joi, iulie 17, 2014

Filmul unei iubiri

Era singura in kioskul de la marginea padurii. De la departare nu avea cum sa stie ce ochi albastri are. Insa felul in care isi misca picioarele in papucii-sandale minusculi, ca si inexistenti, il fascina. S-a apropiat de ea si au intrat in vorba.
Nu isi mai aminteste ce i-a spus dar cu siguranta a fost o intrebare dintr-aceea banala la care nici nu astepti un raspuns. La inceput s-a speriat putin de felul ei direct de a fi, de zambetul ce nu ii parasea nici o clipa chipul, de modul in care il privea cu ochii ei mari si albastri.
Timpul a demarat din urmatoarea clipa dupa ce au facut cunostinta. Muzica din mintea si trupurile fiecaruia, si al lor in acelasi timp, a facut sa nu se mai auda zgomotul autostrazii din apropiere. De partea celalata a padurii el stia ca este lacul. Ea a acceptat ca el sa i-l arate. Pe carare a apucat-o de mana ca sa pluteasca mai usor prin vegetatia ce parca deschidea un drum fermecat catre un loc numai de el stiut.
La capatul lui era o mica poiana pe malul lacului.
Era ca si cum el i-a aratat secretul lui. Iar ei ii placea.
-Iata lacul.
-Wow!Ce frumos e!
Linistea padurii era deranjata doar de zgomotul facut de pasari si vocile unor oameni ce se desluseau ca venind de undeva de foarte departe.
S-au asezat pe un trunchi de copac cazut parca special in chip de banca pentru doi indragostiti. Ca sa fie siguri ca nu viseaza, din cand in cand alungau  tantarii care, daca ar fi fost doar o poveste de iubire, ar fi lipstit chiar si dintr-o padure pe malul lacului.
El a atins-o pe picior. Ea purta niste pantaloni scurti albastri care ii veneau atat de bine asa miniona cum era, cu parul rosu carliontat, cu ochi albastri, cu o gura un pic cam mare dar atat de frumoasa pentru ca ii lumina tot chipul cu un zambet de fericire.
Apoi a sarutat-o pe umar. Ea nu s-a impotrivit. A ramas nemiscata. O fierbinteala paralizanta i-a strabatut tot corpul. Timpul alerga cu viteza luminii ca si sangele prin vinele lor. Nu stie daca a fost o secunda sau o vesnicie pana ce s-a intors catre el si l-a sarutat si ea. S-au sarutat minute in sir. Din cand in cand se mai opreau pentru a alunga tantarii sau sa asculte daca nu s-a apropiat cineva de locul lor secret. O data el a observat un tantar chiar pe nasucul ei mic. L-a alungat cu tandrete si apoi s-au sarutat din nou. Modul in care ea isi arcuia intreg trupul atunci cand si-l apropia de al lui, felul in care isi intindea picioarele ca o balerina, il fascinau.
Apoi s-au asezat pe iarba chiar pe malul lacului si au privit cerul. La un moment dat, cand ii mangaia parul, lui i-a cazut o lacrima pe obrazul ei. Apoi o alta lacrima chiar in ochii ei mari si albastri ca cerul pe care tocmai il privea. Ea a ras si a inchis ochii. El a luat-o de mana si fara sa deschida ochii au pasit amandoi in lac. Au inaintat putin si s-au oprit. Apa urcase mai sus de glezne. Ea s-a aplecat si a dat drumul lacrimilor lui in apa cu care s-a spalat pe fata. Acum radea si mai frumos. Ochii ii straluceau a iubire.

Imaginea de aici.

joi, iulie 10, 2014

Foarte interesant !


Am prins filmul probabil imediat dupa genericul de inceput. O comedioara usoara americana cu cativa actori cunoscuti. Vince Vaughn si Owen Wilson in roluri de looseri care (nu) li se potrivesc atat de bine.
Deoarece glumele se lasa asteptate ai timp sa remarci ca filmul este recent, oamenii au imbatranit. Iar asta se vede si n-are haz deloc.
Dar raman in fata TV-ului pentru ca are acel ceva bolnavicios care te face sa ii mai acorzi o sansa in fiecare secunda si sa astepti sa inceapa, sa-si dea drumul. E nou, e cu ei si cu inca cativa actori cunoscuti, e comedie, TREBUIE sa urmeze si ceva amuzant. Aici intra in actiune Google. Asa cum exista un film intreg dedicat Facebook, in filmul acesta, de la momentul in care unuia dintre ei ii vine ideea de a se angaja la Google, totul se peterece in sediul Google din San Francisco.
Interesant?
Ar fi putut fi. Cei doi reusesc sa se infiltreze printre studentii care vor sa ocupe un loc de internship la Google. De aici filmul se concentreaza pe motivul: nu conteaza ca esti batran, prost si inadecvat, cu perseverenta, munca, tenacitate vei reusi sa le iei fata celor destepti si aroganti.
Cum asa? Prin skillurile pe care le-ai invatat tu de la scoala vietii, din care se detaseaza spiritul de echipa.
Mai pe romaneste, nu conteaza ca nu ai luat BAC-ul, du-te la munca si, pe la 40 de ani, cand ai ramas fara job si nimeni nu te mai angajeaza, dormi linistit, daca ai incredere in tine poti ajunge si la Google.
Iar la Google curge numai lapte si miere gratis, care nici nu ingrasa iar fetele de acolo noaptea au un part time job ca dansatoare prin cluburi si toata viata au asteptat un dobitoc ca tine.
Binele invinge, arogantii sunt dati la gunoi, lumea e mai buna, filmul se termina.
The internship se numeste el si daca pierderea asta de timp a facut si profit inseamna ca masinaria functioneaza perfect.



Imaginea de aici.

Corespondenti speciali - Special Correspondents (2016)

Daca va place Ricky Gervais, umorul britanic, BBC sau alte chestii dintr-astea ar trebui sa vedeti si acest film.