatea difera de scenariu atunci cand se intampla? Eu da. 
Si ma intreb constant daca teoriile alea cu "vizualizatul lucrurilor pe care ti le doresti pentru a le ajuta sa se intample" la mine functioneaza pe dos.
       Cand vreau poezie, primesc pe tava o portie mare de proza.
       Cand zic ca m-am saturat si ma hotarasc ca vreau proza, surpriza – ma trezesc cu poezii de imi fuge pamantul de sub picioare.
       Cand vreau sa iubesc, parca nu se aliniaza planetele sa imi iasa in fata un suflet care sa ma faca sa tresar.
       Cand nu mai vreau nici dragoste, nici fluturi in stomac, nici orice alta variatiune de sentiment ce macar se aproprie de iubire, ghinion – din dreapta apare Fat Frumosul blond cu ochi albastri si zambet strengaresc iar din stanga varinata bruneta cu privire patrunzatoare si un vino-ncoa de ti se taie genunchii.
       Si tin’te atunci! 
       Ce faci? 
       Ca tu nu vrei. 
       Esti in ziua aia in care vrei liniste si pace. 
       Si stai si analizezi. 
       Si te gandesti serios daca undeva in univers, o forta superioara isi petrece zilele plictisindu-se si te-a transformat pe tine in jucaria preferata. 
       Mai tineti minte scenele alea din Matrix cand omuletul din spatele calculatorului modifica realitatea asa cum dorea? Asa iti imaginezi si tu ca se distreaza cineva cu mintea ta.
       Si atunci hotarasti ca nu e bine ce faci, ca trebuie sa vrei. 
       Si stai; si te chinui; si te dai peste cap; si intr-un final glorios, cand aproape pierzi orice urma de speranta ca subconstientul tau va raspunde si va face asa cum iti propui tu, se intampla. 
       Vrei! 
       Iti vine sa sari in sus de fericire. Esti pregatita.
       Te uiti in dreapta si, cand esti aproape gata sa o iei la fuga spre strengarul cu ochi albastri sa ii spui noutatile, stupoare. A disparut. Nici macar in departare nu ii mai zaresti silueta. Al naibii contratimpul asta. 
       Nu-i bai! Iti indrepti tacticos atentia spre stanga. Oricum intotdeauna ti s-au parut mai interesanti brunetii. Il vezi undeva in zare si iti creste inima de bucurie. Te-a asteptat. Te aproprii usor de el si il bati pe umar.

-          Hei, sunt eu. Hai sa o luam de la capat. Imi pare rau ca am fost nesuferita ultima data cand am vorbit. Acum m-am schimbat. Vreau.
-          Imi cer scuze dar nu va cunosc. Cine sunteti si ce vreti sa spuneti prin “vreau”.
-          Aaaaa, imi pare rau. V-am confundat. Am crezut ca sunteti…..de la spate semanati….
-          Nicio problema. Sper sa il gasiti pe cel pe care il cautati.
-          Da, si eu....
       Si uite asa, povestea o ia de la capat. 
       Acu ca vrei poezie, ti-e servita pe masa o portie zdravana de proza. 
       Si te pui pe un ras zgomotos. Razi de tine, de viata, de lume si de astrele care nu se aliniaza cand trebuie.
       Si te intrebi ce ar trebui sa vrei cand nu stii ce vrei. 
       Poate ca ar fi mai bine sa nu mai vrei deloc sau sa vrei si proza si poezie in acelasi timp. 
       Cine stie....

luni, august 03, 2015

Ce ar fi fost daca...



Din cand in cand isi intorcea privirea de la ochii ce parca ii sapau in cele mai ascunse cotloane ale sufletului si asculta marea. Jumatatea asta de ora nu era ceea ce se asteptase. Zgomotul valurilor ii aducea aminte unde este, cu cine si de ce. Si-ar fi dorit sa poata da timpul inapoi si sa spuna Nu
Timpul o invatase sa fuga de situatiile care urmau sa se termine invariabil cu un „ce ar fi fost daca”.
Luna iesise dintre nori si desena pe luciul apei o poteca argintata iar mirosul de sare....mirosul de sare o facea sa isi doreasca sa ii poata spune ce ii trecea prin minte in momentul ala. Sa riste si sa se arunce in „povestea ce nu avea sa fie” asa cum se aruncase cu cateva ore mai devreme in valurile marii - libera, fara restrictii si bucurandu-se de fiecare moment.  
Erau deja de ceva vreme in coltul acela de plaja si, desi era clar o situatie de „ce-ar fi fost daca”, ii parea rau acum ca ii spusese ca nu ii poate da mai mult timp.

- Simt ca trebuie sa te vad. Nu stiu sa iti explic de ce, dar am asa o senzatie ca trebuie sa te intalnesc. Iti cer doar jumatate de ora.
- Ok, ca sa scapi de senzatie, iti dau jumatate de ora. Mai mult nu pot.
- Mai mult nu iti cer. Asteapta-ma, ajung cat de repede pot.

Cat l-a asteptat se mai si intrebase daca e bine ce face. Da, se plictisea si poate ca timpul petrecut cu acest strain ar fi scos-o un pic din rutina. Cu toate acestea, intalnirea cu el era tot ceea ce isi jurase ca nu va face niciodata. „Ce tie nu iti place, altuia nu-i face. Invatase asta intr-un mod pe care prefera sa il uite. Nu era doar un motto pe care il arunca in fata cand vroia sa scape de ceva ce nu ii placea. Stia ca intr-un fel ea nu are nicio vina, e singura, nu trebuie sa dea socoteala nimanui. Dar el nu era. Iar ea stia asta si desi era vorba doar o cafea nu reusea sa scape de sentimentul ca face ceva rau. 

Oare de ce a insistat sa o cunoasca. O poza nu iti spune mai nimic despre un om. Ce o fi citit in ochii ei de isi doreste atat de mult sa ii vada de aproape. Mai bine ii spunea ca a intervenit ceva si nu mai poate iesi. Oricum e o poveste ce se va termina inainte sa inceapa.

-Iti multumesc ca ai acceptat sa ne vedem. Stiu ca nu poti sta mai mult, a trecut deja jumatate de ora.
-Aaaa, da, a trecut timpul, e momentul sa......
-Mi-as fi dorit sa putem.......
-Si eu.

Chiar si-ar fi dorit. Pentru prima data dupa foarte mult timp isi dorea cu adevarat. Au urcat in tacere in masina si au pornit spre locul in care era ea cazata. In timp ce se indrepta spre camera si se intreba oare cat timp va fi bantuita de „ce ar fi fost daca” ii zburau prin minte franturi din conversatia ce ar fi putut sa fie:

- Nu trebuie sa pleci nicaieri, am mai mult de jumatate de ora, ti-am zis atat doar asa, nu stiam ce o sa fie.
- Stiu. Am stiut asta de cand am vorbit, dar nu a contat. Am vrut sa te vad oricum. Trebuia sa imi dau seama daca esti tu.
- Daca sunt eu, ce?
- Nu ce, cine.
- Cine, atunci?
- Stii si tu, nu trebuie sa intrebi.
- Da stiu, dar mi-ar fi placut sa te aud spunand-o.
- Nu pot..as vrea sa iti...., da nu....
- Stiu, am stiut si eu de la bun inceput. De asta ti-am si dat doar jumamate de ora.
- De asta nici nu ti-am cerut mai mult.


“Si a gasit-o printre miile de oameni indiferenti. 
I-a zarit mai intai ochii (...) cu luminile calde si moi. 
S-a cutremurat pana in temeliile fiintei lui, ca si cand i s-ar fi lamurit fulgerator toate misterele vietii. Apoi li s-au incrucisat privirile si din uimirea ei a inteles ca si ea l-a recunoscut, desi nu l-a mai vazut niciodata.”
- Liviu Rebreanu, Adam si Eva

Imaginea de aici

joi, iulie 09, 2015

Iubirea bat-o vina



Ce faci cand realizezi ca mintea si sufletul tau sunt in razboi? 
Crezi ca stii cine esti, ce iti place, ce iti doresti si unde vrei sa ajungi. Pana cand apare el. Cu un zambet darama toate caramizile pe care le-ai aranjat sarguincios in jurul tau. Iti aduci brusc aminte de teoriile alea despre iubire, despre tipurile de dragoste si cocktailul de hormoni si neurotransmitatori vinovati pentru capul in nori, fluturii in stomac si noptile nedormite. 

Adrenalina, oxitocina, dopamina, serotonina...Nu mai retii exact care ce sunt si cum se imbina sa dea combinatia fatala si parca nici nu te mai intereseaza. Ba te intereseaza. Vrei sa scapi. Daca e vorba de chimie, biologie, genetica sau ce o fi, sigur poti sa faci o corectie, sa intervii cumva sa rezolvi problema. 

Cauti infrigurat cartea aia in care ai citit despre cocktailul in culpa in speranta ca poate iti spune ceva si de antidot.Ai gasit. 
Asaaa........ "Oxitocina este un hormon care stimuleaza dorinta de mangaiere si activeaza receptorii atingerilor", "....in faza pasionala, sunt declansate mai multe substante chimice puternice la nivelul creierului, ceea ce duce la un sentiment de exaltare. Dopamina da o stare de bine, feniletilamina sporeste nivelul de excitare, serotonina creeaza o mare stabilitate emotionala, iar norepinefrina induce sentimentul ca poti orice". 

Bun, de asta ti-ai dat seama si singura. Ca poti face orice. Sa muti muntii din loc, sa scrii poeme de dragoste si sa urli in gura mare ca ai patit-o si tu.
“.....Numai ca pasiunea este temporara, in medie durand intre 3 si 12 luni, perioada in care in mod gresit oamenii considera ca este vorba de iubire. De fapt, este vorba de un siretlic biologic pentru garantarea imperecherii dintre barbat si femeie suficient timp ca sa se procreeze.”

Si asta stiai. Iubire sau chimie, tie iti trebuie antidotul. Nu vrei sa stai in faza asta de tampeala un an de zile. Trebuie sa existe ceva ce iti poate reechilibra simturile. Esti o femeie matura si inteligenta si refuzi sa accepti ca natura isi face mendrele cu tine de dragul supravietuirii speciei.
Termini de citit in diagonala cartea in cauza. Rezultate zero. Pornesti calculatorul in speranta ca undeva, intr-un colt al internetului vei gasi solutia. Dupa alte cateva ore de cautari frenetice in care descoperi variate teorii despre "chimia creierului" si "hormonii iubirii" iti este clar.

Debusolata accepti ca nu te poti juca cu natura si verifici inca odata statistica - "intre 3 si 12 luni" pana cand iti vei aduce aminte din nou cine esti, ce iti place, ce iti doresti si unde vrei sa ajungi.


vineri, iunie 26, 2015

Sectorul 1

Ei stau in sectorul 1 intr-o casa cu chirie simbolica de la stat. Sunt amarati. El este olog si sufera de dureri de zeci de ani de zile. Ea nu lucreaza. Traiesc din pensii si alte ajutoare de la stat. In weekend-uri cersesc la poarta cimitirului, el in scaun cu rotile, ea langa el.
De cateva ori pe an participa la petrecerile facute cu vecinii din curtea comuna: manele la maxim peste care se disting niste strigaturi-latraturi, despre care, eu care nu ii vad, mi-i inchipui ca pe niste urangutani sarind in jurul unui foc in jungla.
In rest, timpul trece impasibil. La disperare ea mai sta in halat in fata portii, parca ar astepta pe cineva. Acel cineva in general nu vine dar orice trecator si mai ales trecatoare mai bine imbracata este rugata sa dea un banut pentru medicamente, pentru sotul care nu mai poate de durere.

Aseara mai intai am simtit un miros de ars. O putoare ca de iarna pentru ca ei, vecinii mei, se incalzesc arzand lemne. Numai ca lemnele sunt adunate de pe strazi. Lemne care au fost mobile cu tot cu carpele putrezite ce erau o data paturi, tocuri de geamuri vopsite de zeci de ori, mese care au vazut sange si carne.
Nu era gratar, era mirosul iernii din mahalaua sectorului 1.
Au fost o zi si o seara racoroase dar este si iunie in acelasi timp.
Apoi pe la ora 1.00 au inceput strigaturile. Aoleu, sariti, vai!
Dubios, dar nu neaparat neobisnuit.
Venind dinspre ei poti merge linistit sa vezi daca e vreun film bun la TV.
Rumoare pe strada la 1.30. Claxon. Trebuie sa vad ce naiba se mai intampla.
Trei indivizi priveau ca la spectacol. Fetele le erau luminate ritmic de o lumina albastra. Ies in curte sa inteleg. Aud o voce treaza care incerca sa comunice cu una mahmura.
Dar dumneata ai baut, nu?
Omul nu a recunoscut direct dar a spus ca a fost suparat. Pentru ca el era imobilizat in pat si ea nu era acasa sa aiba grija de el. Si da, a baut. Pe urma a luat foc cearceaful. Dar ea, ea unde era?
Acum o aud si pe ea: a baut amaratul si si-a dat foc ca sa-l ia Dumnezeu o data, ca nu mai poateeee.... Numai de l-ar lua, dar uite ca nu e asa de usor.
Apare un Duster rosu SMURD cu sirena din dotare, urmat de o masina grea de pompieri. Se aud din ce in ce mai multe voci. Sirena se opreste dar huruitul masinii de pompieri face ca dialogul sa nu mai fie inteligibil. Se aud multe voci care comenteaza.
A mai venit o masina de pompieri. Tot 112-ul e aici. Multi vecini care prin halate si capoate isi dau cu parerea in discoteca rosu (pompieri)-albastru(politia) din mijlocul strazii. Masinile pompierilor gafaie ca niste elefanti obositi. Nu se scoate niciun furtun. Deci trompele lor nu s-au vazut.
E ora 2.00. Nu mai e fum demult. In vacarmul de pe strada incep sa se auda rasete pe alocuri si slapi tarsaiti indepartandu-se. Pompierii se intorc la elefantii lor huruind.
Mai intai a dispartut lumina albastra. Apoi huruitul s-a injumatatit ca intensitate.
Apoi a disparut si licuriciul rosu. S-au mai auzit cateva comentarii, toate incheiate cu rasete sau ton optimist. Ultimii pompieri s-au suit in masina care a mai ramas si au plecat cu huruitul greoi dupa ei.
Ora 2.38 - liniste deplina. Spectacolul s-a terminat.

marți, iunie 09, 2015

3,2,1...ganduri pentru 2014

nu mi-a placut sa imi fac planuri. cu atat mai mult pentru revelion. pana acum 2 zile nu stiam ce o sa fac. si nici nu ma panicasem din cauza asta. in timp ce imi faceam planuri, viata mi-a demonstrat ca avea altceva pregatit pentru mine. si de cele mai multe ori a fost mult mai frumos decat imi imaginasem.
nu-mi plac sfarsiturile, imi place sa cred ca traiesc un continuu inceput. mi-am scris pe o foaie cateva ganduri pentru noul an, apoi le-am taiat pentru ca mi-a fost teama. azi le-am scris din nou ca sa fiu sigura ca exista undeva si ca nu trebuie sa imi mai fie teama.

mi-am demonstrat ca pot sa fac lucruri de care nu m-am crezut capabila, am luat-o de la capat si am zambit cu tot sufletul, cand altii ma intrebau cum pot sa fiu asa optimista. am multe vise, nu mi le-am implinit pe toate inca. dar macar le am. ceea ce va doresc si voua. un an mult mai frumos decat vi l-ati planificat! 
Vulpita cu ciorapei & Co (oameni dragi si frumosi care scriu aici) au cateva rezolutii pentru noul an. le gasiti mai jos. la multi ani!

#foxinsocks: sa am curaj sa imi indeplinesc visele si sa lupt pentru ele, sa cunosc oameni frumosi, sa descopar locuri noi si sa reusesc sa strang bani...ca sa ii cheltuiesc a doua zi pe calatorii. vreau sa vizitez cel putin un oras nou, sa ajung la o plaja frumoasa, unde sa uit de mine si de toti. sa fiu mai rabdatoare cu ceilalti, mai putin critica, mai toleranta. sa fiu optimista si sa zambesc atat de mult, incat ceilalti sa se molipseasca...

#gilda: sa nu mai fiu mediocra, sa nu mai fac lucrurile cu jumatati de masura, sa nu-mi mai fie teama de capacitatea mea de a-mi indeplini visurile. Sa am incredere in dorintele mele si sa fiu mai putin rigida si artificiala. Sa-mi iau angajamente cu toata inima si sa ma tin de ele cu entuziasm. Sa iau decizii intuitive si sa nu dau explicatii pentru ele. Sa ma las coplesita de emotii. Sa am mai mult umor. Si sa spun DA vietii.

#radurat: sa termin tot ce am inceput anul acesta, sa fiu mai inţelept, mai linistit si mai fericit.

#mine: sa ii fac fericiti pe cei din jurul meu. Sa nu regret nimic. Sa fac tot ceea ce imi trece prin cap. Sa fim sanatosi. Restul sta in puterea imaginatiei noastre.

#alina: sanatate, iubire si succes in tot ceea ce imi propun. Sa am oamenii dragi aproape. 

#aimee: sa fiu mai intelegatoare, mai rabdatoare, sa ii ascult mai mult pe cei din jurul meu; sa nu mai fiu orgolioasa si sa fiu fericita in noua mea casa si viata.

joi, ianuarie 22, 2015

Like and hate

O vorba veche din batrani ar suna cam asa: cea fost mai intai, like-ul sau haterul? Desi astazi e la moda binecunoscutul 'like', el isi trage seva din mult mai virilul si neaosul 'hate'. Pentru ca ce poate fi mai sanatos si mai revigorant decat un 'hate' bun dupa o zi plina de frustrari?

Mark Zuckenberg inca se mai gandeste daca sa lanseze si degetul in jos intr-o forma soft de 'dislike'. Si asta nu pentru ca este preocupat de sanatatea noastra, ci mai degraba pentru ca nu sunt de ajuns nici 18 ani de acasa ca sa rezisti la perversiuni gen 'like' and 'share' la niste chestii pentru care iti poate incolti ideea: ce draku' caut eu aici?

Like-ul este ca si cum stai si tu la rand cu alti nu stiu cati ca sa dai o limba. Doar atat este permis iar pe deasupra mai e si foarte simplu.
Un hate cere stil, forta, il infigi adanc, victima te vede, te priveste in ochi, iti poate admira personalitatea. Sau iti trage o revansa de nu te mai scoli. Te face sa simti ca existi, esti tu, inteligenta sau prostie dar spuse apasat.

Like e pasta, aglutinare, globalizare.
Hate e culoare. Pe moment te stoarce. Necesita timp sa o faci din nou.

 De exemplu, Dobrovolschi vorbeste mult despre 'Minciuna audienetelor radio'. Zice ca 'Citesc sondaje radio de aproape 20 de ani si cam de 15 prevad destul de exact ce o sa vina odata cu fiecare val.'
Mai bine ar fi scos castile din urechi si deschidea ochii. Astfel ar fi inteles ca nu-i nimic nou sub soare. Asa se face treaba in business-ul acesta unde el este mai degraba spectator decat realizator.
Si totusi incheie ca un profesionist, selectand din minciuna pasajul pe care voi trebuie sa-l retineti: "Desi am schimbat directia Gold Fm [..] media pe cele patru luni a numarului de ascultatori este mai mare decat cea din valul de primavara cu… 49%, clar cea mai mare crestere pe Bucuresti. Iar share-ul a crescut cu… 122%. Avem 38.600 de ascultatori pe zi...'

In rest like si share. Clar!
Va pup, va zgarii,
roar!

Astazi mi s-a aratat Mandruta la TV

Astazi mi s-a aratat Mandruța la TV. La B1 TV.
L-am surprins discutand aprins despre unul care da cu pumnul. Facea caz de numele omului. Puțura.

Ca cum de a scapat el radarului unor publicatii vigilente ca Timesnewroman, Kamikaze si inca una al carei nume nu l-am retinut. In platoul cu de toate era prezenta si o doamna care a remarcat ca faptele domnului in cauza ar fi fost cele mai in masura sa fie radiografiate. Nu numele. Mandruța nu se lasa: daca nu ar fi fost umorul nu crede ca am fi supravietuit.
Meciul continua. Eu am luat pauza si am schimbat postul: de astazi fara platouri.

Mandruța, Puțura, niste oameni.

marți, ianuarie 20, 2015

Carti de dragoste la mana a doua

Ieri dimineata ascultam Radio Romania Cultural unde era un reportaj despre anticari. La intrebarea reporterului 'Ce carti se mai cauta?' omul a raspuns: 'In general carti de dragoste la mana a doua, dar si dintr-astea tehnice, mai scumpe.'


Ce-ar fi viata fara o dragoste la mana a doua?

Corespondenti speciali - Special Correspondents (2016)

Daca va place Ricky Gervais, umorul britanic, BBC sau alte chestii dintr-astea ar trebui sa vedeti si acest film.