Orice om, nu neaparat bunic, ia cu el un intreg univers.
Asa am simtit si eu astazi cand ne-am despartit de colegul nostru pe care il alintam "'Oaie".
El a plecat dintre noi, noi colegii lui, pentru ca se duce la un alt serviciu.
Numai ca lasa un gol pe care nu stiu cu ce o sa-l umplem. Si cand ma gandesc ca totul nu este decat un caz fericit. Fericit pentru ca de obicei te coplesesc astfel de sentimente cand pierzi pe cineva drag, de tot, de pe lumea asta. Dar el va exista in continuare, va bucura alti colegi, il vom cauta sa ne povesteasca ce a mai facut, il vom putea revedea cateodata, cand se vor alinia astrele.
Si ce poate fi mai frumos decat sa inveti ... de placere.
Pentru ca asta simt eu ca trebuie sa fac. Sa invat sa fiu ca el, deschis, bun, sa privesc oamenii in ochi pana in adancul sufletului. Atunci cand altii se indreptau spre 'scarbici', pentru mine era o bucurie sa ajung la birou. Si asta, in mare parte, i s-a datorat si lui.
Abia acum imi dau seama ca aceasta calitate ar putea fi cea mai importanta la un manager. Sa ii faca pe colegi / subalterni sa vina de placere la serviciu. Pentru ca serviciul insemna o jumatate din viata noastra, in afara celei pe care o dormim.
Cum? Nu este o reteta. Pe scurt, felul lui de a fi scoatea ce era mai bun in ceialalti. Nu stiu daca aceasta calitate se dobandeste sau se mosteneste. Sa-i traiasca mamica si taticul care l-au facut asa!
Chiar daca nu reusim, ar fi bine ca macar sa tindem catre un astfel de a fi. Sper ca banii care vor veni odata cu functia sa nu-l schimbe. Pentru ca am vazut pe multi, cu bani, care desi incearca, nu mai pot fi liberi.
Poate ca au uitat, sa nu mai pot sa inteleaga ca nu destinatia conteaza, ci drumul parcurs.
Un om frumos, asa cum toti am vrea sa fim.
Ni se spun zilnic bancuri si povesti. Ale lui o sa ne lipseasca.
