joi, noiembrie 28, 2013

Black Friday pentru fete


La fete este mult mai simplu: 20% reducere pe loc.
Pe niciun site de 'jucarii' pentru baieti, a se citi 'electronice, nu am intalnit o oferta atat de simpla.
Si da, aveti dreptate, e reclama ascunsa. Pe fata!

marți, noiembrie 19, 2013

Poze sau amintiri?

Cei care au ca hobby domeniul acesta al fotografiei digitale cu aparate mai evoluate decât o săpunieră, știu că există o dispută aparent fără sfârșit între utilizatorii de Nikon și cei de Canon. Nikoniștii au ca și argumente vechimea, experiența, calitatea aparatelor si a obiectivelor, compatibilitatea obiectivelor mai vechi cu cele noi. Canoniștii vorbesc despre dinamicitatea în dezvoltare, culorile mai frumoase, gama mai mare de aparate, numărul mai mare de accesorii compatibile. Deși eu sunt un nikonist nu despre asta vreau să vorbesc astăzi, ci despre numărul prea mare de fotografii care se face acum.

Câte poze aveți până la vârsta de doi-trei ani? Eu am două de la primul Crăciun, vreo două sau trei de la botez, trei de la împlinirea vârstei de un an, alte trei de la doi ani. În concediile părinților se făceau, în aproape două săptămâni de concediu câte 36 de fotografii alb negru, hai, maxim 72 (două role de film). Datorită costului mare al unei fotografii și al procesului mult mai complicat de obținere, pozele erau mult mai rare și mai prețuite. Nu se făcea poză la fiecare lingurită de mâncare băgată sub nas, la fiecare pas ezitant sau la fiecare fir de păr al unui bebeluș. se marcau momentele speciale: primul Crăciun, primul pas, prima băiță iar în concedii pozele erau toate de tipul ”IOLA” ca să certifice că ai fost acolo și că te-ai simțit bine. 


Revenind în zilele noastre, toată lumea face poze cu orice: cu telefonul, cu atât de disprețuitele săpuniere, cu aparate bridge sau DSLR entry level, mirorless, sau pentru cei cu dare de mână chiar și full frame (setate de obicei pe AUTO). Zeci de fotografii cu prima masă, sute de fotografii cu prima băiță, mii de fotografii în perioada primilor pași, alte mii de fotografii la zilele de naștere, cu pisica, cu cățelul, cu purcelul. Arta a avut de câștigat datorită principiului hazardului (un infinit de maimuțe batând aleatoriu la mașini de scris o perioadă de timp infinită vor scoate  în cele din urmă toate operele umanității) însă datorită cantității mari de gunoi, deoarece majoritatea acestor poze vor eșua pe un CD, DVD sau hard disk, ori și mai rău, doar într-un album online, nu vom reuși să găsim acele geme pentru care am început să facem acest lucru. Păcătuiesc și eu cu abundența de fotografii, și în zilele trecute, când căutam o poză să ilustrez un articol nu mai știam unde o găsesc.

Cu alte cuvinte, avem poze, dar ele nu au aceeași importanță. Îți marchezi amintirile, dar nu le mai regăsești. Supraabundența de imagini este dăunătoare. Mă gândesc că dacă eu mă uit cu drag în sertarul cu fotografii alb negru și mai recent color, în care sunt stocate decenii de amintiri, fiul meu nu o să mai aibă aceeași plăcere, ba chiar mai mult, o să îi fie greu să se identifice cu mulțimea de instantanee care îi documentează viața zi cu zi, minut cu minut.

În concluzie, pot să vă las doar cu vorbele unui mare om, nu mai știu cine :-): ”Faceți amintiri, nu poze!”.
Tema zilei de astăzi: Dacă aveți copii, selectați din toate pozele care le aveți cu ei doar una singură din fiecare lună, scoateți-le pe hârtie și puneți-le într-un sertar!

luni, noiembrie 18, 2013

Corporate cultura-vura

Interiorul unei case vechi, unde camera inalta este despartita de hall prin niste usi largi cu geamuri de cristal. Mobila veche, lumina slaba de la un lampadar. Haine si lucruri dezodonate peste tot. Doua fete tinere. Ioana sta turceste pe pat. Cealalta, Rodica, se aseaza si ea in timp ce isi aprinde o tigara.
I- Da, stiu ca e tarziu dar mi-ai promis.
R- La ora asta?
I- Nu-mi spune ca mori de somn. Am fost cu tine in centrul vechi poate, poate apare apare Petru.
Am stat acolo doua ore degeaba. Ti-am spus ca trebuie sa repet. Mi-ai promis.
R- Ma lasi? Ti-am promis, ne sculam maine cu o jumatate de ora mai devreme si gata. Oricum nu se prinde nimeni.
I- Nu se prinde nimeni! Nu intelegi ca a fost o sansa pentru mine sa joc in piesa asta. Chiar nu ma prind cum de m-a ales pe mine. A venit asa direct, eram in bar, asteptam sa intru la repetitii: ca ce faci, ca de unde esti, ca ea e regizoare...
Auzisem de ea dar nu ii vazusem nicio piesa. Mi se parea increzuta. Chiar nu ma interesa personajul, are ea pe cineva de a ajuns sa puna in scena atatea piese.
R-...din care tu n-ai vazut niciuna. Ca sa nu mai vorbim ca toate sunt independente. Ma rog, si cum ti-a propus?
I- Da si mie o tigara d'aia nasoala de-a ta ca eu nu mai am.
R- Parca nu fumai Kent.
I- Nici nu fumez dar n-am acuma.
Ioana isi aprinde si ea o tigara si se reaseaza turceste pe pat.
I-M-a intrebat cum ma cheama, am facut cunostinta. Apoi a spus ca ar vrea sa ma invite la un casting. Deja ma luase valul cand imi zice direct: hai ca s-a terminat castingul si tu ai rolul principal. In gandul meu imi ziceam: vai ce pontoasa esti, cine naiba te crezi?
Nu. Ca pe bune, sa vin maine la ea la atelier... restul il stii.
Acum, ca visul meu cel mai indepartat a devenit realitate...
R-Independent! Teatru independent: doua personaje. Se joaca prin cafenele. Stiu ca e important pentru tine dar stai cu noi, aici pe pamant.
I- ... si tu nu vrei sa ma ajuti. Te-am rugat doar sa imi dai replica la niste scene in care nu reusesc sa patrund. Hai mai, chiar e important pentru mine.
R- Dar cine a scris piesa asta tampita?
I- Ea. Sau, ma rog, ea le-a pus cap la cap, a pus firul care le leaga. Pasajele sunt adunate de pe ici colo. Sunt povesti reale.
R- Reale pe dracu'! Cum poti sa crezi ca pot fi reale asemenea tampenii?
Rodica isi stinge tigara fumata pana la filtru intr-o scrumiera plina pe jumatate si se uita dupa ceva.
R-Unde-i dosarul?
I-Ce dosar?
R-Scenariul fata! Ioana dadu patura la o parte si dupa doua miscari il gasi si i-l intinse.
R-Ai innebunit? Ai ajuns sa dormi cu el acum. Il lua si il deschise la intamplare. Arunca o privire pe deasupra dosarului la Ioana care astepta incantata. Atat de incantata incat scrumul de la tigara ii cazu pe patura.
R- Vrei o scena anume sau iti citesc de oriunde?
I- Orice! Se ridica in genunchi, se intinse pana la masa si stinse si ea tigara in aceeasi scrumiera.
Rodica rasfoi scenariul si se opri la inceputul unei pagini.
R- Cum iti spuneam, o prostie fara margini. Cine ar putea crede ca acest dialog ar putea fi real. Mi-e teama pentru tine ca te bagi in ceva din care o sa iesi sifonata. Sau cum zicea Cristi: nici n-ai inceput sa joci si ai deja o reputatie proasta.
I-Citesti?
R- mmm, asa, a, uite: tu intri pe usa biroului si ma intrebi pe mine ce mai fac, ai auzit ca am fost in spital.
I-Da, gata stiu.
R- Buna Ana, cum sa fie ca la spital. Trecuse un an de cand nu am mai fost pe acolo si m-am gandit sa sarbatoresc.Dar mai bine  spune-mi tu cum a fost la Roma.
De cum incepu Rodica sa citeasca, Ioana sari din pat si isi desfacu parul ce pana atunci era prins cu un elastic. Isi lua doua suvite pe care si le dadu peste urechi. In descrierea personajelor Ana avea urechi clapauge pe care incerca sa si le mascheze prin coafura. Inca nu stia cum ar trebui sa interpreteze acest detaliu.
I- Care Roma? Am stat langa Roma in niste vile mai ieftine. Era bine ca acolo eram cazati, masa, cursurile, toate la un loc. Timpul naspa, cursurile au durat pana la unsprezece si jumatate seara. La ora aia nu mai aveai chef de nimic.
R- Aha!
I- Sa vezi, erau acolo majoritatea din Spania si America de sud. 'Boyfrendu' unei colege era spaniol. Cand m-a vazut ala ca vorbesc asa de bine spaniola nu i-a venit sa creada: "qwyoqo oqwuyq yerorqrye ouqoyyr, ola!" (n.a. ceva care suna a spaniola) adica: nu-mi vine sa cred, de cand ai invatat spaniola? Ei habar nu au unde-i Romania sau cine suntem noi. Dar noi avem sange latin, invatam repede limbile astea. Cand i-am spus ca am invatat in ultimele trei luni a ramas uimit. La fel a zis si Joao: "ueropqwurpe uruorureu oeuyre, ola!" (n.a. altceva care suna a spaniola) adica: cum asa? Asta era unu' la vreo 55 de ani. I-am zis ca de la antrenorul meu care e cubanez.
Rodica stramba din nas ca si cum nu intelege sensul acestui monolog. Ioana ii schita o incruntare plina de inteles fara a se opri.
I-Sa-i vezi pe astia, toti usor maslinii, drepti, frumosi si cu niste dinti albi, perfecti. Asa au genele ei. Noi europenii...
Rodica ii arata toti dintii intr-un zambet larg mai mult grimasa dar nu o intrerupse.
American smile! Asta vreau si eu. Mi-am gasit o dentista care s-a intors din State. Mi-a facut un dosar de investitie, project plan. Cand, ce, cum trebuie sa imi faca si cat costa. Asta mi-am dorit de cand ma stiu: american smile! Pai eu cand reprezint compania si apar acolo in poze trebuie sa am dinti impecabili si albi, foarte albi. Ca la americani. Pai aia incep de mici. La noi nu se intampla asta. Si nu la noi aici. In toata Europa. Nu avem cultul asta al dintilor impecabili. Ca am fost si in Germania, la preturi de Germania...
Aici Ioana se opri si se uita la Rodica care o privea fascinata. Ii facu semn tot din ochi catre caietul pe care aceasta il lasase inchis pe pat, insa cu mana dreapta tinea in continuare semn la pagina de unde citise mai devreme.
Ah, da, scuze! Si mai incet, in timp ce il deschidea spuse mai mult pentru ea:
R- Stiu, te duci ca la pomul laudat...
I- Da si aia de acolo.. dadu trei ghionturi la masa.. bata! pamant! mai rau ca astia de aici.
Acum Ioana se opri emotionata si incurcata. Parea ca s-a incheiat scena sau nu isi amintea textul mai departe.
Rodica in loc sa redeschida dosarul isi scoase degetul de la pagina respectiva si il lasa inchis pe pat. Ioana capitula dezamagita.
I-A fost prost?
R-Textul? cu siguranta, de tine mi-a placut. Esti sigura ca vrei sa joci in chestia asta? Si acum pe bune, ce este: o drama, comedie, parodie, teatru absurd?

sâmbătă, noiembrie 16, 2013

Scop versus Mijloc

Îmi place să cred despre mine că sunt o femeie preocupată “de carieră”. Am un job bun și am fost întotdeauna interesată de dezvoltarea mea profesională. Dar, în aceeași măsură, cred despre mine că sunt o persoană echilibrată și reușesc să nu îmi neglijez familia în drumul meu spre o carieră de succes.
Acum ceva timp am purtat o discuție despre acest topic cu un bun prieten care îmi spunea că pentru o femeie foarte rar există echilibru între o carieră de succes și o familie reușită; ori una, ori cealaltă - amândouă nu se poate. Imediat a urmat întrebarea:
            - Auzi, dar tu ce îți dorești de fapt, care e scopul tău, să îți faci o familie sau să îți faci o carieră?

Fiecare dintre noi ne-am gândit la un anume moment dat, fie din proprie inițiativă, fie că am fost întrebați, care este scopul nostru... în viață, într-un anume moment sau într-un anume context. Pe cât de simplă întrebarea, pe atât de complex și înșelător răspunsul.
Întrebarea prietenului meu m-a făcut să mă gândesc la diferența dintre scop și mijloc și la situațiile în care ajungem să inversăm rolurile fără să ne dăm seama și să considerăm mijloacele scopuri și invers.


Dar hai să facem doi păși înapoi și să pornim cu un pic de teorie. Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne spune așa:
- SCOP, scopuri, - Țintă, obiectiv către care tinde cineva; ceea ce își propune cineva să înfăptuiască; țel.
- MIJLOC, mijloace, - Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; cale, metodă, procedeu. Chip, fel, posibilitate, putința.

La prima vedere lucrurile sunt foarte clare, însă dacă ieșim din sfera teoretică și încercam să creionăm diferența dintre cele două concepte aplicându-le unor situații reale, lucrurile devin un pic mai complicate - o “acțiune” poate fi în același timp mijloc și scop, depinde de contextul în care este analizată. La fel, mijloacele se pot transforma în scopuri iar scopurile în mijloace, acest scenariu depinzând de persoana din perspectiva căreia facem analiza.

Câteva exemple:
Banii: scop, mijloc sau amândouă?
Mi-aș permite să răspund amândouă. Dacă punem noțiunea de bani în legătură cu ideea de serviciu sau muncă putem considera că banii sunt un scop: muncim pentru a câștiga bani. Dar, dacă punem noțiunea de bani în legătură cu noțiunile de “bunăstare, fericire, prosperitate”? În această variantă banii se transformă într-un mijloc care duc la scopul final al bunăstării/fericirii.
Cariera?
Este clar că pentru prietenul meu este un scop. Eu am realizat însă că pentru mine este un mijloc către …..fericire. Așa cum este și familia. Îmi doresc o carieră pentru că am nevoie de satisfacții profesionale pentru a mă simți împlinită și fericită și în același timp îmi doresc o familie pentru că știu că simpla carieră nu va fi de ajuns pentru a-mi atinge scopul. Așa că, pentru mine ambele sunt mijloace care se țin reciproc în echilibru și mă țin pe mine pe drumul drept către fericire.


De ce această analiză?
Pentru că este foarte important să înțelegem că viața nu este scrisă în alb și negru și că, indiferent ce scop ne propunem în viață într-un anume moment sau context, este normal ca după un timp sau în alte împrejurări focusul să se schimbe, scopul să se transforme în mijloc și să lase loc altor scopuri. Indiferent dacă o acțiune sau un lucru poate fi mijloc sau scop în funcție de context, ce mi se pare foarte important și motivul principal pentru care m-am hotărât să scriu acest material, este capacitatea fiecăruia de a identifica diferența dintre cele două și de a plasa o anumită acțiune și pe sine pe locul potrivit în momentul potrivit.

Și pentru a finaliza într-o notă filozofică va las cu gândurile lui Friedrich Nietzsche care spunea:
“Călătorind, uităm în general scopul deplasării. Așa cum orice meserie e aleasă și practicată ca mijloc pentru atingerea unui scop, dar continuată ca și cum și-ar fi sieși scopul suprem. Uitarea intențiilor este cea mai frecventă prostie din câte există”.

joi, noiembrie 14, 2013

IT-istul si sensul vietii

Nu știu alții cum sunt, dar eu în viața mea am avut parte de suficiente întâmplări absurde ca să mă întreb serios dacă nu cumva trăiesc într-o emisiune tip “camera ascunsă”.

De exemplu, o dată am fost cât p-aici să fac copii dacă filosofia nu ar fi stricat totul… Da, filosofia.

El era IT-ist corporatist și doctorand. O persoană deosebită, cu care m-am certat și m-am împăcat de atâtea ori încât, ca dovadă, acum nu mai sunt în stare să precizez numărul. Într-o zi frumoasă, când frunzele semnalizau elegant sosirea toamnei, iar eu nu-l mai văzusem de luni bune și aproape uitasem cum îl cheamă, primesc un telefon de la el. Dumnealui nu obișnuia să comunice cu mine decât prin sms-uri, deci am știut că este ceva important dacă alesese să-și consume minutele cu mine. M-a invitat la o cafea și a venit să mă ia de acasă.

De cum m-am urcat în mașină, a izbucnit:
- Să știi că io m-am săturat de toate proastele! Tu ești deșteaptă, ești cea mai deșteaptă! Vreau să fac un copil cu tine!
Era atât de hotărât că m-am temut că vrea să treacă la treabă chiar atunci. 
- Hooo, prrr, hold your horses! l-am temperat eu. Ne-am despărțit de o sută de ori, ce te face să crezi că dacă vom avea un copil ne vom înțelege mai bine?

Până la urmă am negociat să încercăm întâi să reluăm relația, să vedem dacă merge, și în faza doi să decidem dacă merită să ne combinăm genele.

Peste câteva zile, ne ducem la mall. Intrăm în parcarea subterană, el parchează și apoi îl văd că rămâne așa, absent, cu mâinile pe volan și ochii pierduți în zare (mă rog, câtă “zare” se putea în parcarea subterană).

- Auzi, care e sensul vieții? zice el deodată. Adică, trăiești, te reproduci, și după aia?!
Am meditat câteva secunde (de fapt m-am gândit serios să-l ucid cu o bazooka)  și i-am dat un răspuns care m-a plasat instantaneu printre mari personalități ale gândirii precum Socrate, Camus sau Paulo Coelho:
 - Dragă, viața este un scop în sine, adică e datoria noastră să avem grijă de ea, să o menținem și să ne-o facem cât mai frumoasă, fiecare cum îl taie capul. Asta poate sau nu să includă reproducerea. Noi alegem ce vrem să facem!

caricatura de aici

A mormăit ceva, ne-am dus la mall și apoi ne-am despărțit. A doua zi m-a șters de pe Facebook.

Poate a fost de vină peisajul nihilist și existențialist din parcarea subterană. Sau poate sunt eu prea deșteaptă și trebuia doar să izbucnesc în plâns, ca o femeie normală, mult sub nivelul lui.

Dar e mai bine așa. Din doi oameni excesiv de intelectuali nu putea să iasă decât un mic filosof nefericit. 

miercuri, noiembrie 13, 2013

Infranata

Am citit aici despre barbatul yo-yo si o etimologie bilingva a cuvantului fall. Hmm, chestii serioase la care nu pot sa nu reactionez. 
Despre barbatul yo-yo recunosc ca nu auzisem pana acum dar l-am recunoscut imediat. Totusi acolo e o mica eroare in text: yo-yo-ul nu funtioneaza cu elastic, ar fi prea moale. Yo-yo ul are sfoara (ata) si se bazeaza pe o lege simpla a fizicii: la un moment dat se face tare de tot. Asta ii da puterea sa se retraga in viteza mai apoi.

Daca pe tipul acesta de barbat il cunosteam dar nu stiam cum il cheama, cel putin din literatura, daca din viata reala, si apropos: TV-ul nu e viata reala!, nu am avut norocul sau ghinionul, am aflat despre femei desfranate. Aici intelesul asupra termenului este unanim recunoscut, nu are rost sa insist. Dar sa-l intoarcem putin pe toate fetele ca sa avem si o alta perspectiva: de exemplu o femeie infranata?

Ea stie ce vor ei de la ea, si ea ar vrea, dar nu se cade. Ce-o sa zica apoi lumea? Ce o sa zica el? Mai bine mai asteapta. E tarziu dar inca mai spera. Toti sunt niste porci. Iar aia care nu sunt porci e ceva neinregula cu ei pentru ca nu incearca. Sau sunt deja luati.
Si asa ajung la niste termeni pentru care sa ma ierte Dumnezeu! Preacuvioasa nu pare o exagerare care trece cumva pe partea cealalta? Adica una e sa fii cuvioasa, dar prea cuvioasa? Prea ca la tara.
Cum nu mi-e clar si cu porunca a 7-a: Sa nu preacurvesti! Sau sa nu prea curvesti? Cred ca aici invatatura e clara iar cheia sta chiar in aceasta prepozitie sau ce o fi ea: prea.
Infranata ar spune ca daca esti o femeie usoara risti sa ramai grea.

Iar la final un pic de romance:
Ce te-as, ce te-as,
Pana n-as mai.
Sapte nu te-ar cat te-as eu.
Tu te-ai mai de cand nu ne-am?
Nu m-am mai dar mai ca m-as.
Hai sa ne!
Ne vede lumea.
Pan' ne vede, noi ne-am si.

luni, noiembrie 11, 2013

Raspberry Pi si varsta potrivita

Raspberry Pi
Nu toţi avem pasiunea gadgeturilor, tot aşa cum nu toţi avem microbul fotbalului, însă majoritatea suntem pasionaţi într-o formă sau alta de tehnică. O mare parte dintre optzecişti, mai ales între cunoscuţii mei cunosc componentele unui calculator şi îşi amintesc cu plăcere de primul calculator cumpărat pe componente şi asamblat pe genunchi...
Pentru toți aceia dintre noi, care avem această pasiune, a apărut relativ recent Raspberry Pi, un computer basic, care îți permite să faci aproape orice vrei. Faptul că este foarte mic, cât un pachet de țigări, înseamnă că poate fi inclus în aproape orice ți-ai putea dori să aibă mai multă inteligență. Eu îl folosesc pe post de add-on de Smart TV intr-un televizor cam Dumb TV. Toate cele de până aici erau doar introducere pentru o speranță și o dilemă: ce îți dorești de la copilul tău și cât de devreme e cazul să începi?

Visul meu secret, este să reușesc să îl atrag pe Maximilian de partea întunecată a utilizării calculatorului, adică înspre programare...Dar pentru asta cred că cel mai bine ar fi să înceapă să vorbească, deoarece are doar un an și opt luni. Și cu asta vreau să introduc un subiect care la noi în casă cel puțin, provoacă discuții aprinse. La ce vârstă e bine să lași copilul la tabletă, smartphone, calculator? În condițiile în care te vede cu device-ul în mână este normal să și-l dorească, așa că ai două variante: renunți și tu, ca părinte, să folosești tableta/smartphone-ul în prezența lui și pui mâna pe ele doar la nevoie și pe cât posibil doar când nu te vede piticul sau cedezi și începi să îți împarți device-urile cu copilul, încercând în acelși timp să impui niște limite. Evident, ambele abordări au puncte negative: în primul caz poate să fie destul de greu să renunți, ceea ce oricum ar trebui să îți ridice niște semne de întrebare și, mai ales dacă vrei să faci asta după ce copilul și-a format deja obișnuința, s-ar putea să o faci degeaba din moment ce nevoia deja a apărut. Impunerea de limite, pentru al doilea caz, este un concept foarte bun, dar copiii sunt mult mai focusați pe ce vor și pot să te învingă cu un plânset și cu niște suspine, de parcă viața lor ar depinde de iPad (mici șantajiști emoționali). Oricum, cât timp copiii sunt foarte mici poți să le distragi atenția cu altă jucărie...Așa că, dragi tați/părinți, lăsați rabletele din mână și treceți la joacă cu copiii. 

Jucăria zilei, cuburi de construit, nu tabletă!

duminică, noiembrie 10, 2013

Cadere Deliberata vs. Decadere Libertina

Găsesc fascinantă multitudinea de sensuri ale cuvintelor și mai ales ale expresiilor din limba română. Însă, în mod special, m-aș opri asupra unui cuvânt aflat oarecum în contradicție cu afirmația precedentă. Un cuvânt care în limba engleză are atât de multe sensuri, încât își eclipsează corespondentul din limba română, sensurile sale nefiind doar diferite, ci chiar contradictorii: cuvântul ”fall”, echivalentul lui ”a cădea” din limba română, în principiu cu o conotație negativă - căderea fizică provenită din/prin împiedicare sau cea spirituală, decăderea de pe un piedestal imaginar al unei scări mai mult sau mai puțin sociale. Însă, de exemplu, întorcându-l la 360 de grade, în limba engleză, într-o locuțiune cu ”for you" își schimbă conotația și capătă un accent de romantism, fără nicio legătură cu împiedicarea. Cum se spune că încercarea moarte n-are, cel puțin în teorie și în filmele americane, voi încerca să evidențiez linia fină și sensibilă, care diferențiază sensul negativ - cel de cădere - de sensul aparent pozitiv de ”falling for somebody". Deja cuvântul ”aparent” probabil va face cititorul (sau cititorii, într-un optimism exagerat) să vadă legătura de care spuneam, însă pe scurt, "îndrăgosteala" nu are un neapărat un sens pozitiv, dacă aceasta nu este concretizată prin reciprocitate sau este una imposibilă.


De asemenea, dacă vă amintiți bancul cu găina - care având o dilemă dacă să se oprească sau să fugă mai departe, atunci când este alergată de cocoș - preferă să se împiedice intenționat, sunt sigur că puteți sesiza și legătura dintre o cădere prin împiedicare și romantismul consumat în preludiul actului de împerechere inevitabilă dintre cocoș și găina. În cazul în care ulterior acestui fapt, găina va deveni ... "furnizor eligibil" de omletă în meniul posesorului ei, implicit cocoșul va deveni tată, însă unul denaturat și în niciun caz vreun model de urmat pentru om.

Bineînțeles că este îndreptățită întrebarea ipotetică - de ce aș fi vrut să prelungesc viața amuzantă a cocoșului în afara bancului din care provine, printr-o tehnică de tip ... Seinfield (serialul despre nimic, pe care îl apreciez foarte mult), scriind un scurt articol, aparent neancorat în realitate. Răspunsul suficient de evaziv, ar fi pentru că omul-cocoș a descoperit prezervativul și își permite luxul să fugărească o altă ”găină”, la scurt timp după căderea deliberată de mai sus sau să participe la diferite forme de lupte cu alți cocoși, pe care noi, oamenii, le numim sport.

În ciuda faptului că acest ”fall” din limba engleză poate fi abordat din diferite alte unghiuri decât cel de 360 de grade, nu voi insista asupra celorlalte sensuri ale sale, probabil pentru că aș putea să găsesc o explicație sau justificare în astenia de toamnă pentru legătura (probabil) cauzală, dintre căderea deliberată a găinii din ziua de astăzi și decăderea libertină a cocoșului actual.

sâmbătă, noiembrie 09, 2013

Barbatul yo-yo

În zilele lui de glorie, Dr. John Gray (cel care a descoperit că femeile și bărbații provin de pe planete diferite) zicea că bărbatul este ca elasticul: periodic are nevoie să se îndepărteze (de femeie) pentru ca apoi să revină la poziția inițială, cu și mai mare forță. Și că dacă încerci să împiedici acest proces natural, se rupe naibii elasticul sau nu-și mai revine la forma care trebuie.

Nimic mai adevărat. Însă, în completarea Dr. Gray, aș dori să supun atenției descoperirea unei subspecii a bărbatului elastic, un bărbat cu care n-o să fac niciodată copii, și anume bărbatul yo-yo.

Principala diferență dintre bărbatul elastic și bărbatul yo-yo este că, la acesta din urmă, comportamentul ciclic de depărtare și apropiere ia forme complet imprevizibile și ilogice. Mai precis, bărbatul yo-yo nu iubește vreodată cu adevărat o femeie. El este îndrăgostit de ideea de dragoste, nu este niciodată hotărât dacă vrea sau nu să fie pe bune cu cineva și are un slogan format din două cuvinte: “io! io!”. Îi place o tipă, se repede la ea ca Wile E. Coyote la Road Runner. După ce o cucerește, se îndepărtează cu viteza particulelor din acceleratorul LHC, revenind doar când are chef și dacă traiectoria elasticului favorizează ocazional interacțiunea. 


Rezistența bărbatului de la capătul elasticului este direct proporțională cu încercările femeii de a-l trage către sine. Dimpotrivă, când femeia spune stop joc, bărbatul yo-yo intră înapoi pe traiectoria ascendentă, tot direct proporțional cu gradul de respingere aplicat. Iar când femeia îi mai dă o șansă și îl trage iar către ea, bărbatul yo-yo își aduce brusc aminte că traiectoria lui naturală este de fapt în direcția opusă.

De aceea, cercetătorii britanici de la Institutul Anti-Bulshit În Cuplu vă recomandă ca, în cazul în care aveți de-a face cu un bărbat de tip yo-yo, să dați drumul elasticului din mână, preferabil când dumnealui este în faza de retragere și rezistență, pentru a obține un efect de separare cumulat și eficient, intitulat științific “Ducă-se!”. 

joi, noiembrie 07, 2013

Tata vs Tati

Pentru că în această secțiune vă vom povesti despre tați celebri, m-am gândit să dedic acest prim material celui mai celebru tată din lume - tatăl meu.

Tata, sau mai degrabă “tati”, pentru că acesta este numele său de cod de aproape 30 de ani, este mândrul posesor a două fete cucuiete care, dacă mă uit cu atenție și un ochi ușor critic la anii care au trecut, i-au, sau mai degrabă i-am dat ceva dureri de cap în procesul nostru de transformare în oameni mari.

De ce vă scriu despre tata? Pentru că este un exemplu foarte bun care dovedește că statutul de părinte, fie că vorbim despre o mamă sau despre un tată, nu este un dat sau un drept pe care îl dobândești implicit pentru că ai dat viață unei ființe, ci se câștiga în timp, cu efort și sacrificii, în timp ce veghezi fiecare pas pe care îl face copilul tău. Așa te transformi dintr-un tată și o mamă în tati și mami.

Am auzit acum ceva timp expresia “lucrurile gratuite tind să pară fără valoare”. În contextul a ceea ce vă spuneam mai devreme, aceste cuvinte au căpătat pentru mine o greutate mare în momentul în care în viața mea au intrat persoane venite din familii destrămate, unde de cele mai multe ori mama a jucat rolul ambilor părinți și am conștientizat cât de norocoasă sunt  pentru că l-am avut și încă îl am în viața mea pe tati.

Amintirile mele despre el se întrepătrund constant cu poveștile altora, construind o imagine pe care cu cât trece timpul pe atât o prețuiesc mai mult deoarece realizez că, la un moment dat, el se va transforma doar într-o amintire. 
Astfel, știu că atunci când m-am născut, tati i-a umplut camera de spital mamei cu flori și a început să plângă ca un copil atunci când m-a văzut. Mai știu că multe din amintirile mele de copil i le datorez lui și fotografiilor minunate pe care mi le-a făcut. Nu în ultimul rând, știu că mulțumită lui i-am descoperit pe cireșari și pe cei trei muschetari și am învățat că cel mai important lucru pe care îl poți dobândi în viață este ceea ce ai, așa cum îmi spunea când eram copil, în “căpșor”.

Așa că îi mulțumesc cu această ocazie celui mai important bărbat din viața mea care, fără a cere ceva în schimb, a făcut toate eforturile posibile pentru ca eu și sora mea să avem în viața noastră mai mult decât un tată, să îl avem pe tati

marți, noiembrie 05, 2013

Daca nu citesti aici vei ramane prost


Cum ar fi dacă o publicaţie de cultură ar avea un astfel de slogan?

Ar citi mai mulţi oameni publicaţia respectivă? Probabil că nu.

Aseară am văzut la ştiri o ştire de duminică: "doi paparazzi s-au arătat deranjaţi de faptul că sunt filmaţi şi i-au atacat pe jurnaliştii veniţi lângă Palatul Ghika."
A trebuit să citesc şi pe net ca să înţeleg mai bine ce s-a întâmplat acolo. Eu trăiam într-o confuzie, credeam că paparazzii sunt şi ei reprezentanţi ai presei. Se pare că delimitarea este fină între cele două profesii. Mai ales dacă jurnaliştii filmează paparazii la datorie. Atunci situaţia devine complexă şi aduce atingere unor coduri nescrise de etică a infractorului.
Dar să punem şi un fundal: toţi se aflau la porţile palatului Ghika. Mister? Să fi făcut o minune Monseniorul? Poate doar dacă s-a răsucit în mormânt când a aflat că un alt 'mister', de data aceasta al politicii româneşti, îşi serbează nunta. Nu de argint ci o alta nuntă, cu o altă fată, o altă repriză din viaţă. Pentru că unii pot.
Aşa ceva trebuie fotografiat, filmat, intervievat.
Lumea trebuie să vadă cine a venit, cu cine a venit, cu ce era îmbrăcat, ce au mâncat ... etc.
Mâine e subiect de discuţie pe uliţă, la birou, la telefon cu minute nelimitate.
În aceeaşi zi s-au încheiat festivalul naţional de teatru, Simona Halep a câştigat turneul de la Sofia. Să fie sănătoasă!
Aţi auzit cât a luat pentru treaba asta? Un cec de 140 de mii de dolari. Cam cât o face în euro?

Acum, când scriu aceste rânduri, la Radio România Cultural se difuzează emisiunea 'Portret FM'.
Am Shazam şi pot să vă spun ce ascult chiar acum: Wafir - LeI de pe albumul Putumayo Rumba Flamenco.
Album care este şi recomandarea mea pentru astăzi. Ca să auziţi ce visează Pepe.
Noapte bună! 

luni, noiembrie 04, 2013

Sfaturi pentru parinti: cum sa vorbesti cu copilul tau (Pamflet)

Când circul cu mijloacele de transport în comun, mă amuz sau mă minunez de scenele ciudate pe care le văd, dar ieri mi s-a întâmplat să asist la o conversație telefonică în metrou care m-a lăsat cu gură căscată. 

Mă întorceam de la serviciu și tocmai se anunțase închiderea ușilor, când în vagon năvălește un bărbat între două vârste, foarte gras, cu o cămașă în carouri care nu avea deloc efecte optice dezirabile asupra siluetei sale. Tipul se reazămă de un perete, transpirat ca Gabriel Cotabiță în concert, scoate telefonul și își sună copilul (cel puțin asta am dedus, că era vorba despre copil sau poate un elev). Discuția a avut loc cam așa: 


 - Te-ai apucat să exersezi la pian? 
 - ...
 - În clipa asta te așezi la pian și te apuci să cânți! 
 - ...
 - Asta e cea mai mare tâmpenie și aberație. Cum adică s-a dat timpul cu o oră înainte? Uită-te pe Realitatea TV unde dau ăștia ora exactă! 
 - ... 
 - TE BAG ÎN ***** MĂ-TII! (n.a. cuvântul respectiv a fost pronunțat clar și în gura mare) 
 - ...
 - Te așezi la pian și exersezi ACUM! 
  
Și a închis telefonul. Conversația a fost purtată pe un ton jos, grav, de un calm din ăla care îți îngheață sângele în vine. Nu știu ce m-a șocat cel mai tare: modul în care și-a înjurat copilul sau faptul că nu s-a sfiit să îi facă "educație" suficient de tare ca să fie auzit de tot vagonul. Și ne mai mirăm că ăștia mici vorbesc urât și se comportă aiurea! Îmi și imaginez cum se duce omul ăsta acasă și copilul îl întâmpină: "€œTati, tati, ce mi-ai adus?" și el îi răspunde: "€œO ****".  :|




duminică, noiembrie 03, 2013

Cresterea copiilor - punctul de vedere al unui tata

În momentul acesta asistăm la o diferențiere netă a rolurilor în parenting, în special pentru copii mici și foarte mici. Mama stă acasă cu copilul în primul sau în primii ani de viață (cei de formare inițială) și tatăl merge la servici și încearcă să susțină familia din punct de vedere material. 

Cu toate acestea, de creșterea copiilor se ocupă de obicei două persoane: mama și tatăl. În cele mai multe cazuri mama are o importanță mai mare deoarece este cea care stă acasă cu copilul până ce capătă un oarecare grad de independență, și astfel rolul tatălui și timpul 
petrecut de acesta cu noul copil se reduce foarte mult. Aparent, trebuie doar să se joace cu copilul în weekend și seara astfel încât să mai ofere un moment de respiro soției, care este deja obosită de atâta interacțiune ‘infantilă’ în timpul zilei.


Am spus aparent, deoarece deși rolul mamei este foarte important, nici al tatălui nu este de neglijat. El oferă prin joc o supapă de evacuare care să îl ajute pe copil să scape de sub fusta mamei. Foarte mulți copii, ajung să depindă în totalitate de mamă, ceea ce poate să ducă mai târziu la tot felul de probleme ‘freudiene’ deoarece tăticul se întoarce târziu acasă, este obosit, nu are timp de joacă, consideră că educația copilului este sarcina exclusivă a mamei, etc.

Așa că, dragi tați și viitori tați, jucați-vă cu copii voștri și ajutați-i să îşi câștige independența faţă de mamă. Primul care va urma sfatul acesta voi fi eu :) Pentru un copil mic și foarte mic, orice este nou este şi un joc. Poate să fie o distracție foarte mare cu ceva ce pare foarte banal. Nu este necesar nimic altceva decât timp.

Chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, mă pregătesc de încă o tură de joacă cu fiul meu. Obiectul de astăzi este o saltea gonflabilă.

Imaginea conteaza

Astăzi a trebuit să termin decorarea unui perete al unui centru de imagistică medicală. De fapt vreo doi. Am propus o grafică fo...