miercuri, octombrie 29, 2014

Atemporal


Eu stiu doar sa iubesc atemporal. Daca nu poti intelege asta, lasa-ma, nu ma iubi.
Nu intra in viata mea, nu imi oferi jumatati de masura si nu imi critica alegerile. Nu incerca sa vezi dupa zambetul meu calculat. Nu incerca sa intelegi daca mint atunci cand iti spun ca imi e bine astazi. Ca ma simt completa, ca nu duc lipsa pluralului, ca doar vreau sa invat sa iubesc. Crede-ma cand iti spun ca trebuie sa invat sa iubesc.

Pana acum am stiut sa iubesc doar iubirea. O notiune pe care, intr-o forma inchipuita de mine, din dorinta febrila de normalitate, am aruncat-o catre cineva. Am inzestrat o statuie cu o viata care nu ii apartinea, pe care nu o intelegea si nu o putea accepta iar asta m-a condamnat la o lupta cu propria-mi persoana.

Fara sa imi dau seama ca nu o iubeam pe ea ci idealul a ceea ce eu stiam ca e iubirea, am trait constant in viitor, dorind o faptura care nu si-a gasit niciodata locul in acelasi spatiu si timp cu mine. Am iubit-o intotdeauna pentru ieri si maine dar niciodata pentru astazi.

Am cantat imnul iubirii dezinteresate pentru ca stiam ca voi putea urma pana la capatul lumii acea faptura. O bucata de marmura pe care ochii mei o inzestrau cu o frumusete uimitoare iar mintea cu o profunzime tulburatoare. M-am simtit norocoasa pentru ca puteam sa admir duritatea amorfa care pentru mine avea un milion de chipuri si intruchipa un milion de visuri.

L-am cantat pana cand am reusit sa prind viitorul din urma - ori m-a prins el pe mine - si am cazut in capcana propriei plasmuiri. Cand statuia mea a inceput sa isi arate figura nu mai avea nici una din formele pe care le cunosteam. Nu am mai recunoscut-o si nu am mai stiut sa o iubesc. Timpul a sters din ea proiectiile mele iar viata m-a obligat sa ii privesc chipul si sa ii accept simplitatea si conditia. A ramas doar o bucata de marmura, pe structura careia am incercat zadarnic sa imi recioplesc dorinta.

Astazi incerc sa invat sa iubesc altfel, temporal. Asa cum se face, pamanteste, simplu, fara proiectii, inchipuiri sau dorinte ascunse. Astazi incerc sa invat sa nu mai iubesc ideea si sa imi aleg un om.

Daca nu stii sa iubesti asa, nu imi intrerupe lectia. Nu imi spune punctul tau de vedere. Nu ti l-am cerut, nu ma intereseaza. Nu ma compara cu tine, cu pierderile si tristetile tale si mai ales nu ma condamna.

Lasa-ma sa invat sa fiu libera, sa inteleg iubirea, sa imi accept sinele si daca te simti in stare lasa-ma sa te iubesc. Dar doar daca stii sa iubesti pana la capatul lumii si ma poti invata si pe mine.


Imaginea de aici.

marți, octombrie 28, 2014

Cu gandul la un tren....



Cand l-am zarit prima data stomacul mi s-a strans usor, intr-o contractura placuta si familiara. Zambea. Ne-am salutat si mi-am imaginat ca imi zambeste doar mie. Brusc, un sentiment neasteptat de gelozie mi-a aprins obrajii si m-a facut sa ma gandesc instinctiv cat de bine ar fi fost daca eram doar noi doi in camera.

M-a intrebat politicos ce fac. I-am raspuns precipitat, o replica banala pentru care m-am condamnat inca din timp ce o rosteam...cum de nu am fost in stare sa ii spun ceva mai interesant. La dracu. Prima impresie conteaza iar eu am fost banala. Propriul sentiment de fastaceala m-a facut sa zambesc si sa ma bucur in sinea mea pentru asta. Imi place sa fiu fastacita, sa simt fluturi in stomac, sa rosesc si sa ma bucur se toate senzatiile unui nou inceput.

Vorbeste rapid si pe un ton usor ridicat, parca vrea sa se asigure ca toti cei din jur il sesizeaza si ii valideaza prezenta. Nu imi dau seama daca o face natural, pentru ca asa este el sau are nevoie de asta, de confirmarea identitatii sale si a existentei intre oamenii aia.

Oare si-a dat seama de efectul pe care l-a avut asupra mea? Simt ca ma priveste desi nu pare foarte interesat de prezenta mea. Pentru prima data de cand l-am vazut ma simt trista. E un tren in care nu pot urca. Imi doresc atat de mult calatoria asta iar el merge in directia opusa. Iar eu inca nu pot alerga. La dracu, cat mi-as dori acum sa pot alerga.

Oare si-au dat si ceilalti seama de efectul pe care l-a avut asupra mea? Propria-mi intrebare imi rupe monologul si tresar nelinistita. Ma uit in jur, inventariez rapid reactiile si cuvintele pe care le-am spus in ultimele 10 minute si ma linistesc. Am fost banala. Nu si-a dat nimeni seama. Pentru prima data ma bucur ca am fost banala.

Imi continui sarguincios discutia despre vreme profitand de conversatia care ma tine la adapost si imi indeparteaza pentru moment atentia de la el. Desi nu e in campul meu vizual am senzatia ca ma urmareste. Intorc usor capul si ii surprind privirea. Fir-ar....., cum de am ajuns sa il simt?! Dintre toate persoanele din camera eu ii simt lui privirea! Are un magnetism pe care nu pot sa mi-l explic. Partenera mea de conversatie ma aduce din nou cu gandul la discutia noastra.

Ma intreb daca oare toti cei din jur duc o viata paralela in mintea lor asa cum o fac eu. Intr-un fel mi-ar placea sa cred ca nu. Sentimentul ca sunt speciala ma ajuta in momentele in care ma satur de mine. Iarasi ii simt privirea. Doamne, e un tren in care nu am cum sa urc. La ce ma gandesc. Nu are sens sa incerc sa il prind. Toate teoriile despre ce inseamna sa iubesti, despre importanta sentimentelor impartasite si necesitatea unui partener matur si disponibil emotional imi trec rapid prin minte. Stiu ca nu este pentru mine.

Ma priveste detasat, cu un zambet usor amuzat si incerc sa ghicesc la ce se gandeste. Gandul ca isi da seama de tot ce e in mintea mea ma nelinisteste si ma face sa tresar. Ma simt expusa iar sentimentul de vulnerabilitate ma face sa cobor privirea pentru a-i evita interogatoriul.

Toate semnalele de alarma se aprind in creierul meu si urla deznadajduite sa ma opresc. Trebuie sa imi scot din minte seara asta. Nu ma pot gandi la el. Ma uit pierduta in jur si ma rog sa reusesc sa imi canalizez toata atentia spre discutia despre vreme.

Pe drum spre casa incerc sa reiau in minte tot ce am discutat. Ma privesc in oglinda retrovizoare si imi dau seama ca imi lucesc ochii. Zambesc la femeia din oglinda si la ochii albastrii care privesc melancolic in zare. Imi place de ea. Pentru prima data dupa multe timp parca a revenit la viata. Stiu ca probabil nu o sa il mai vad vreodata si nici nu conteaza pentru ca e un tren in care nu pot urca.

Dar ar fi fost o calatorie al naibii de interesanta.......

Foto de aici


luni, octombrie 27, 2014

#unfilmpezi - Monica Z

Ati auzit de Monica Zetterlund? Probabil ca nu. Asa ca daca nu ati citit cartea mai bine vedeti filmul.
In felul acesta veti afla ca a fost o cantareata de jazz a anilor 60-70 care a avut ocazia de a canta cu Bill Evans. Mai mult a avansat ideea ca jazzul poate fi cantat si in suedeza iar ea chiar a reusit.

O viata interesanta, un film usor, placut, de week-end. Aerul nordic se poate observa la tot pasul desi filmul este realizat intr-o maniera hollywoodiana. Stilul suedez al anilor 60-70 este mai actual ca niciodata. De urmarit daca esti hipster cu bani.

Remarcabil debutul in rolul principal: Edda Magnason, nascuta Edda Karin Hjartardóttir Magnason pe 22 August 1984. Cantareata, compozitoare, pianista si actrita suedeza/ islandeza. Si frumoasa pe deasupra sau cum se spune in Monica Z, 'she has the look'. Pana la debutul in film cu rolul principal din Monica Z ea isi lansase albumele "Edda Magnason" (2010) si "Goods" (2011).

Aici trailerul iar aici o piesa din film.

Vizionare placuta!
Daca v-a placut pliz comment & share :)

miercuri, octombrie 15, 2014

Depanero - lucrul bine facut


Publicitarii de la noi se mangaie adesea singuri pe crestet. Ei iau si premii internationale cu campanii excelente, unele chiar virale, din care nimeni nu isi mai aduce aminte produsul promovat. In lumea lor sunt foarte buni. Niste inchipuiti.

Cut.

Si totusi...Zilele acestea s-a lansat serviciul Depanero cu o campanie impecabila. Logo inspirat, numar scurt, mesaj clar, declinate in toate formele: audio, vizual, audio-vizual.

Bravo! Daca si serviciile oferite sunt pe masura campaniei, inseamna ca asistam la un lucru bine facut. Sintagma aceasta, pe acelasi rand cu 'Dottore' ne place.

Inteleg ca legatura este unul dintre fondatorii Emag. Nu dau nume, dar o sa fac o referire la renume: aceeasi persoana care a reusit sa faca din Emag magazinul online numarul 1 la o distanta de zece locuri de numarul 2.

Din nou bravo!

luni, octombrie 13, 2014

Rue du Pain - Boulangerie Artisanale


Cand: Octombrie. Duminica, dimineata insorita, dar nu prea.
Unde: Bucuresti, Calea Floreasca.
Cati: 3 prieteni.
Cuvinte cheie: expati, gagici, paine buna, urban deli, stockholm, placut.



vineri, octombrie 03, 2014

Mi-e dor de tine, Romeo!


In dimineata asta l-am vazut in metrou pe Romeo.
Romeo (chiar asa il cheama) este un tip pe care l-am intalnit acum vreo 3 ani la o petrecere.
I-am dat numarul de telefon si peste cateva zile m-a sunat. Conversatia a decurs cam asa:

El: - Ma uitam la [nu stiu ce] food channel. Gateau un porc... miam, arata asa gustos si m-am gandit la tine!
Eu: - Si ce anume din acel porc te-a facut sa te gandesti la mine? (Va dati seama ce durere si distrugere era in sufletu' meu in clipa aia!)
El: - A, nu, am vrut sa spun ca mi-am amintit ca ai studiat engleza si m-am gandit ca tu ai intelege mai bine ce zic astia despre cum gatesc porcul.
Eu: A! (Relativ usurata ca nu seman cu Miss Piggy, dar in mari dubii privind abilitatile lui de comunicare.)

Dupa asta, am incercat de mai multe ori sa stabilim o intalnire, dar el nu a fost absolut deloc in stare sa se hotareasca unde si cand stelele s-au opus de fiecare data, asa ca nu am mai avut ocazia sa-i traduc live vreo reteta de porc, pui sau peste.

Peste ceva timp, am primit sms de la el: "Ce mai faci? Mi-e dor de tine, Romeo!". Da, exact cu punctuatia asta.

Practic, omul isi trimisese sms lui insusi. Ce loc mai aveam eu in ecuatia asta? Atunci mi-a fost clar ca n-o sa fiu niciodata Julieta lui!

Foto de aici

Corespondenti speciali - Special Correspondents (2016)

Daca va place Ricky Gervais, umorul britanic, BBC sau alte chestii dintr-astea ar trebui sa vedeti si acest film.